sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRusia pârâie din toate încheieturile. În timp ce mobilizații se revoltă, între...

Rusia pârâie din toate încheieturile. În timp ce mobilizații se revoltă, între lorzii războiului încep răfuielile. Kadîrov, Prigojin și generali ai armatei sunt în competiție. Putin e și el contestat

-

Tensiunile care se acumulează în Rusia, la toate nivelurile, amenință să devină imposibil de controlat de către Putin. Invazia dezastruoasă din Ucraina și degringolada în care s-a intrat la cel mai înalt nivel a scos la iveală rivalitățile din interiorul elitei politico-militare pe care se baza dictatorul de la Kremlin, în timp ce “la firul ierbii” sutele de mii de oameni mobilizați sunt nemulțumiți și protestează împotriva condițiilor în care sunt ținuți.

Situația din Rusia începe să semene din ce în ce mai mult cu cele din 1905 și 1917 – precedentele două revoluții au izbucnit, de asemenea, în urma unor înfrângeri dezastruoase în războaie. Primul conflict (1904-1905) a fost pierdut cu Japonia și a rezultat revoluția din 1905-1906, care aproape că l-a răsturnat pe țarul Nicolae al II-lea. Acesta a reușit să controleze totuși situația, în final, și a crezut că, prin combinația de aparente concesii și represiuni violente, a reușit să restabilească autoritatea sa asupra țării. A fost doar o iluzie, pentru că în 1917, pe fondul pierderilor uriașe și al înfrângerilor dezastruoase din Primul Război Mondial, a izbucnit a doua revoluție, cea în urma căreia țarul a fost înlăturat de la putere și, în final, ucis de bolșevici împreună cu toată familia.

Ambele revoluții rusești au fost extrem de violente și foarte sângeroase. În 2022 se conturează din nou astfel de premise.

Contraofensivele reușite ale ucrainenilor par să fi fost picătura care a umplut paharul. La vârful conducerii politico-militare rusești s-a instaurat un haos de nedescris, în care lorzii războiului până acum fideli lui Putin se atacă între ei, atacă generalii din armata regulată și mârâie chiar la șeful lor suprem.

- Advertisement -

Pentru a înțelege mai clar degringolada de la vârful Rusiei, am structurat mai jos câteva din evenimentele petrecute în ultimele 2-3 zile.

1. Un clip cu militari mobilizați, nemulțumiți că nu li se oferă echipament, hrană, bani și adăpost, a apărut pe un canal de Telegram, fiind preluat rapid de alte canale cunoscute ca fiind ale mercenarilor Wagner controlați de oligarhul Prigojin, scrie Newsweek.com. O analiză a videoclipului original a dus la concluzia că, foarte probabil, militarii care-și exprimau nemulțumirea față de mobilizare și față de condițiile oferite de armata rusă erau, de fapt, mercenari Wagner. Așadar, se conturează o înscenare pusă la cale de Prigojin, prin care e atacat Ministerul Apărării.

- Advertisement -

2. Alexei Slobodeniuc, un blogger militar pro-rus afiliat Wagner, a fost arestat într-o parcare subterană, pe când se pregătea să urce în mașina sa – un bolid ultraluxos. Incidentul a fost filmat și difuzat pe canalele Telegram. Bloggerul criticase generalii armatei regulate și deciziile conducerii statului în războiul din Ucraina. Cei care l-au arestat pe bloggerul pro-Prigojin sunt membrii Rosguardia, un fel de Gardă Națională creată de Putin și care i se subordonează direct. Așadar, oamenii dictatorului au arestat un subordonat al lui Prigojin – cel cunoscut până acum drept „bucătarul lui Putin”.

3. Organizația Wagner și-a deschis canal oficial de Telegram – experți occidentali consideră că mișcarea făcută de Prigojin este pentru a contracara influența kadîroviților – oamenii fideli lui Ramzan Kadîrov, liderul Ceceniei.

4. Kadîrov l-a acuzat violent pe generalul Lapin, comandant al forțelor armate regulate (oficiale) ale Rusiei, că din cauza lui s-ar fi pierdut localitatea strategică Liman, în urma căreia ucrainenii au înaintat puternic spre Lisiceansk și Severodonețk. Kadîrov a spus că Lapin (general al armatei regulate) a fugit de pe front, trădându-și trupele. Imediat a apărut o poză cu Lapin alături de doi comandanți ai grupului Wagner – o sugestie că Prigojin e de partea armatei în disputa cu Kadîrov.

5. La câteva zile distanță, canalele de Telegram rusești și televiziunile de la Moscova au început să prezinte imagini cu generalul Lapin în ipostaze eroice. Se amintește că Lapin a condus trupele în Siria și e prezentat pe frontul din Ucraina cum dă indicații în prima linie. Este o operațiune specială a aparatului de stat centralizat prin care se contracarează atacul lansat de Kadîrov.

6. Acest tabloul haotic este completat pe câmpul de luptă cu unul asemănător. Forțele rusești care acționează acum în Ucraina nu sunt, așa cum s-ar crede, un tot unitar care se coordonează. Avem:

a) trupele armatei regulate (cele mai bine echipate, dar și demotivate),

b) Rosguardia (miliții devotate cauzei, dar fără armament greu și destul de nepregătite),

c) mercenarii Wagner ai lui Prigojin (în general profesioniști, mai puțină birocrație, mulți luptă de plăcere, dar fără armament greu și aviație),

d) milițiile recrutate cu forța (în mare parte) din regiunile separatiste. Acești oameni sunt cel mai prost echipați și cei mai demotivați. Ei au și cele mai mari pierderi, fiind foarte des folosiți pe post de carne de tun de trupele regulate. Nu mai departe de acum două zile a apărut o înregistrare cu luptători din aceste miliții care povesteau că li s-a cerut să reziste o zi, apoi încă două și apoi încă trei, în final stând în prima linie două săptămâni ca să descopere că toate acestea se întâmplaseră pentru ca trupele rusești să se poată retrage fără pierderi de acolo. Camarazii de arme din unitățile rusești le-au mărturisit că ofițerii le ceruseră să nu le spună adevărul milițiilor separatiste.

Aceste 4 forțe separate (la care se adaugă și altele, cum ar fi kadîroviții care apar și dispar) nu cooperează, nutresc resentimente unele față de altele, au comandanți diferiți și adesea chiar se bucură unii de insuccesele celorlalți.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Putin își mută în buncărul din Siberia rudele și principalii complici. A apelat la „șamani”, care i-au spus că „o pasăre arzătoare aduce biruință și moarte”. Ar putea fi definiția războiului atomic

* Regimul Iohannis-PSD vrea să adopte legile justiției înainte să vină observațiile și recomandările Comisiei de la Veneția! Europa e sfidată pe față

* Comisia Europeană avertizează regimul Iohannis-PSD că pierdem banii din PNRR dacă nu renunță la maltratarea Legii Avertizorului de Integritate! Trebuie eliminate prevederile care-i favorizează pe corupți

* De ce cad MiG-urile: mai multe s-au stricat după ce Armata a cumpărat kerosen de proastă calitate de la un fost partener de afaceri cu Sebastian Ghiță și cu generali SRI

* Jocul dubios al României în criza gazelor din Moldova. Drulă: „Putin strânge Moldova într-o menghină, iar președintele Iohannis și premierul Ciucă lasă Chișinăul să fie ostaticul unui regim fascist“

* Rareș Bogdan îl amenință pe Nicușor Dan: „Sau își bagă mințile-n cap, sau…” / „Bucureștiul este administrat haotic”

* VIDEO. „Marele protest” din Piața Victoriei a fost ruinat de răfuiala dintre Șoșoacă și Simion / „George, trădătorule! Simioane, Iuda! Rușine, Iudelor!”

* ÎPS Teodosie apare în dosarul deputatului PSD gay! „Șoferul lui Teodosie a avut o relație cu deputatul. S-o f…t pe la mănăstire. Bulangiul ăsta a aflat, Teodosie. Și a pus să-l execute pe deputat”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -