vineri, martie 29, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaA fost concediat reporterul AP care a dat știrea inițială eronată că...

A fost concediat reporterul AP care a dat știrea inițială eronată că racheta care a lovit Polonia era rusească. Agenția de știri și-a cerut scuze public

-

O mostră despre felul în care presa din lumea liberă își păstrează credibilitatea a apărut chiar marți, când s-a aflat că Associated Press, agenția de presă care a dat știrea inițială eronată că racheta care a lovit Polonia era rusească, l-a concediat pe reporterul responsabil de greșeală. Informația a făcut la momentul respectiv înconjurul lumii cu iuțeala fulgerului, punând pe jar întregul mapamond.

Reporterul respectiv a citat un „oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informații americane” când a afirmat că racheta era rusească și a ucis două persoane după ce a lovit o localitate aflată în Polonia, la granița cu Ucraina.

Ulterior, de la cel mai înalt nivel, a venit informația că racheta ar fi fost de fapt una antiaeriană ucraineană, trasă în încercarea de a se apăra de valul de rachete trase de ruși asupra orașelor din Ucraina.

Reporterul James LaPorta a fost concediat pentru că n-a respectat regulile interne ale agenției, care prevedeau că știrile date sub protecția anonimatului trebuie să fie verificate din mai multe surse

Controversa a rămas, americanii și alți oficiali NATO, inclusiv polonezi, afirmând că racheta a fost ucraineană. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a rămas pe poziții, spunând că are certitudinea că nu a fost vorba de rachete ale armatei sale.

- Advertisement -

Unele întrebări au rămas fără răspuns. Spre exemplu, nu s-au găsit și rămășițele rachetei rusești care ar fi trebuit interceptată de cea antiaeriană ucraineană. Pe de altă parte, un ofițer superior polonez din cadrul sistemului de apărare antiaeriană al NATO a menționat că racheta respectivă n-a putut fi interceptată deoarece a venit cu o viteză enormă, asemănătoare rachetelor balistice pe ultima parte a traiectoriei lor!

Dincolo de aceste amănunte, AP și-a cerut scuze imediat după ce știrea a fost infirmată oficial. Luni a anunțat că l-a concediat pe James LaPorta, reporterul în vârstă de 35 de ani care a dat informația inițială. Acesta răspundea de domeniul securității naționale în SUA. Washington Post spune că demiterea respectivului jurnalist s-a făcut după o anchetă internă.

Un purtător de cuvânt al AP a declarat pentru publicația „The Daily Beast”: „Standardele și practicile editoriale riguroase ale Associated Press sunt esențiale pentru misiunea AP ca organizație de știri independentă. Pentru a ne asigura că reportajele noastre sunt exacte, corecte și bazate pe fapte, respectăm și aplicăm aceste standarde, inclusiv în ceea ce privește utilizarea surselor anonime“.

- Advertisement -

LaPorta a încălcat regulile AP, care prevăd că, atunci când se dau știri furnizate de persoane care-și păstrează anonimatul, acestea trebuie confirmate din mai multe surse. El a citat o singură sursă.

Conform declarației AP privind valorile și principiile aplicate în transmiterea știrilor, „reporterii care intenționează să folosească materiale din surse anonime trebuie să obțină aprobarea managerului lor de știri înainte de a trimite povestea la birou. Managerul este responsabil pentru verificarea materialului și pentru a se asigura că acesta respectă liniile directoare ale AP”.

Acest caz, dincolo de eroarea în sine, arată de fapt cum își păstrează de atâtea sute de ani credibilitatea instituțiile media serioase din lumea liberă. Informațiile sunt verificate pentru a se obține o marjă cât mai mare de siguranță și se aplică niște criterii foarte stricte. Regula celor 3 surse este una de fier, iar cine o încalcă este concediat.

Distanța între acest fel de a face presă și ceea ce se întâmplă în Rusia, China, alte țări dictatoriale și pe nenumăratele canale de fake-news ale propagandei este una enormă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

* Regimul Iohannis-PSD e plesnit de Comisia Europeană: pensiile militarilor sunt pensii speciale și trebuie reformate până la sfârșitul anului!

* Ciucă și Ciolacu, prinși cu o mare minciună: nici n-au negociat cu Comisia Europeană creșterea pragului de 9,4% din PIB pentru pensii!

* STENOGRAME. Circ și revoltă anti-Ciucă la ședința conducerii PNL pe tema pensiilor: „Ce sunt, papagal?”. Au promis creșteri de 15%, premierul Ciucă le mărește cu doar 6,2% pentru că așa i-a zis „Marcel”

* Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

Cristoiu a descoperit cine-l susține pe Zelenski: „femei nemăritate sau divorțate, care speră ca el să divorțeze și să se însoare cu ele”. De Putin „nu le place pentru că-i bătrân”

VIDEO. Frăția putinistă dintre Radu Moraru și Diana Șoșoacă trece la un nou nivel: cei doi cântă și dansează ca doi îndrăgostiți! 145 de secunde penibile, 20 de poze caraghioase

* Ucraina a eliberat deja 55% din teritoriul ocupat de Rusia după 24 februarie. „Îi vom bate până la capăt cu pietre, lopeți, praștii, vom lupta până când îi vom termina pe ultimii nenorociți și îi vom da afară de pe pământul nostru”

* Putin și-a șocat acoliții: „Este timpul să zguduim NATO”, pentru a stopa înarmarea Ucrainei!

* Un scandal amoros schimbă delegația TVR pentru Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. Olaianos, înlocuit de Bocanaciu

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -