Cea mai sigură și mai clară filieră prin care poți ajunge parlamentar în România este aceea de a fi odraslă de primar, dezvăluie activistul Valeriu Nicolae, după ce a luat la puricat clasa politică din țara noastră. În emisiunea „România în Direct“, moderată de Cătălin Striblea și difuzată la Europa FM, Valeriu Nicolae a relatat că în acest moment peste 180 de parlamentari și miniștri sunt fii de primari sau de foști parlamentari!
Nepotismul este cea mai mare nenorocire din România, spune Valeriu Nicolae, autorul unor investigații privind politicienii români care au scos la iveală foarte des impostura acestora, legăturile mafiote și semi-mafiote, rețelele de interese și averile imposibil de justificat ale acestora.
Tot nepotismul a dus la distrugerea PNL, spune Valeriu Nicolae. Liberalii, cunoscuți în istorie pentru faptul că vin din privat, că sunt întreprinzători, că luptă pentru economia de piață, în România „sunt toți mufați la stat, nu s-ar dezlipi unul să muncească în privat“, arată invitatul lui Striblea.
Acesta a dat și exemple concrete, creionând pe scurt portretele lui Adrian Veștea (noul ministru PNL de la Dezvoltare) și al lui Sebastian Burduja (mutat de la Ministerul Digitalizării, în Guvernul Ciucă, la Ministerul Energiei, în Guvernul Ciolacu).
Tot un liberal propulsat pe această rețetă, dar neamintit de Valeriu Nicolae, este Daniel Gheorghe, care la 37 de ani se află deja la al treilea mandat de deputat de Ilfov (obținute în 2012, 2016 și 2020)! Și nu întâmplător își ia mandatele din Ilfov: tatăl său, Constantin Silviu Gheorghe (65 de ani), a fost primar în Otopeni timp de 26 de ani fără întrerupere (1996–2022)! El a câștigat 7 mandate consecutive și probabil că ar mai fi obținut multe altele dacă anul trecut nu l-ar fi încolțit procurorii DNA. Aceștia l-au trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție, din care n-a lipsit tradiționala luare de mită. Prejudiciul produs Primăriei Otopeni, într-un singur contract: 36 de milioane de lei (peste 7 milioane de euro). Acest mega-penal și-a făcut beizadeaua deputat la 26 de ani, iar de-atunci Gheorghe jr. nu mai poate trăi departe de Palatul Parlamentului.
Valeriu Nicolae s-a enervat când un ascultător care a intervenit în emisiune i-a spus că oricine ar face așa – adică și-ar pune nevasta, copiii, nepoții, părinții, unchii în funcții de conducere. El a răspuns că acesta e cel mai nociv mod de a gândi, că nu toată lumea ar proceda așa și că ar trebui să ne uităm la țările nordice, unde politicienii își fac studiile pe bune și sunt oameni foarte sănătoși la cap, iar nepotismul este considerat absolut inacceptabil de societate.
Mai jos, dezvăluirile lui Valeri Nicolae despre filiera prin care beizadelele de primari ajung în Parlamentul României.
„Cum se face că nici unul dintre ăștia nu-și găsește loc în privat? Veștea e liberal. Liberalii sunt cu munca în privat, cu nu știu ce… Nevastă-sa lucrează tot la stat. Toate familiile lor sunt la fel. Deci, sunt toți mufați la stat, nu s-ar dezlipi unul să muncească în privat!“
„Adrian Veștea e fiu de primar. Deci, tac-su a fost primar, iar văru-său e în Senat. Și tatăl lui văru-său a fost primar! Băi, dar ce noroc au ăștia! Te doare mintea. Deci, cea mai mare probabilitate să devii parlamentar e dacă tac-tu este primar. Nu glumesc, am analizat treaba asta. Avem peste 180 de cazuri în care băieții ăștia sunt fii fie de primari, fie de foști parlamentari.
Cum se face că nici unul dintre ăștia nu-și găsește loc în privat? Ăsta (Veștea – n. red.) e liberal. Liberalii sunt cu munca în privat, cu nu știu ce… Nevastă-sa lucrează tot la stat. Toate familiile lor sunt la fel. Deci, sunt toți mufați la stat, nu s-ar dezlipi unul să muncească în privat!
(…)
Nu e adevărat că toți ne-am pune neamurile în funcții, nu e așa deloc. Eu nu aș face lucrul ăsta niciodată. Faptul că repetăm chestia asta e absurd! Nu e așa! Nu toți ne-am pune rudele și apropiații în poziții de putere.
(…)
Cazul domnului Burduja. Tatăl domnului Burduja a fost vicepreședinte la banca aia care ne-a tras cea mai mare țeapă (Bancorex – n. red.) din istorie și care a îmbogățit o grămadă de securiști. E, pe banii tatălui, domnul a fost trimis la Harvard, la nu știu ce. Nici el (Sebastian Burduja – n. red.) nu are niciun fel de experiență în privat. Are experiență la Banca Mondială, nevastă-sa lucrează tot la Banca Mondială, care are contracte de zeci de milioane cu statul român, și uite așa se ajunge în situația…
Mi-aș dori oameni cu bun-simț în Guvern, care să-și dea seama și în momentul în care tu, dacă ești asociat cu tot felul de chestii nenorocite, să ai bunul-simț să te duci în privat, să nu cauți funcție în statul român, mai ales considerând trecutul lui taică-tău, mai ales considerând că ai fost promovat la greu de Dan Voiculescu și alți oameni…
Hai să ne comparăm cu Suedia, Norvegia, Finlanda, care au toate politicieni foarte sănătoși la cap și oameni care-și fac studiile pe bune, locuri unde nepotismul nu e deloc acceptabil. Nepotismul nu ar trebui deloc să-l acceptăm. Din punctul meu de vedere, asta e cea mai mare nenorocire în România.
(…)
Dâncu, în Guvernul ăsta, ar fi fost o megalumină! Dâncu, cel care a ajutat foarte mult fabricile de plagiate. Dâncu ar fi senzațional pentru Guvernul ăsta. Uită-te la Ciolacu! Eu am o cercetare de 40.000 de cuvinte pe acest subiect. Ce e acolo… E îngrozitor. Sunt 104 oameni în jurul lui Marcel Ciolacu, direct legați de el, care au afaceri cu statul de peste 6 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că fiecare dintre oamenii ăștia a făcut, în foarte puțini ani, cam 2.000 de salarii pentru un profesor bun. E șocant.“
burdujel jr. bancorex VREA SA-L DEPASEASCA PE TACSU. NU A SEMNAT PENTRU BANII CARE S-AU DOVEDIT TZEAPA blu er ?
A AJUNS LA IENERGIE, UNDE SE INFRUPTA BAIETII DESTEPTI…
PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE !
[…] „Nepotismul este cea mai mare nenorocire din România”, a spus Valeriu Nicolae, autorul unor investigații privind politicienii români care au scos la iveală foarte des impostura acestora, rețelele de interese și averile imposibil de justificat ale acestora, așa cum a analizat ziariștii.com. […]