Numeroși lideri și parlamentari din USR-PLUS au reacționat dur după demiterea intempestivă a lui Vlad Voiculescu de la Sănătate de către premierul Florin Cîțu. Aceștia indică jocurile de culise ale Mafiei, precum și miza celor 45 de miliarde de lei, bugetul CNAS, drept motivele din spatele manevrei.
Liderul deputaților USR-PLUS, Ionuț Moșteanu, a explicat la Digi 24 că motivul invocat de premierul Florin Cîțu, respectiv schimbarea modalității de calcul pentru carantina localităților, e doar un pretext, pentru că discuția e veche de o lună, iar ordinul emis este rezultatul analizei specialiștilor.
Moșteanu a vorbit despre o „agresiune“, în condițiile în care abia luni coaliția stabilise să-l susțină pe Vlad Voiculescu în continuare în funcție: „Discuţia asta de schimbare a metodologiei de calcul şi a recomandărilor pentru carantinarea localităţilor e o discuţie care e de o lună de zile şi au discutat specialiştii şi au ajuns la o finalitate şi tot ordinul acela conţine, să fie foarte clar, recomandări pentru autorităţile locale, aşa cum sunt şi acum, de fapt, recomandări. (…) Nu mi se pare un motiv pentru a demite ministrul Sănătăţii. Ministrul Voiculescu are susţinerea partidului, a USR PLUS, o susţinere pe care am reconfirmat-o şi din punctul meu de vedere este un act de agresiune al premierului în această coaliţie. (…) Mie nu mi se pare deloc justificată (decizia premierului, n.r.), mai ales că a fost o discuţie în timpul zilei de luni, o discuţie a coaliţiei la care am şi participat şi în care părea că s-au clarificat nişte lucruri şi nişte paşi următori, în care mergem, în continuare, în această coaliţie, pe structura şi portofoliile discutate acum trei luni şi jumătate. (…) Am fost şi eu secretar de stat în 2016 şi ştiu că premierul nu aproba fiecare ordin de ministru. (…) Vom vedea ce vom face în continuare, va fi o discuţie în organele statutare, organele de conducere ale partidului şi va fi o decizie acolo. (…) Vom avea o discuţie în cursul zilei de astăzi în organele de conducere ale partidului, Birourile naţionale reunite USR PLUS şi o să decidem“.
Deputatul Iulian Bulai a fost mult mai direct și a spus, cu subiect și predicat, că rețelele organizate de jefuire a bugetului Sănătății au decis, de fapt, schimbarea ministrului: „Mafia din sănătate să nu se bucure prea devreme. Continuăm lupta. Îi mulțumesc lui Vlad Voiculescu pentru ce a făcut până acum. Toți cei care sabotează reformele din sistemul de sănătate vor plăti, mai devreme sau mai târziu. Toți cei care susțin mafia vor deconta această decizie. Lupta continuă!“.
Europarlamentarul Dragoș Pâslaru a vorbit despre mafia transpartinică panicată de pierderea controlului politic asupra CNAS care s-a aliat pentru a-l ejecta pe un ministru care nu putea fi cumpărat, șantajat sau controlat.
Europarlamentarul Dragoș Pâslaru: „Miza este mare – 10 miliarde de euro pe care le pierdeați prin eliminarea controlului politic la casele județene de sănătate. V-ați panicat, ați dat mâna unii cu alții și ați reușit. Dar nu vom renunța“
„Către voi, cei care vă frecați acum mâinile de încântare.
Ați vrut capul lui Vlad Voiculescu, nu v-ați oprit să i-l luați.
Vlad e de vină pentru incompetența, iresposabilitatea și furtișagul din spitalele românești, nu? De peste 30 de ani ați politizat sistemul de sănătate și l-ați distrus, cu manageri de spitale numiți și aflați la cheremul vostru politic, și acum v-ați găsit vinovatul, da? Adică exact pe cel care lupta pentru profesionalizarea managementului din spitale și vă amenința marionetele pentru sifonarea banilor din sănătate. Miza este mare – 10 miliarde de euro pe care le pierdeați prin eliminarea controlului politic la casele județene de sănătate. V-ați panicat, ați dat mâna unii cu alții și ați reușit, da?
Vlad e de vină pentru țevile de oxigen de la Babeș, pentru tergiversarea ordinelor menite să salveze vieți la Foișor, pentru vaccinarea specialilor înaintea bătrânilor și a celor bolnavi și vulnerabili, da?
Vlad e de vină pentru campaniile voastre împotriva vaccinării sau manevrele de a descuraja măsurile de protecție și carantinare, că deh, gura voastră aurită, capitalul vostru politic și sursele de bani din privat sunt mai importante decât viețile oamenilor.
Vlad e de vină că anul trecut, când Uniunea Europeană oferea bani pentru spitale modulare, aceiași manageri de spitale numiți de voi nu au depus niciun proiect, de am ajuns să improvizăm cu TIR-uri convertite în paturi ATI și să ne bazăm pe donații și inițiative private.
Vlad e de vină că ați promis spitale pe care nu le-ați făcut niciodată, ați dus românii în situația în care dacă nu știu „pe cineva” mor cu zile, ați întreținut spaga și ați ascuns realitatea cu nosocomiale cu tot, nu?
Și vă era frică. Rău de tot.
Pentru că pe Vlad nu puteați să îl controlați sau să îl cumpărați.
Pentru că de săptămâna viitoare măsurile de limitare începeau să dea roade.
Pentru că începeau concursurile la CNAS și se schimbau șefii din spitale.
Pentru că pe #PNRR capitolul de sănătate a fost lăudat de Comisia Europeană și urmau să intre peste 3 miliarde de euro pentru repararea sistemului, fără ca voi să mai aveți controlul asupra banilor.
Pentru că în două-trei luni vaccinarea avea să ne aducă mai aproape de normalitate și atunci ce vă făceați cu Voiculescu, nu?
Pentru că mai bine îl vindeți pe Vlad pe niște arginți decât să vi se clatine scaunele proprii, nu?
Ei bine, Vlad avea o responsabilitate. Nu să își dea demisia. În niciun caz. Ci să lupte pentru bine, pentru oameni, pentru salvarea de vieți și pentru ca oamenii să nu mai fie umiliți, fie ei pacienți, doctori, asistente sau brancardieri.
Responsabilitatea lui Vlad era să lupte cu voi pentru demantelarea practicilor mafiote și a baronatelor oculte.
Și am o veste pentru voi, cei care râdeți acum în pumni.
Responsabilitatea lui Vlad nu venea numai de la el. Venea de la noi toți, cei mai tăcuți, mai moderați, mai decenți, care nu facem poate față țățismelor, urii și huliganismului și linșajului de pe scena mediatică și politică.
Responsabilitatea lui Vlad este responsabilitatea noastră, a celor mulți, care nu mai suportăm minciuna și hoția.
Și vestea este că mai abitir vom lupta pentru reformă, pentru curățenie, pentru moralitate.
Nu vom renunța, din contră, vom înțelege mai bine hidra pentru că zilele acestea i-am văzut mai clar capetele.
Pentru Vlad, pentru oameni, pentru români, pentru o viață mai bună. Nu ne veți opri!
Mulțumim, Vlad, Andreea și tuturor celorlalți pentru ce sunteți, ce faceți, ce simțiți – nu sunteți singuri. Este un moment greu, suntem alături de voi.
Haideți să scriem ce simțim și să ne adunăm forțele pentru a lupta în continuare“.
https://www.facebook.com/Dragos.Pislaru/posts/2969662899935357
Nu e motiv de bucurie, intrucat Voiculescu este in primul rand un om de caracter, insa a avut destule balbe in conducerea ministerului.
… conform haznaua3. Lăsați trucajele bolșevice, tovarăși .
Domnilor de la USR-PLUS, ministrul Voiculescu n-a fost demis pentru ca liberalii sau altii sa puna gheara pe cele 10 miliarde de euro. Primul ministru v-a promis ca acest portofoliu va ramane tot voua asa ca numiti o alta persoana la fel de incoruptibila dar care sa faca mai putine gafe decat ministrul recent demis. Si inca ceva: primul ministru trebuie sa fie adevaratul sef al guvernului, nu o marioneta manevrata de sefii partidelor care formeaza coalitia de guvernare. Incetati cu vaicareala, fiti constienti ca mai presus de orgoliile voastre este interesul tarii si nu faceti prostia de a iesi de la guvernare.
Lăsați trucajele bolșevice, tovarăși ! Nu păcaliți pe nimeni cu „analiza” voastră de partid. Singurul motiv pentru a schimba un ministru după 4 (patru) luni este ca Mafia s-a simțit amenințată și și-a arătat mușchii, acest fapt fiind un avertisment pentru oricine ar veni după Vlad.
D-le „Octavian”, Vlad Voiculescu a fost demis DOAR ca să poată P.N.L. sp aibă CONTROLUL asupra celor zece miliarde!
Fals! Ministrul Sănătății va fi tot de la USR-PLUS, nu le ia nimeni portofoliul.
1. NU se știe dacă portofoliul de la Sănătate… va mai rămâne la Alianța U.S.R.-P.L.U.S., căci din cam toate știrile-publice „pe-surse” din ultimele ore reiese că „liberalii” vor ȘI (!)… RENEGOCIEREA (!), implicit: REDISTRIBUIREA (!) ministerelor, în cadrul (FOSTEI?!) coaliții guvernamentale: P.N.L. vrea „înapoi” (Sic!) SĂNĂTATEA (la cererea „baronilor” lor din Moldova!), Transporturile și Fondurile-Europene (pe-astea două din urmă le vor „baronii” din Ardeal!)! Așadar…
2. Chiar dacă ar rămâne la Alianța U.S.R.-P.L.U.S. portofoliul Sănătății, RĂUL… a fost făcut/COMIS: a fost DEMONSTRAĂ puterea Mafiei-SISTEMICE (deci: nu numai a celei din sistemul-sanitar!), iar în cazul banilor de la Asigurările-de-Sănătate, următorul ministru, chiar dacă va fi tot al Alianței, va fi TIMORAT în a stârpi HIDRA-CORUPȚIEI, căci va știi că va fi imediat demis!!!!!!!!!!!!
Prin-urmare, chiar și un nou ministru U.S.R.-P.L.U.S. tooooot la „Înalta-Poartă” a Partidului-mai-Mare din coaliție va fi NEVOIT (!) să ceară „prețioase-indicății” (Sic!) în legătură cu acei bani!!!!!!!!!!!!
Și-ncă ceva, pentru „Octavian”: premierul este șeful guvernului, desigur, dar poate demite DISCREȚIONAR (!)… NUMAI atunci când guvernul este MONOCOLOR!
Atunci când este șeful unui guvern… DE-COALIȚIE (!), cum este cazul acum, premierul este OBLIGAT șă se consulte și cu partenerii-de-coaliție care au desemnat miniștrii din partidele LOR, pentru că NEGOCIEREA nu s-a făcut numai pentru portofolii, dar șiii… pentru numele celor care le-au primit!
În mod concret: la negocierea pentru formarea Guvenului Cîțu, au fost… UNANIM (!) acceptate și numele miniștrilor, inclusiv cel al lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătății!
Doriți un argument-faptic: Sorin Câmpeanu NU a fost acceptat INIȚIAL de către cei de la U.S.R.-P.L.U.S. și din acest motiv a fost întârziată/AMÂNATĂ cu o zi sau două anunțarea listei miniștrilor și ABIA (!!!!!!!!!!) după ce Alianța a anunțat că a acceptat să-l… „ÎNGHITĂ” (dar NU ȘI… „DIGERE”!) pe acest… fost A.L.D.I.S.T. (!) și P.C.-ist (!), a fost gata procesul de formare-a-Guvenului!!!!!!!!!!
Cum adică nu le ia nimeni portofoliul ? Deja l-au luat !
Cîțu le-a spus clar: e ministerul vostru, numiți un alt ministru! Chiar trebuie contrazisă și evidența?!
Bunnn…, să zicem că rămâne ministerul Sănătății la Alianța U.S.R.-P.L.U.S., darrr… rămâne valabil și ceea ce am subliniat la punctul-2 din comentariul meu: va fi un ministru… „DE-PAIE” (!!!!!), TOTALMENTE… „la-mâna” P.N.L.-ului (partid, premier șiii…, NU ÎN ULTIMUL RÂND: Klaus Iohannis!), daaaaaaaaaa?!!!
Așadar: ADIOOOOO… REFORMĂ-PROFUNDĂ/ADEVĂRATĂ, în NEPERFORMANTUL-și-CORUPTUL sistem-medical din România!
(Probabil că se va face, totuți, CA-DE-OBICEI, oooo… CÂRPEALĂ, ceva DE-FAȚADĂ, praf-în-ochii-opiniei-publice!!!!!!!)
Puneți-l înapoi pe Vlad Țepeș Voiculescu, bandiților bolșevici ! Ajunge 75 de ani de jaf !!!
Si cine garantează că un nou ministru nu v-a avea soarta domnului Voiculescu?
Păiii…, NIMENI, bineînțeles!!!!!!!