Visul de aur al tuturor infractorilor și corupților din România în perioada Dragnea se împlinește strălucit în regimul Iohannis-PSD: inculpații și condamnații scapă pe bandă rulantă, într-o „mare evadare” colectivă. Procesele în care erau inculpați Alina Bica, Dorin Cocoș, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Gheorghe Stelian se încheie. Rectorul Politehnicii București, Mihnea Costoiu, scapă și el de condamnare – totul, pentru că faptele s-au prescris!
Decizia a fost luată luni de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au pus în aplicare scandaloasa hotărâre a Curții Constituționale a României privind prescrierea faptelor. Este un caz fără precedent, o sfidare la adresa întregii populații a României, dar și la adresa ideii de Justiție, a instituțiilor democratice, a Comisiei Europene și a partenerilor din UE care tocmai au ridicat monitorizarea MCV și vor să bage țara noastră în Spațiul Schengen.
Hotărârea definitivă a ICCJ prevede, în acord cu decizia CCR, încetarea procesului față de inculpații Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu și Stelian Gheorghe, care erau acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Era vorba, de fapt, de retrocedări ilegale pentru care Cocoș fusese condamnat în primă instanță la 3 ani de închisoare. În acest dosar, Crinuța Dumitrean (fosta șefă a ANRP) primise 7 ani și 6 luni de închisoare, iar fostul ei adjunct, Sergiu Diacomatu – tot atât. Afaceristul Gheorghe Stelian încasate 6 ani de închisoare. Sentințele în primă instanță fuseseră date în iunie 2018. Acum, prin prescrierea faptelor decisă de CCR-ul controlat de PSD, toată lumea a scăpat de proces.
Instanța a menținut totuși confiscarea sumei de 10 milioane de euro de la Dorin Cocoș, în timp ce Dumitrean, Diacomatu, Stelian și Nuțiu trebuie să plătească în solidat despăgubiri civile de 218 milioane lei (aproximativ 44 milioane euro).
Achitați în primă instanță, Alina Bica, Alin Cocoș, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, evaluatorul Emil Nuțiu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoș Bogdan și Ionuț Florentin Mihăilescu (fostul consilier al Alinei Bica, pe atunci șefa DIICOT) au scăpat de recurs.
Și Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București, a fost salvat de decizia CCR-ului PSD-izat. ICCJ a mai decis rejudecarea apelului în procesul lui Mihnea Costoiu, care a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul bazei sportive “Cutezătorii”. Acum, trebuie analizat dacă și în cazul acestuia se va aplica prescrierea faptelor prin care judecătorii constituționali i-au salvat pe corupții din România.
Pe 26 mai 2022, CCR a declarat neconstituțional un articol din Codul Penal care le permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe. Prin aceasta, CCR a dat peste cap nenumărate procese de corupție, favorizând infractorii. Tactica ultracunoscută a acestora, de când a început să funcționeze cât de cât Justiția și să-și facă treaba procurorii în procesele anticorupție, a fost aceea de a tergiversa la nesfârșit procesele. Au fost cazuri în care acestea au durat și 8 ani! Este invocată o gamă incredibil de variată de motive, de la presupuse boli grave la pretexte puerile. Șmecheria funcționează, de obicei, iar acum CCR i-a salvat pe toți acești indivizi care au devalizat proprietatea publică.
După ce judecătorii CCR au comis această scandaloasă faptă, a venit rândul unui complet de la ICCJ care a hotărât ca decizia luată de CCR să se aplice retroactiv! Acum, mii de procese vor înceta, iar vinovații vor scăpa de pedeapsă, iar bunurile furate rămân în posesia lor.
Mihnea Costoiu fusese condamnat în primă instanță la 3 ani cu suspendare pentru un prejudiciu de 10,8 milioane de euro adus statului prin închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu. Când a comis abuzul în serviciu, Mihnea Costoi era secretar de stat la Ministerul Educației și mâna dreaptă a ministrului PSD de atunci, Ecaterina Andronescu. El este azi rector la Universitatea Politehnică.
SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMAM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’ ADICA TOATA PUTEREA”
@ Kise Leff: …dar nu pentru că pot ci pentru că noi ÎI LĂSĂM să o facă.
Să scape din ăștia contează, nu Schengenul.
o sa faca Iohannis puscarie cat pentru toti , asta-i 100%.
😂😂😂😂😂 DE INDATA… 😂😂😂😂😂