Soția unui director corupt din Primăria Capitalei („omul lui Oprescu”): „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton!”. Infracțiuni de 33 de ani, condamnare de 6 ani

2
8260
Mădălin Dumitru Ionică

Mădălin Dumitru Ionică, director al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din Primăria Capitalei pe vremea lui Sorin Oprescu, a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare, potrivit deciziei Curții de Apel București.

În primă instanță, la Tribunalul Bucureşti, în ianuarie 2019, Mădălin Dumitru Ionică primise 3 ani de închisoare cu suspendare, însă Tribunalul dispusese confiscarea de la fostul director a peste 1,5 milioane de lei (peste 300.000 de euro)

Acum, Curtea de Apel București a dispus confiscarea a doar 100.000 de euro (mai puțin de o treime din pedeapsa inițială), menționează G4Media.ro. În schimb, Ionică a primit 6 ani de temniță, față de „mângâierea” de la prima instanță (3 ani cu suspendare).

Mădălin Dumitru Ionică a fost condamnat pentru 10 infracțiuni, care însumează 33 de ani!

  • 4 anitrafic de influență (în legătură cu primirea unui autovehicul marca BMW X6 de la reprezentantul SC Elektra Invest SRL)
  • 4 anitrafic de influență (în legătură cu SC Real Deco SRL)
  • 4 ani – trafic de influență (în legătură cu SC Astaldi SPA)
  • 4 ani trafic de influență (în legătură cu SC Avi Prod Grup SRL)
  • 3 aniluare de mită
  • 3 anifals în declarații în formă continuată
  • 3 ani instigare la spălare de bani
  • 3 ani efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția
  • 3 ani abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial
  • 2 ani participație improprie la delapidare în formă continuată

Instanța „contopește pedepsele aplicate și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani, în final inculpatul Dumitru Mădălin Ionică urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare”.

Fabrica de șpagă „Mădălin Dumitru”

Fostul director în Primăria Capitalei a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2014 pentru un cumul de infracțiuni.

Mădălin Dumitru a fost şef al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) în perioada 2008-2013, pe vremea când Sorin Oprescu era primar general al Capitalei.

Printre altele, el a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, şi alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro şi 9.000 lei în vederea obţinerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăţilor la timp.

De asemenea, procurorii anticorupţie au reţinut faptul că Mădălin Dumitru a mai primit de la reprezentanţii a două firme foloase necuvenite în valoare de 68.000 euro, precum şi subcontractarea de lucrări către firmele controlate de el, acordarea cu titlu gratuit a unui autoturism pentru o rudă a sa şi suportarea lucrărilor efectuate la imobilele familiei.

Fosta soție: „Ai sărit ca boul din Louis Vuitton”

Fosta soție a escrocului, Cristina Dumitru, a fost interceptată de DNA atunci când îl mustra pe fostul director pentru că a atras atenția asupra lui prin mașinile și ceasurile de lux.

„Dacă ai sărit ca boul din Louis Vuitton, primele discuții pe care le-ai avut tu la Primărie și pe care le-ai uitat în ultima vreme, la ce se refereau? Să nu veniți cu mărci! Da? Să nu va afișati, da? Ce ți-am zis eu? Că te duci să te dai în spectacol și să te întrebe lumea: De ce?, cum l-au întrebat pe nu știu cine de ceasul pe care îl poartă în emisiune”, suna reproșul soției.

„Am zis eu ceva de Polo vreodată? Nu. Am zis eu ceva de Passat vreodată? Nu. Am iubit Touareg-ul? Da. Am… Nu mi-a placut Mitsubishi. Ți-am spus că nu-mi place ca mașină. Dupa aceea, după ce l-ai luat, am zis, ce am zis?… Să trecem peste Mitsubishi. Ce a urmat? Am zis ceva când ai luat ML-ul? Nu. Am zis ceva cand ai luat E-ul? Nu. Nu poți să-mi reproșezi, ca încercam să te aduc cu picioarele pe pământ”, se văita Cristina Dumitru.

„Și la cât de deșteaptă erai, puteai să-mi spui: «Bine, mă, bine că ți-ai făcut fetișul ăsta, dar părerea mea e să nu te duci cu ea la muncă»”, îi replica Mădălin Dumitru soției sale.

„Acum stai și le numeri pe toate de nu-ți ajung degetele de la o mână”

Femeia era nemulțumită că soțul ei devenise extravagant prin luxul afișat, în timp ce Dumitru se plângea că făcuse un adevărat imperiu imobiliar singur.

„Ce-ai făcut tu cu toate casele pe care le-am luat? Nimic. De ce?… Care închiriere, că si tot ce s-a închiriat – le-am închiriat eu. Eu le-am luat, eu le-am făcut, eu le-am închiriat”, se plângea Mădălin Dumitru.

Cristina Dumitru îi reproșa că tot ce a făcut a fost pentru bani: „Acum stai și le numeri pe toate de nu-ți ajung degetele de la o mână. Și? Și îmi spui că era fabulos între noi. Era…”

Decizia Curții de Apel București

„Soluția pe scurt: D.P.581/A – În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpatul Dumitru Mădălin Ionică şi expertul Bejinaru Vasile împotriva sentinței penale nr. 95/F din data de 23.01.2019 pronunțate de Tribunalul București.

Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând în fond:

Înlătură disp. art. 86 ind. 1 şi urum. C. p. din 1969.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 292 C. p. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p. din 1969 și art. 5 C. p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 71 alin. 1 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) cu aplic. art. 5 C. p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.

În baza art. 71 alin. 1 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 31 alin. 2 C. p. din 1969 rap. la art. 215 ind. 1 alin. 1 C. p. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p. din 1969 și art. 5 C. p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la delapidare în formă continuată.

În baza art. 71 alin. 1 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C. p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C. p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 254 alin. 1 C. p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 alin. 1 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 2 C. p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C. p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 248 C. p. din 1969 rap. la art. 248 ind. 1 C. p. din 1969 şi art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. p. și art. 74 alin. 2 C. p. din 1969 rap. la art. 76 alin. 1 lit. b C. p. din 1969 condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 2 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. 1 C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (în legătură cu primirea unui autovehicul marca BMW X6 de la reprezentantul SC Elektra Invest SRL).

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 2 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p. achită pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. (în legătură cu primirea unui autovehicul marca Mercedes ML și a sumei de 20.000 lei de la reprezentantul SC Elektra Invest SRL).

În baza art. 257 alin. 1 C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (în legătură cu SC Real Deco SRL).

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 2 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. 1 C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (în legătură cu SC Astaldi SPA).

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. 2 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 257 alin. 1 C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (în legătură cu SC Avi Prod Grup SRL).

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 2 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p. achită pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.p. (în legătură cu SC PA&CO International SRL).

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p. achită pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică pentru săvâr?irea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C.p. din 1969 rap. la art. 290 alin. 1 C.p. din 1969 cu aplic. art. 5 C.p.

În baza art. 25 C.p. din 1969 rap. la art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 (în forma în vigoare la data săvâr?irii faptei) cu aplic. art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul Dumitru Mădălin Ionică la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la spălare de bani.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.p. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C.p. din 1969 contopește pedepsele aplicate prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani, în final inculpatul Dumitru Mădălin Ionică urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. din 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 35 alin. 3 C.p. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b şi c C.p. din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 88 C.p. din 1969 deduce din pedeapsa aplicată reținerea din data de 05.06.2014, precum și durata arestului preventiv și a arestului la domiciliu, de la data de 19.06.2014 la data de 26.06.2015 inclusiv.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.p. din 1969, confiscă de la inculpat suma de 115.185,94 lei aferentă infracţiunii de participație improprie la delapidare în formă continuată, înlăturând dispoziţia de confiscare a sumei de 48.000 lei (pct. 3 rechizitoriu).

În baza art. 257 alin. 2 C.p. din 1969 confiscă de la inculpat suma de 247.288.96 lei aferentă infracţiunii de trafic de influenţă în legătură cu SC Real Deco SRL, înlăturând dispoziţia de confiscare a sumei de 327.080,15 lei (pct. 5 rechizitoriu).

În baza art. 257 alin. 2 C.p. din 1969 confiscă de la inculpat suma de 106.478,59 lei aferentă infracţiunii de trafic de influenţă în legătură cu SC Astaldi SPA, înlăturând dispoziţia de confiscare a sumelor de 106.251,62 lei şi 226,97 lei (pct. 6 rechizitoriu).

Respinge, ca nefondate, cererile reprezentantului Ministerului Public de confiscare a sumelor de bani dobândite prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, precum şi a sumei de 49.600 lei aferentă infracţiunii de spălare de bani.

Înlătură dispoziţia de confiscare a sumelor de 284.811,88 lei, 64.306 euro şi 20.000 de lei, aferente infracţiunilor de trafic de influenţă pentru care s-a dispus achitarea.

Înlătură dispoziţia de anulare a următoarelor înscrisuri: contractul de furnizare nr.402/16.04.2012, factura fiscală nr.107726 din 10.09.2012; actul adiţional nr. 1/30.11.2012 la contractul de furnizare 402/16.04.2012 şi factura fiscală nr. 108250/27.12.2012.

In baza art.404 lit. c C.p.p. menţine sechestrul judiciar instituit prin ordonanţa nr. 218 P/2012 din 11.06.2014 a DNA (vol. 20DUP f.1-11) până la concurenţa sumelor de 538.047,18 lei şi 65.000 euro.

Dispune majorarea onorariului expertului Bejinaru Vasile de la suma de 1.500 lei la suma de 5.000 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în ședință publică, azi, 16.04.2021.

Document: Hotarâre 581/2021 16.04.2021″

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* După derapajul cu „zombie politic”, Drulă revine la treburi serioase: demolează imperiul mafiot al lui Rădoi! 63 de chioșcuri ilegale în 10 stații, lichidate vineri seară

* VIDEO. Orban: Înainte de a-l ataca pe premierul Cîțu, orice ministru „trebuie să-și scrie demisia”. Principalul vizat: Cătălin Drulă, cel cu „zombie politic”

* VIDEO. Dialogul CTP – Vlad Voiculescu. „Ați inundat casa ca să nu ia foc” / „Datele nu sunt certe”

* „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

* Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

* Ministerul Educației a reziliat toate contractele cu asociația lui Cumpănașu, semnate pe vremea guvernării PSD

2 COMENTARII

  1. ĂȘTIA ar fi NORMAL să fie să fie INAMICII fiecărui partid din coaliția de centru-dreapta parlamentar-guvernamentală!!!!!!!!!!!!!!!

    (NUUU… luptele-INTERNE — !!!!! –ar trebui să fie preocuparea acestor politicieni, din actuala Putere-politică românească, daaaaaaaaaaa?!!!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here