Scapă toți: Claudiu Florică și Din Pescariu, achitați în dosarul „Microsoft 3“. Vasile Blaga – achitat și el în dosarul de trafic de influență

1
17
Vasile Blaga, acuzat că a luat șpagă 700.000 de euro pentru a direcționa contracte ale unor companii de stat către o firmă IT, a fost achitat. Judecătoarea a decis că fapta nu e prevăzută în legea penală

Încet-încet, România revine la situația de acum 10 ani, când condamnări pentru corupție primeau doar vameșii din turele de noapte și nașii de pe trenuri. În ultimele 24 de ore, mai mulți oameni de afaceri și politicieni importanți au fost achitați de instanțe în procese de corupție care s-au tărăgănat ani la rând. Printre cei scăpați se numără celebrii Claudiu Florică și Dinu Pescariu în dosarul Microsoft III și „buldogul“ Vasile Blaga, politician refugiat în Parlamentul European și care a fost absolvit de vină în dosarul de trafic de influență.

Curtea Supremă a emis luni o notă în care se anunță încetarea procesului față de inculpații Dinu Pescariu și Claudiu Florică, pentru instigare la abuz în serviciu, scrie HotNews.ro.

DNA îi trimisese în 2017 în judecată pe cei doi, alături de fostul ministru Gabriel Sandu, în dosarul „Microsoft 3”, prejudiciul adus statului român fiind, conform procurorilor anticorupție, de 51 de milioane de euro.

Acum, după 4 ani de tărăgănări, dosarul e îngropat definitiv. Conform sentinței pe scurt, „cu unanimitate, încetează procesul penal faţă de inculpaţii Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…). Cu majoritate, încetează procesul penal faţă de inculpatul Sandu Gabriel pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit“. Sentința nu este definitivă.

Și acest proces, ca multe altele, a avut o evoluție scandaloasă. În 2020, după 3 ani de amânări, Curtea Supremă a decis ca dosarul „Microsoft 3” să se reia de la zero, deoarece judecătoarea Geanina Arghir, din completul de judecată, a hotărât brusc să se pensioneze.

Tot luni, Tribunalul București l-a achitat, de asemenea în primă instanță (există posibilitatea de apel), pe Vasile Blaga, fost lider și ministru PDL și PNL, acum europarlamentar, notează G4Media.ro. Culmea e că „Buldogul“ a fost achitat în dosarul de trafic de influență în care un alt fost PDL-ist, Gheorghe Ștefan (ex-primar de Piatra-Neamț), și-a recunoscut fapta și a făcut acord cu procurorii DNA!

Judecătorii au scris în motivarea deciziei de achitare a lui Blaga nici mai mult, nici mai puțin decât că „fapta nu e prevăzută de legea penală“!

Și acest dosar, la fel ca și „Microsoft 3”, fusese întors, pe 23 iulie anul trecut, de Curtea de Apel București la Tribunalul București, pentru rejudecare.

Dosarul lui Blaga fusese instrumentat de fostul procuror Mircea Negulescu, zis „Portocală”. Judecătoarea Cipariu a dispus achitarea deși fuseseră depuse la dosar două denunțuri care-l incriminau pe Blaga: unul al lui Gheorghe Ștefan și un altul al lui Horațiu Berdilă, de la compania IT Romsys. Primul dintre cei doi denunțători a primit 3 ani cu suspendare în urma acordului de recunoaștere a vinovăției, el confirmând că a intermediat o șpagă de 500.000 de euro primită de Blaga de la Berdilă. În total, conform rechizitoriului, șpaga pe care și-a tras-o politicianul a fost de 700.000 de euro. La schimb cu acești bani, Blaga l-a ajutat pe Berdilă ca firma sa să câștige contracte de IT cu companiile de stat Transelectrica și Transgaz.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Negocieri împotmolite. Lui Cîțu i se pare „bizar” că PSD propune „măsurile lui Dragnea”, pe care „le-am atacat atunci”

* VIDEO. Lui Klaus Iohannis i s-a întors în față, după un an și jumătate, chiar la Sibiu: „Jó napot kívánok, PSD!”. Bonus: „La biserică… degeaba”

* Klaus Iohannis, acum doi ani: „Să nu uităm nicio clipă cât de periculos este PSD pentru viitorul României!” / „A călcat în picioare statul de drept, i-a umilit pe români” / „S-a făcut scut în fața corupților și penalilor” / „A vrut ca România să deraieze de la parcursul său european, pentru beneficiul unei clici de infractori”

* Cel mai mare fermier din județul Cluj, proprietarul mărcii „brânza de Năsal”, a murit înghețat în canalizarea fermei sale, la 52 de ani. A vrut să monteze o țeavă și n-a mai putut ieși

* KGB-istul Iurie Roșca spune că propagandistul-șef de la Sputnik a fost omorât de medici, „specializați în arta depopulării”!

* ÎPS Teodosie, ”citit” de Arsenie Boca? Sfântul Ardealului nu a vrut să-l vadă pe fostul colaborator al Securității

* Ilie Năstase a ajuns în spital de furie că nașul său, Ciprian Marica, l-a lăsat fără „afacerea Voința”, tunul imobiliar de 50.000.000 de euro pe care fostul tenismen l-a dat cu ajutorul a trei politicieni: Crin Antonescu, Adrian Năstase și Tăriceanu

* Oreste a fost prins de polițiști conducând mașina drogat. S-a ales cu dosar penal, la 3 ani după ce a fost cercetat de DIICOT

* Gigi Becali l-a alungat pe Edi Iordănescu după 3 luni, deși rezultatele erau foarte bune. Antrenorul a renunțat și la salarii, și la clauza de 500.000 de euro

* De 12 zile, de când l-a acuzat de viol pe fostul vicepremier al Chinei, tenismena Shuai Peng e de negăsit! A fost lider mondial la dublu

1 COMENTARIU

  1. Deruta în proiectele de carieră personală e ca după Mineriadă. Tinerii cred că au acum de ales definitiv între Fraudă şi Emigrare. Presiunea locală e că o viaţă are omul şi trebuie s-o trăieşti… decent.
    Trăim într-o epocă nouă, cu perspectiva deja anunţată că, în 2024, exact ca în 2020, indiferent ce votează lumea, tot la alianţe de guvernare cu PSD se ajunge!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here