joi, aprilie 25, 2024
AcasăSportSimona Halep defilează la Australian Open: e în "sferturi" fără să fi...

Simona Halep defilează la Australian Open: e în „sferturi” fără să fi pierdut vreun set! Și-a securizat locul 2 mondial

-

Simona Halep face un turneu excelent la Australian Open: a legat deja patru victorii, toate cu 2-0 la seturi. Doar primul set din cele opt de până acum a ajuns la tie-break, în rest românca a câștigat fără prelungiri.

În turul 4 (optimi de finală), Simona Halep a învins-o pe belgianca Elise Mertens cu 6-4, 6-4. Meciul a fost dur, belgianca a jucat foarte bine, dar românca a avut permanent controlul și a știut să închidă ambele seturi la timp, sprintând de fiecare dată de la 4-4 la 6-4.

VIDEO: Rezumatul meciului Halep – Mertens

Prin această victorie, Simona Halep și-a securizat locul 2 mondial la finalul turneului de la Melbourne. În clasamentul WTA Live, românca are deja 5.751 de puncte, iar olandeza Kiki Bertens, singura adversară care o mai putea depăși (conform calculelor dinaintea „optimilor”), ar ajunge la 5.725 dacă ar câștiga turneul. Așadar, Bertens n-o mai poate ajunge pe Halep la Australian Open.

- Advertisement -

Clasamentul WTA Live:

În sferturi de finală, Simona Halep (28 de ani) o va întâlni pe Anett Kontaveit (Estona, 24 de ani, locul 31 WTA), care în „optimi” a trecut greu de puștoaica Iga Swiatek (Polonia, 18 ani, locul 56 WTA): 6-7, 7-5, 7-5.

- Advertisement -

În tururile anterioare, Kontaveit le-a eliminat pe Astra Sharma, Sara Sorribes Tormo și Belinda Bencic (ultima, jucătoare de Top 10).

Meciul Halep – Kontaveit se va juca miercuri, 29 ianuarie.

Halep și Kontaveit s-au mai întâlnit de două ori. Ambele partide, disputate în 2017, au fost câștigate categoric de româncă: 6-3, 6-0 la Miami, 6-2, 6-4 la Roma.

Pentru calificare în „sferturi” la Australian Open 2020, Simona și-a asigurat un premiu de 363.562 de dolari, precum și 430 de puncte WTA.

Simona Halep (locul 3 WTA) la Australian Open 2020

  • Turul 1: 7-6, 6-1 cu Jennifer Brady (SUA, 41)
  • Turul 2: 6-2, 6-4 cu Harriet Dart (Marea Britanie, 173)
  • Turul 3: 6-1, 6-4 cu Iulia Putințeva (Kazahstan, 38)
  • Optimi: 6-4, 6-4 cu Elise Mertens (Belgia, 17)
  • Sferturi: o va întâlni pe Anett Kontaveit (Estonia, 31).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -