Regimul criminal de la Kremlin își ia măsuri de precauție sporite în orașul Melitopol din regiunea Zaporojie, pe care l-a ocupat în urma invaziei militare declanșate la 24 februarie. Rușii au fost adus în acea zonă 10 laboratoare chimice mobile, ca „poliță de asigurare” în caz de producere a unui dezastru la centrala nucleară Zaporojie.
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa și între primele 10 din lume, se află în apropierea orașului Enerhodar. Această urbe este situată la 117 kilometri de Melitopol. Teroriștii ruși vor să se asigure că, dacă va avea loc o catastrofă la vreo instalație nucleară, conducerea militară putinistă a acelei regiuni va putea fi salvată de urgență.
Laboratoarele chimice rusești sunt amplasate în perimetrul unuia dintre spitalele orașului.
Informația a fost anunțată vineri, 26 august, de către primarul ales al Melitopolului, Ivan Fedorov (înlăturat de ruși), pe canalul său de Telegram, fiind preluată apoi de site-ul Obozrevatel.com.
Ivan Fedorov: „După părerea noastră, aceste laboratoare chimice au fost aduse de invadatori în orașul Melitopol pentru a-și salva ofițerii și generalii dacă au loc emisii de radiații la centrala nucleară din Zaporojie. Și, desigur, ei nu se gândesc la populația civilă”.
Obozrevatel.com: „Pe 25 august, pentru prima dată în istorie, centrala nucleară Zaporojie a fost complet deconectată de la sistemul de alimentare din cauza bombardamentelor inamice și a incendiilor provocate de acestea. În aceeași zi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a militat pentru trimiterea rapidă a unei misiuni de experți ai instituției sale la centrala capturată de armata rusă, precizând că este dispus s-o conducă personal”.
Recent, în spațiul public au apărut mai multe imagini îngrijorătoare, realizate de Planet Labs și Agenția Spațială Europeană, din care se putea constata prezența focului și a fumului în zona centralei nucleare.