Înfrângerea care scapă lumea de pericolul Trump: republicanii pierd Senatul SUA pe mâna fostului președinte!

6
7246
Joe Biden - Catherine Cortez Masto

„Opțiunea Trump” produce deja daune electorale majore Partidului Republican din SUA. Pe fondul inflației uriașe și al efortului de război după invadarea Ucrainei de către Rusia, republicanii aveau mari șanse să preia conducerea ambelor Camere ale Congresului american, dar au făcut o greșeală fatală: au „defilat” în campanie cu putinistul Donald Trump! Electoratul a taxat sever această alegere, iar prima sancțiune este teribilă: tot democrații lui Joe Biden vor deține majoritatea în Senat și în următorii doi ani!

Victorie uriașă pentru democrați, duminică dimineață, după ce cursa crucială din statul Nevada, pentru un mandat de senator, a fost câștigată de democrata aflată în funcție, Catherine Cortez Masto (58 de ani). Aceasta l-a învins pe republicanul Adam Laxalt (44 de ani). În trecut, cei doi au deținut succesiv, în această ordine, funcția de procuror general al SUA.

Conform CNN, alegătorii din Nevada (stat centrat în jurul orașului-cazinou Las Vegas) au votat astfel: Cortez Masto – 48,7%, Laxalt – 48,2%.

Democrații pot controla Senatul și la 50-50, dar probabil vor avea 51-49. Se joacă și Camera Reprezentanților!

Prin victoriile din Nevada și Arizona, democrații și-au asigurat 50 de voturi în Senat, în vreme ce republicanii au 49. Mai e în joc mandatul pentru Georgia, unde va fi organizat un al doilea tur, pe 6 decembrie, între democratul Raphael Warnock (53 de ani) și republicanul trumpist Herschel Walker (60 de ani).

În acest moment, favorit este Warnock. Dacă victoria sa va fi confirmată în turul 2, atunci raportul din Senat va fi de 51-49 în favoarea democraților lui Joe Biden.

Nici măcar o victorie a lui Walker (puțin probabilă) nu i-ar ajuta pe republicani să preia controlul Senatului. În caz de egalitate, 50-50, decisiv ar fi votul vicepreședintei SUA, Kamala Harris, care deține acest atribut constituțional de membru al Senatului.

Mandatul unui senator este de 6 ani. La fiecare 2 ani sunt reînnoite circa o treime din locurile de senatori.

Democrații lui Joe Biden nu doar că mențin controlul Camerei superioare a Congresului, dar păstrează șanse și în cea inferioară, Camera Reprezentanților, în condițiile în care înregistrează unul dintre cele mai bune rezultate în alegeri intermediare ca partid aflat la putere din 2002.

Electoratul nu a apreciat în mod deosebit administrația democrată a lui Biden, dar a ținut să taxeze sever decizia republicanilor de a continua să meargă pe mâna lui Trump.

În acest moment, republicanii – care se așteptau la un „val roșu” (culoarea lor electorală), adică la majorități covârșitoare și în Senat, și în Camera Reprezentanților – mai pot să obțină cel mult o majoritate de câteva locuri în Camera inferioară a Congresului.

Marile avantaje date de majoritatea din Senat

La aflarea veștii că partidul său va păstra majoritatea la Senat, președintele Joe Biden – aflat la Phnom Penh (Cambodgia), unde se întâlneşte cu mai mulţi lideri în cadrul unui summit din Asia de Est – a declarat: „Ne simțim foarte bine acolo unde suntem, iar eu știu că sunt un optimist irecuperabil. Am înțeles încă de la bun început și nu mă surprinde deznodământul. Sunt foarte mulțumit”.

El a precizat și că lista de obiective a Partidului Democrat va fi mult mai ușor de îndeplinit dacă partidul va obține și mandatul din Georgia, unde democratul Raphael Warnock este mare favorit.

Cu o majoritate de 51-49, democrații nu ar mai avea nevoie de votul hotărâtor al vicepreședintei.

În sistemul constituțional al SUA, majoritatea de la Senat este cea care își dă acordul pentru numirile președintelui în sistemul de justiție, inclusiv când vine vorba de judecători de rang inferior, de la tribunale ordinare, dar și la extrem de importanta Curte Supremă, în prezent controlată de o majoritate trumpistă.

De asemenea, numirile din Guvernul SUA se fac cu acordul Senatului, iar majoritatea îi garantează lui Biden că orice schimbare se va putea face mult mai ușor.

Senatul american este și cel care aprobă deciziile de politică externă ale președintelui SUA – tratate, mandate de ambasadori etc.

Mai mult: în cazul unui blocaj după alegeri, Senatul este Camera care alege vicepreședintele Statelor Unite.

Adio, Trump!

Republicanii au ratat șansa uriașă de a prelua controlul Senatului ca urmare a unei decizii catastrofale: au mers total pe mâna lui Donald Trump. Fostul președinte s-a deplasat în mai multe state pentru a-i susține pe candidații republicani, iar în unele chiar și-a impus favoriții pentru a candida sub steagul roșu al partidului.

Dezastru total: exact „candidații lui Trump” au pierdut pe linie! Singurii republicani care au câștigat mandate de senatori au fost cei care au luat distanță de fostul președinte și de discursul agresiv-divizator al acestuia.

După acest eșec, Donald Trump – a cărui imagine este lipită periculos de mult de cea a sceleratului sângeros Vladimir Putin – are șanse minime de a fi nominalizat pentru un nou mandat de candidat la Președinția SUA, la alegerile din 2024. În contextul războiului barbar dus de Putin în Ucraina, electoratul american le-a transmis republicanilor un mesaj clar: fără Trump!

E de așteptat ca republicanii să revină la linia rațională trasată de Ronald Reagan (președinte între 1981-1989), George Bush (1989-1993) și George W. Bush (2001-2009), care a adus mari succese Partidului Republican și mari beneficii Americii și omenirii. Printre altele, acea politică a dus la prăbușirea Uniunii Sovietice și a scos Europa de Est din ghearele comunismului moscovit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Putinism carpatin. Turcescu: „Să se termine cumva, chit că Ucraina va pierde niște teritorii! Dă-le naibii de teritorii! Asta-i viața”. Cristoiu: „Dă-o dracu’ de bucată de pământ, că oricum nu era a ucrainenilor, aia-i rusofonă!”

* VIDEO. Frăția putinistă dintre Radu Moraru și Diana Șoșoacă trece la un nou nivel: cei doi cântă și dansează ca doi îndrăgostiți! 145 de secunde penibile, 20 de poze caraghioase

* Șoșoacă, Severin, Prodanca și soția sputnikă a lui Gelu Voican Voiculescu au sărbătorit la Ambasada rusă, alături de obraznicul ambasador Kuzmin

* VIDEO. Zelenski a anunțat oficial cele 5 condiții ale Ucrainei pentru pacea cu Rusia. Retragerea totală de pe teritoriul țării, despăgubiri de război și judecarea criminalilor – printre cerințe

* Generalul Ben Hodges: „Putin va pierde bătălia decisivă pentru Crimeea la vară. Iar până la sfârșitul lui 2023 va pierde bătălia internă pentru Kremlin”

* Trădătorul Stremousov, numărul 2 în administrația pro-rusă din Herson, a murit „într-un accident de mașină”! Colaboraționistul era vânat de partizanii ucraineni

* Beizadeaua lacomă de la ICR Londra, al cărei moft e să-i plătim chirie 7.500 de euro pe lună, e „directoarea lu’ Firea”. Fiică de căpetenie masonă, și-a falsificat CV-ul și a furat bani de la Teatrul Bulandra, înainte de a fi dată afară de actori

* Popa Calistrat: „Vii tu, o măciucă isterică nemăritată, să faci teatru în faţa la 500 de oameni?”. Preotul AUR-ist s-a furișat pe la spate și a lovit femeia cu pumnul

6 COMENTARII

  1. Nea Grigore esti naiv rau de tot neica… Credeam ca esti anticomunist, dar bag seama ca n-ai nici cea mai mica idee despre agenda democratilor… Ori poate te faci ca n-o cunosti. Nasol…Aveam incredere in opiniile dumitale, dar chiar m-ai dezamagit… Si nu neaparat Trump a contat pentru rezultatul peste asteptari al democratilor, ci in mod special problema avortului. Mai documenteaza-te. Dar nu te pierzi dumneata in amanunte din astea, cum nu scoti o vorba despre leguma Fetterman ori despre anomalia numaratorii votului in Arizona…Esti orbit – ca multi alti ziaristi – odinioara buni, de „Sindromul Donald Trump”. Uiti ca tipul nu mai e presedinte de doi ani fix. Trist…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here