PNL Sectorul 1 se întoarce în Consiliul Local și susține cererea Clotildei Armand de reziliere a contractului cu Romprest

2
941
Sebastian Burduja, liderul PNL Sectorul 1, s-a răzgândit și susține rezilierea contractului primăriei cu Romprest

După o săptămână în care PNL Sectorul 1 s-a plasat pe poziții diferite de Clotilde Armand în litigiul cu Romprest, liderul liberalilor din acest sector, Sebastian Burduja, a anunțat marți că va susține demersul primăriței de a rezilia contractul cu compania de salubritate. Burduja a informat că grupul consilierilor PNL revine în Consiliul Local și va vota pentru anularea în instanță a contractului cu Romprest, dar numai pe criterii de „oportunitate“, scrie News.ro.

Tensiunile dintre PNL și Clotilde Armand rămân, la nivelul Sectorului 1, la cote maxime, iar această răzgândire a lui Burduja pare mai degrabă forțată – eventual, de șefii partidului –, decât benevolă. Președintele PNL Sector 1 spune că nu vrea să înlocuiască „firma unei mafii, cum spune doamna primar, cu firma unei alte mafii“ – aluzie la faptul că, de fapt, Clotilde Armand ar urmări alte scopuri decât eliminarea unui contract păgubos pentru sector.

Sebastian Burduja o acuza pe Clotilde Armand că e de vină în scandalul cu Romprest, deși chiar premierul liberal Florin Cîțu a sesizat Parchetul pentru daune de 243 milioane lei aduse bugetului Sectorului 1 de compania de salubritate

PNL Sectorul 1 s-a aliat cu PSD Sectorul 1 și a boicotat, săptămâna trecută, ședința de Consiliu Local convocată de Clotilde Armand pentru a obține avizul de demarare în instanță a acțiunii de reziliere a contractului cu Romprest.

Din noiembrie până în iulie, de când durează războiul gunoaielor de la Sectorul 1, filiala PNL de aici a susținut că trebuie făcute demersuri legale pentru rezolvarea problemei, dar, din păcate, legea nu permitea rezilierea contractului păgubos semnat în 2008, pe 25 de ani, tot de un primar liberal – Andrei Chiliman.

În această lună, prefectul Capitalei a decis declararea stării de urgență în Sectorul 1. Guvernul, prin ministerul de Finanțe condus de premierul liberal Florin Cîțu, tocmai sesizase Parchetul pentru un prejudiciu de 243 de milioane de lei adus de Romprest statului prin prețurile umflate unilateral cu Primăria Sectorului 1.

Conform legii, în perioada stării de urgență se poate iniția rezilierea în instanță a contractului, dacă se demonstrează că au existat negocieri (care au eșuat) și că prestatorul de servicii esențiale (cum e Romprest) nu-și face treaba.

După ce a susținut că vrea rezolvarea legală a problemei, PNL Sectorul 1 a boicotat prima ședință în care se pusese problema rezilierii în instanță a contractului cu Romprest

Numai că, în acel moment, PNL Sectorul 1 a refuzat să mai valideze acțiunea în instanță, acuzând-o violent pe Clotilde Armand că poartă vina conflictului cu Romprest. Asta, deși chiar Ilie Bolojan, președintele liberal al Consiliului Județean Bihor și fostul primar al Oradei, spusese că Romprest practică tarife și de 5-6 ori mai mari decât cele pe care le plătea el pentru salubrizare pe când era edilul orașului transilvan.

Prin Sebastian Burduja, PNL Sectorul 1 a afirmat că n-ar fi nevoie de mandatul Consiliului Local pentru a se rezilia contractul cu Romprest. Cu toate acestea, mai multe procese au fost până acum pierdute la Sectorul 1 cu compania de salubritate din exact același motiv – fuseseră inițiate de instituția primarului fără avizul Consiliului Local. Instanțele au respins acțiunile pe același motiv: primarul n-are calitate procesuală, deoarece contractul este încheiat de primar în numele și sub mandatul Consiliului Local, și nu în nume propriu.

Ședința prin care se inițiază procesul de reziliere a contractului dintre Sectorul 1 și Romprest a fost programată chiar azi, marți, 27 iulie.

Declarația de marți a lui Sebastian Burduja

„Noi nu dorim să înlocuim firma unei mafii, cum spune doamna primar, cu firma unei alte mafii, cum am citit în presă”

PNL a susținut de opt luni de zile, de când dânsa a pornit această luptă personală, niște lucruri foarte simple – că gunoiul trebuie strâns, că nu ne interesează firma care îl strange și că toate demersurile trebuie să fie legale pentru a nu expune Primăria, de fapt cetățenii Sectorului 1, unor riscuri de plăți – prejudicii de zeci și sute de milioane euro sau alte riscuri în instanță. Și pentru a avea domnia legii în această țară, pentru că de aceea suntem într-o democrație, ca să avem stat de drept. Pentru asta au ieșit oamenii în stradă în această țară.

Astăzi, PNL va susține un demers de inițiere a unei acțiuni în instanță pentru această reziliere. Este o chestiune care trebuie tranșată de instanță, dacă asta se dorește, cu legalitatea acțiunii asumate, așa cum scrie la lege, de primar și aparatul primarului. Vă reamintesc că rolul Consiliului Local este acela de a vota pe oportunitate. Colegii mei vă vor spune că avem niște amendamente la acest proiect prin care ne asigurăm că votul în Consiliu este dat pe oportunitate, iar legalitatea și respectiv prejudiciile care pot rezulta din lipsa legalității sunt în sarcina celor care au datoria să verifice aceste lucruri, deci actualul primar și aparatului dânsei

În finalul intervenţiei colegilor mei veţi afla şi ştirea-bombă a zilei, care nu are legătură cu acest scandal. Vinerea trecută, consilierii PNL au fost în sală, au fost în Primărie şi nu au lipsit de la locul de muncă, dar nu puteau merge în sală pentru a gira un proiect de Consiliu Local ilegal. Avizul Direcţiei Juridice spune foarte clar că este favorabil, sub rezerva existenţei înscrisurilor care să probeze de fapt o negociere cu această firmă şi aceasta este clauza contractuală. Noi nu dorim să înlocuim firma unei mafii, cum spune doamna primar, cu firma unei alte mafii, cum am citit în presă“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Fanii lui Dragnea, la DNA: „El mi-a dat pensie! Nu ce spune ăștia acuma, că bărbații nasc!“. Pensionarele au aruncat cu ouă, lapte și iaurt în ziariști

* Fostul șofer al lui Liviu Dragnea conduce Federația Română de Atletism! N-are nicio treabă cu alergarea, e prieten doar cu cățărarea

* VIDEO. Vanghelie zice că el a chemat Salvarea, nu Oana Mizil! „Nu am lovit-o, doar am țipat puțin mai tare, iar ei i s-a făcut rău”

* VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

* Și Șoșocul delirează: „Jandarmeria voia să-i pună somnifere în apă, să cadă de acolo”! Dar „Stegarul dac”, vigilent, „a băut apa condensată de la aparatele de aer condiționat”! Până când i-a dat Zară o sticlă…

* Și-a bătut joc de vaccinare și a murit de Covid la 34 de ani! „Am 99 de probleme, dar un vaccin nu este printre ele”. Ghinion: a mai apărut o problemă. Ultima

* Cele 4 pensii speciale ale lui Valer Dorneanu: 9.180 de euro pe lună, dintr-un venit total de 17.200 de euro

* Cozmin Gușă a fost eliminat din patronatul Realitatea Plus! Avea 49,5%, acum are 0,125%! Noua „jupână” e Alexandra Păcuraru, cu 99,75%

* VICTORIE! A fost scoasă plăcuța agentului sovietic Cico Dumitrescu, vecinul de posteritate al Mariei Tănase

* Eliminare dureroasă la Olimpiadă: Monica Niculescu și Raluca Olaru au condus cu 5-1, au ratat 7 mingi de set, dar au pierdut!

2 COMENTARII

  1. Noul președinte al P.N.L. București, „câțistul” Ciprian Ciucu (APRECIAT primar al Sectorului-6) l-aaa… „tras-de-urechi”, între timp, pe „orbanistul” Sebastian Burduja (deputat de Capitală și șef al „liberalilor” din Sectorul-1)!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here