sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăNewsSindicatele din Educație suspendă greva punând Guvernului două condiții financiare grele, dar...

Sindicatele din Educație suspendă greva punând Guvernului două condiții financiare grele, dar „uitând” cele trei măsuri care ar însănătoși sistemul: indicatorii de performanță, reducerea numărului de angajați și eliminarea pensiilor speciale

-

Sindicatele din Educaţie au anunţat, luni, că greva generală declanşată pe 22 mai se suspendă, după trei săptămâni de proteste și paralizare a activității școlare de la clasele 1-12. Sindicaliştii au precizat, însă, că dacă în textul ordonanței de urgență ce va fi dată de Guvern și apoi în legea salarizării nu vor fi precizate și acceptate două solicitări-cheie, atunci greva va fi reluată.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», în urma consultării liderilor organizaţiilor sindicale afiliate, în cadrul şedinţelor Colegiilor liderilor celor două federaţii, au luat decizia suspendării grevei generale”, au anunţat sindicaliştii.

Suspendarea protestului de este condiționată de menționarea, în ordonanţa de urgenţă ce urmează a fi aprobată în şedinţa de guvern de azi, prin articol distinct, a două cerințe nenegociabile ale sindicaliștilor:

1. principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant, respectiv al asistentului universitar, va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie (utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat), reprezintând 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

- Advertisement -

2. acordarea primei tranşe de majorare salarială, reprezentând 50% din creşterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării, de la 1 ianuarie 2024.

Sindicatele au anunțat doar suspendarea, nu încheierea grevei! ”În situaţia în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanţa de urgenţă, greva va fi reluată”, avertizează liderii lor, prin comunicatul emis luni.

Imediat după anunțul sindicatelor, la Palatul Victoria a început ședința de guvern în care vor fi adoptate două ordonanțe de urgență, ce vizează creșterile salariale și alocarea de fonduri pentru educație.

- Advertisement -

La începutul ședinței de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a spus: „În deplină responsabilitate a liderilor Coaliției, Guvernului și cu sindicatele, cu reprezentanții profesorilor, părinților, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă și să asigurăm dascălilor, copiilor, părinților soluția prin care să încheiem anul școlar și să se deruleze examenul de Bacalaureat. Vom adopta ordonanță de urgență, de fapt sunt două – una vizează creșterile salariale și alta alocarea fondurilor necesare”.

Cele trei condiții pe care „au uitat” să le pună sindicatele. Guvernul nici nu vrea să audă de ele

Condițiile puse de sindicate presupun un efort bugetar major, greu de susținut altfel decât din noi împrumuturi externe. Deficitul va crește periculos de mult, mai ales că își vor crește pretențiile și alte categorii de salariați, care deja amenință cu greve. Precedentul a fost creat, sindicatele au văzut că au de-a face cu un Guvern sla, fricos, laș și profund incorect.

Nici sindicatele din Educație, nici Guvernul nu au pus pe tapet trei chestiuni fundamentale:

1. introducerea unei grile salariale pe baza unor indicatori de performanță, astfel încât să nu fie mărite salariile în mod egal și pentru profesorii buni, și pentru cei slabi sau catastrofali, mulți de nota 5 sau 6;

2. reducerea numărului de profesori, prin eliminarea celor slabi și foarte slabi, astfel încât norma de lucru a celor rămași în sistem să fie mult mai mare decât cea actuală (care e de 18 ore pe săptămână, adică trei zile incomplete);

3. eliminarea pensiilor speciale, a salariilor exagerate/nesimțite din sistemul bugetar, precum și a clientelei politice ineficiente care căpușează instituțiile, măsură care ar dovedi buna-credință a Guvernului și a partidelor care-l compun (deocamdată, la putere e reaua-credință).

În lipsa rezolvării acestor trei puncte, coroborată cu creșterea generală a salariilor din Educație și, în curând – tot sub presiune –, din alte zone bugetare, situația financiară a României se va înrăutăți, inflația va crește, iar puterea de cumpărare va continua să scadă, mai ales pentru angajații din domeniul privat, unde nu există creșteri salariale spectaculoase, care să compenseze inflația.

Va crește, de asemenea, gradul de frustrare socială, care va crea tensiuni interne majore și noi valuri de plecări spre exterior.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deficitul crește exploziv: gaura bugetară făcută de PSD-PNL a ajuns la 32 de miliarde de lei la sfârșitul lunii mai, în creștere cu 12 miliarde față de acum două luni!

* Caracatița din Buzău a lui Ciolacu: 104 rubedenii și prieteni care sug de la stat peste 6 miliarde de lei! Șeful PSD, viitor premier, n-a muncit până la 37 de ani

* EDITORIAL CARTIANU. Tăiați, bă, pensiile speciale!

* Prigojin anunță un viitor sumbru pentru banda lui Putin: „Suntem la 2-3 luni de plutoanele de execuție” / „Rusia va pierde teritorii”

* Reputat istoric basarabean despre un vechi obicei al Moscovei: „În 1941, sovieticii au aruncat în aer barajul Centralei hidroelectrice de la Zaporojie, pentru ca nemții să nu poată trece Niprul pe baraj”

* ANALIZĂ. Cum i-a trecut României glonțul pe la ureche, sub Năstase, Ponta, Dragnea și Dăncilă. China, „cel mai neiertător creditor din lume“, distruge țările pe care le împrumută

* Trump ținea în dormitor și în baie, lângă WC, munți de documente secrete, inclusiv planuri nucleare! E inculpat pentru 37 de capete de acuzare. Au început să-l abandoneze și avocații

* PSD-istul Mihai Tudose, acuzat de consiliera sa de la Bruxelles că a hărțuit-o sexual. „Îmi spunea să merg în fața lui ca să-mi vadă fundul. Vorbea vulgar, făcea aluzii: «Îmbracă-te mai mult în fustă, știi că ai craci frumoși!»”

* Maricel Păcuraru construiește un imperiu media cu interese rusești în jurul Realitatea Plus. E pe cale să preia și „Evenimentul zilei”. Anca Alexandrescu vine tare peste fostul ei soț, Dan Andronic. Din combinație mai fac parte Cozmin Gușă și Bobby Păunescu

* Furia tâmpă a lui Olăroiu: „Eu, când aud de UE, înnebunesc! Ce ne dă nouă Europa?! Ne pune tot felul de restricții, dar nu ne dă nimic în schimb”

* Final de poveste la Roland Garros: Novak Djokovici – record istoric la 36 de ani; Iga Swiatek – 4 titluri de Grand Slam la 22 de ani

2 COMENTARII

  1. Ce puteai sa astepti de la niste sefi de sindicat cu pesedeul in suflet?? Reforme in invatamant???Cand nu or sa nai voteze romanii hoti si tradatori de tara,adica FSN 1 si 2,plus tradatori de tara finantati direct de Kremlin prin ambasadorul lui putin-adica :”GHICI,AUR,CE-I ?”Caci,dupa cum au manifestat sindicalistii din invatamant,pe langa profesori cu bun simt si studii serioase la baza,multimea era formata mai mult din cei cu studii medii si personal auxiliar,caci dupa lozincile purtate,multi erau cu pesedeul si aurolacul simion in suflete….

  2. Protestul a fost organizat la comanda politica sa fie un real ajutor pentru Ciorolacu. Vine pe cal alb in fruntea Guwernerului si tace mafia sindicala pesedista sa-i creasca imaginea. Asta este Romania educata, proiectul de suflet al Premierului de la Grivco. O Romanie in care un prim-ministru, Ciuca, pensionar de lux si dottore plagiatore, iar succesorul sau un nerealizat pana la 37 de ani cand a prins un ciolan politic si s-a facut mare bulibasa peste Buzau promovandu-si rudele la banul public.

    Problema in educatie nu este doar scoala care scoate tampiti pe banda rulanta vorba lui Basescu, ci si educatia pe care o primeste elevul acasa. Majoritatea parintilor dau vina pe sistem in loc sa recunoasca ca au o mare parte din vina pentru mediocritatea in care se zbat copiii lor. Sarcina unui profesor este doar pe jumatate. Daca acasa copilul bate maidanul, este o hahalera, are proaste modele de viata in ma-sa si taica-su, nu este verificat, parintii nu participa activ la educatia adolescentului este firesc sa avem calamitati nationale, promovare la nivelul genuchiului broastei. Barem in comunism prostii erau filtrati si reeducati in anumite scoli profesionale, acum sunt livratori la Glovo. Daca ajung intr-o functie de conducere undeva genereaza probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -