vineri, mai 3, 2024
AcasăNewsMinistrul Sănătății: “Am ajuns la rată de infectări 1,4. Vine momentul în...

Ministrul Sănătății: “Am ajuns la rată de infectări 1,4. Vine momentul în care vom avea dublarea sau triplarea cazurilor zilnice“

-

România se apropie de un moment-cheie foarte periculos, a afirmat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, la Digi 24. Oficialul guvernamental a afirmat că, în momentul ridicării treptate a restricțiilor, rata de infectare cu noul coronavirus în rândurile populației era descrescătoare. Dar fenomenul s-a inversat și, în acest moment, a urcat de la 0,6 la 1,2-1,4.

Tătaru a spus că ne apropiem de momentul în care se va ajunge la dublarea sau chiar triplarea cazurilor zilnice.

“Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6-0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4“

Lucrurile sunt foarte instabile, chiar dacă situația încă mai e ținută sub control, spune Nelu Tătaru: „Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă“.

Cea mai proastă veste este că s-a depășit din nou rata de infectare 1. Indicatorul desemnează câți oameni sănătoși infectează, în medie, unul bolnav. Sars-CoV-2 are o rată de infectare naturală de 2,2 (un om bolnav infectează, în medie, alți 2,2 oameni sănătoși).

- Advertisement -

Prin măsuri de restricție, rata a fost coborâtă sub 1, ceea ce înseamnă că, treptat, dacă se menține acest prag, epidemia se stinge. Dar, în România, după apariția măsurilor de relaxare, trendul a devenit iar crescător.

Nelu Tătaru: “Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6-0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2-1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi“.

În ultima săptămână, în timp ce spitalele s-au umplut de bolnavi, PSD a încercat să elimine toate restricțiile, pentru că “nu e niciun pericol”

Ministrul spune că autoritățile se pregătesc deja pentru criza care se profilează: “Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate. Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare din aceste norme trebuie respectate. În zilele următoare vom evalua aceste reguli și organele de control vor fi acolo“.

- Advertisement -

Ridicarea restricțiilor s-a suprapus, în România, pe lipsa de educație sanitară a populației și mai ales peste campania dezlănțuită de PSD și de agenții Rusiei, prin care cetățenilor li se spune că virusul nu există sau, dacă există, nu e periculos.

Pentru PSD, bilanțul scăzut al pandemiei în perioada martie-mai a fost o mare dezamăgire. Oficialii social-democrați au promovat teorii conspiraționiste, diverse ajungând să convingă populația că purtatul măștii, distanța de 2 metri față de ceilalți sau măsurarea temperaturii reprezintă abuzuri nejustificate ale “dictatorului Iohannis”, care urmărește de fapt vaccinarea populației cu cip-uri.

În ultima săptămână, în plină ascensiune a numărului de cazuri de Covid-19, PSD a luptat pentru a elimina total restricțiile, pe motiv că nu sunt necesare.

Efectele n-au întârziat. Foarte multă lume crede că la mijloc e un complot și refuză să respecte măsurile de protecție chiar și în incinta magazinelor.

Redeschiderea teraselor a adus, la mare și la munte, alte valuri de infectări.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

„Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David

Robert Negoiță și-a plimbat iubita prin China pe banii Primăriei! A cazat-o la hotel de 5 stele

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -