Raportul Comisiei Europene privind statul de drept în România: „CCR ridică îngrijorări serioase, întrucât pune la îndoială principiul supremației dreptului UE”

10
3029

Curtea Constituțională a României controlată de PSD a ajuns, din ceea ce ar fi trebuit să fie – pilon al democrației și garant al Constituției –, un adevărat pericol pentru statul de drept, perceput ca atare și de forurile internaționale. În cel de-al doilea său Raport privind statul de drept din țările membre, Comisia Europeană atrage atenția că, în România, „CCR ridică îngrijorări serioase (…) întrucât pune la îndoială principiul supremației dreptului UE”.

Raportul aduce cele mai mari critici Poloniei și Ungariei. Însă asta nu încălzește cu nimic România, unde CE constată că modificările aduse legilor justiției de PSD în perioada 2017-2019 au rămas așa chiar și la 7 luni după schimbarea puterii, iar CCR s-a transformat într-o amenințare la adresa statului de drept.

La prima vedere paradoxală, situația nu e, de fapt, surprinzătoare sau nouă. CEDO a condamnat deja România, acum mai bine de un an, pentru încălcarea Constituției chiar de către CCR-ul condus de Valer Dorneanu atunci când această instituție s-a implicat direct în demiterea Laurei Codruța Kovesi de la DNA.

CCR nu e la prima încălcare gravă a Constituției sau a acordurilor României cu UE

CCR, prin natura și statutul său, e obligată să nu emită decât reglementări care privesc situații generale, legi, ordonanțe de urgență etc. În cazul Kovesi, CCR a emis o sentință pe persoană fizică, special pentru un singur om – șefa DNA –, interzicându-i acesteia dreptul la apărare prevăzut chiar de Constituția României. CEDO a constatat acest abuz și a sancționat ca atare România.

În consecință, faptul că acum Comisia Europeană constată pericolul în care s-a transformat CCR pentru România nu e surprinzător, chiar dacă de data asta e vizată altă nelegiuire a bandei de PSD-iști cocoțate în scaunele judecătorilor. CE s-a sesizat după ce, luna trecută, Curtea Constituțională a emis o hotărâre prin care stabilește că în instanțele din România prevalează prevederile legilor interne în fața celor UE.

Aici este vorba despre o violare directă a angajamentelor semnate de România prin tratatul de aderare la UE. Țara noastră își lua angajamentul atunci că legislația UE va prevala în fața celei interne, dacă există neconcordanțe.

Comisia European: sunt “preocupări grave” privind o decizie a Curții Constituționale

„Continuă să existe preocupări privind stabilitatea şi predictibilitatea legislaţiei, în contextul în care legislaţia este modificată frecvent, iar legile adoptate pot fi contradictorii şi să aibă utilizare limitată din punctul de vedere al evaluării impactului.

După referendumul din mai 2019, nu au mai fost adoptate Ordonanţe guvernamentale de urgenţă în domeniul justiţiei. În contextul pandemiei COVID-19, este în vigoare o stare de alertă, cu o monitorizare parlamentară sporită.

Ca urmare a unei decizii a Curţii de Justiţie a UE din 18 mai 2021 asupra a numeroase aspecte ale legilor justiţiei, Curtea Constituţională a emis o decizie pe 8 iunie 2021, care generează preocupări grave, dat fiind că pune sub semnul întrebării principiul primatului legislaţiei UE.“

 Alte probleme constatate de Comisia Europeană în privința Justiției din România

– modificările aduse legilor justiției de PSD, în perioada 2017-2019, n-au fost eliminate de noua guvernare și continuă să împiedice funcționarea DNA și a sistemului judiciar;

– Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție înființată de Dragnea și Tudorel Toader ca intrument de presiune asupra magistraților e în continuare operațională și „ridică îngrijorări serioase“;

– trebuie modificate codurile penale și de procedură penală, „existând obstacole și incertitudini în lupta împotriva corupției“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ion Rădoi și concubina sa – 60 de zile sub control judiciar. Nu au voie să iasă din țară sau să poarte arme. Una dintre acuzații: șantajul

* VIDEO. Roșca Stănescu către PSD-iști: “Hai, ieșiți la drumul mare!“. Eliberarea lui Dragnea le dă curaj borfașilor: se întorc vremurile haiduciei

Filiera din justiție care l-a scos pe Dragnea din pușcărie. Rolul judecătoarei anti-#Rezist de la Giurgiu, anchetată de DNA după ce l-a eliberat din arest pe Sile Cămătaru

VIDEO. Un lider AUR l-a vizitat acasă pe Dragnea – „cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare!”

* Previziuni electorale 2024: Emil Boc câștigă turul 1 la prezidențiale și intră în finală cu candidatul USR-PLUS. PSD se scindează

Un extremist AUR face lista „trădătorilor nenorociți” care o susțin pe Clotilde Armand. Sunt amenințați și „cei din justiție și structurile de stat”

Demența unui colonel de poliție, consilier AUR în Senat: „Nu mai recunosc autoritatea dictatorială a UE! Pregătesc rezistența în munți!“

* Moartea subită a jurnalistului Mihai Dolinschi. A fost găsit „într-un lac de sânge”, la 29 de ani

* Florin Călinescu se desparte de „actualul management” al Pro TV. Renunță și la „Românii au talent”. Continuă doar la Partidul Verzilor, pentru că are de luptat cu „câteva personaje mondiale” și cu „câțiva de pe aici”!

* „Duzina de dezinformare” – Cei 12 care au otrăvit planeta cu mesaje anti-vaccinare. Printre ei, nepotul fostului președinte american John F. Kennedy

10 COMENTARII

  1. BLESTEMATA de C.C.R…., instrumentul… OTRĂVIT (!) pe care NENOROCITUL de Antonie Iorgovan (autorul Constituției actuale) și BOLȘEVICUL Ion Iliescu (șeful ăluia) ni l-au lăsat pe cap, ca să nu mai putem scăpa așa ușor de CIUMA-ROȘIE!

  2. Muica si ce tari in clanta erau actualii guvernanti inainte de alegeri, stiau exact ce sa faca cu CCR si cu Avocatul Poporului, cu legile justitiei, cu primarii in doua tururi, ocuparea posturilor prin concurs si nu prin numiri politice, promiteau fara traseisti, fara pensii speciale, acum toti tac malc ori se vaita ca nu-i lasa UDMR-istii sa faca reformele!!!
    Las’ ca vin ele alegerile si pa si pusi voturi si pt PNL si mai ales USRPLUS/lupii tineri, care bat doar din gura in loc sa faca legi care sa-i puna la punct pe comunistii de la CCR si Avocatul PSD, zis si al Poporului!!!!!!
    Pai sa va joace PSD si AUR cum vor ei e jenant, va bateti voi intre voi, orgoliosi foc, in loc sa dati in cine trebuie, ca vad ca pe votanti i-ati uitat!!!!
    Ce naiba e aia cand Barna pierde alegerile prezidentiale, nu iese deloc bine nici la locale dar nu demisioneaza nici mort tinand cu dintii de scaun, ce face Orban cand pierde alegerile locale si nu demisioneaza, si ce face Catu care este un incepator practic in politica, fara experienta in munca cu organizatiile din toata tara dar care sare sa fie si presedinte de partid? Niciunii nu au carisma pt niste posturi atat de importante dar se bat ca orbetii iar tara se duce de rapa, ca nu ne-a dat in cap destul pandemia asta!! Si mai vor sa mearga lumea la vot si sa-i voteze!!!! O sa va dea puscariasul dracnea la ghioale de n-o sa va puteti aduna, si iar castiga analfabetii si spalatii pe creier!!!

    • Vă cităm: „(…) si mai ales USRPLUS/lupii tineri, care bat doar din gura in loc sa faca legi care sa-i puna la punct pe comunistii de la CCR si Avocatul PSD, zis si al Poporului (…)!!!!!!”

      1, TOT ceea ce a depins de U.S.R.P.L.U.S. (de Stelian Ion, ca ministru al Justiției, în LIMITA COMPETENȚELOR FUNCȚIEI — !!!!!!!!!!! –, și de parlamentarii acestui partid) a fost… FĂCUT (FĂRĂ-ECHIVOCURI și FĂRĂ-AMÂNĂRI!), daaaaaaaaaaaaa?!!!!!

      2. BLOCAJUL-din-coaliție vine de la… P.N.L. și U.D.M.R., adică de la VECHILE (!) structuri-politice CO-responsabile de DEZASTRUL României din ultimele trei decenii!!!!!

      3. URA voastră, a „liberalilor” (simpatizanți/votanți și/sau chiar membri-de-partid), față de U.S.R.P.L.U.S., vă întunecă judecata/discernământul și vă împiedică să observați/constatați, să analizați și, la final, să concluzionați OBIECTIV, așadar CORECT!!!

      4. De exemplu, Stelian Ion a întreprins toate demersurile și a parcurs toate procedurile pe care funcția de ministru-al-Justiției i le… PERMITE (!), ca responsabilități-și-competențe (că doar nu este un… Tudorel Toader, să încalce… STATUTELE, REGULAMENTELE, LEGILE și CONSTITUȚIA!!!!!!!!!!!!!!!), inclusiv (!!!) în cazul S.I.I.J., dar… TOTUL S-A ÎMPOTMOLIT ÎN PARLAMENT (!), datorită RETICENȚEI P.N.L.-iștilor și U.D.M.R.-iștilor, din comisii și din grupurile-parlamentare, deși parlamentarii U.S.R.-iști fac tot posibilul să aducă la vot proiectul de lege !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      5. În cazul C.C.R. și cel al Avocatului-Poporului (ca și în cazul C.N.A., de exemplu), NUMAI (!) Parlamentul are răspundere-și-competență, iar U.S.R.P.L.U.S., cu DOAR 20% acolo (lucru pe care, de altfel, voi, „liberalii”… mereu îl subliniați/ACCENTUAȚI atunci când este vorba de guvernare și de „dreptul” — Sic! — unui P.N.L., cuuu… „IMENSA” — Sic! — pondere-parlamentară deee… 30%, de a-iii… CĂLCA-în-PICIOARE în Executiv!!!!!), NU POATE (EFECTIV!!!!!!!!!!!!) SĂ URNEASCĂ IMOBILISMUL (și, uneori, chiar… REACREDINȚA!!!!!!!!!!!) celorlalți doi parteneri-de-coaliție, ca să adune majorități în comisii și la vot!!!!!

      6. Ca să nu mai spunem că pentru a schimba ceva în legea de funcționare a C.C.R. ar trebui o majoritate deee… DOUĂ-TREIMI (!), adică ar trebui… modificată Constituția (de altfel: și pentru o „Lege-Organică” — așa cum susțin unii că ar fi de ajuns… –, tot două-treimi ar fi necesare!), practic… IMPOSIBILĂ în ACEST Parlament!
      (Iar odată votată o schimbare-constituțională, aceasta ar mai trebui validată și printr-un referendum, dar… aceea nu ar fi, bineînțeles, o problemă!)

      7. Iar despre o altă (IMPORTANTĂ!!!) promisiune electorală comună, a P.N.L. și U.S.R.P.L.U.S., cea cu alegerea primarilor în două-tururi, DE FAPT sunt doar… două (2!) partide-parlamentare care o susțin CU-ADEVĂRAT: U.S.R.P.L.U.S. și… (din INTERES-ELECTORAL, desigur!) A.U.R.!!!!!!
      U.D.M.R.-iștii au fost tot timpul ÎMPOTRIVĂ (seee… cunoaște de ce!), iar P.N.L. (care, ca șiii… P.S.D. și U.D.M.R.!), AR PIERDE CONSISTENT-numeric primari, în caz de vot în două-tururi, joacă un… TEATRU-IEFTIN, declarativ fiind (ca și înnn… campaniile-electorale!) „pentru”, dar ÎN-FAPT… „FAULTÂND” în Parlament orice inițiativă-legislativă a U.S.R.-iștilor în acest sens!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Haideți să fim OBIECTIVI, deci CORECȚI: NU U.S.R.P.L.U.S. este de vină pentru toate NEREALIZĂRILE enumerate de dumneavoastră, ci: Constituția și LIPSA UNEI… „MAJORITĂȚI-(parlamentare-)CONSTITUȚIONALE” (două-treimi, în plen!) de centru-dreapta, DEMOCRATICE,, plus… IMOBILISMUL și uneori/ADESEORI REUA-CREDINȚĂ/OPOZIȚIA U.D.M.R.-ului ÎN-ANSAMBLU și a unor PUTERNICE (!!!!) grupări deee… „DINOZAURI”-CONSERVATORI(șiii…-INTERESAȚI-MESCHIN!) din cadrul P.N.L.!!!!!!!!!!!!!!!!

          • Ca să fieee… (FOARTE-)CLAR/NEECHIVOC: dacă vreun politician-demnitar U.S.R.P.L.U.S.-ist (consilier local sau județean, primar sau viceprimar, parlamentar, ministru „plin” sau secretar-de-stat, prefect) putea (PRACTIC!!!!!!!!) să facă CEVA din ceea ce a promis formațiunea sa în campania-electorală (!) și… NU a făcut, atunci vom fi PRIMII care-l vom trage la răspundere, ÎN-PUBLIC și FĂRĂ-MILĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!

            De fapt: am și făcut-o, DE FIECARE DATĂ CÂND A FOST UN ASTFEL DE CAZ (atenție: DEMONSTRAT-INDUBITABIL!), daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

            Dar NU ESTE LOGIC-și-CORECT să tooooot reproșezi U.S.R.P.L.U.S. că nu face… MINUNI (!) în Parlament, cu cei 20% ai săi…; că nu „întoarce-după-soare” cele șase (6!) ministere pe care le conduce…; că Stelian Ion nu face ceea ce… NU-i în COMPETENȚA sa (problema Avocatului-Poporului, cea a REFORMĂRII C.C.R., sau… votarea-în-Parlament a proiectului legii care să desființeze S.I.I.J., document pe care l-a pregătit-și-finalizat, având MARE-grijă să îl treacă prin toate filtrele legale/procedurale/constituționale, astfel ca legea să nu mai poată fi ulterior desființată de către C.C.R.!)…; să-i cerți pe viceprimarii U.S.R.P.L.U.S…. călcați în picioare de către primari (mulți dintre aceștia din urmă:… P.N.L.-iști, cum este cazul la Constanța!) sau pe primarii de care-și bat joc consilierii-locali… parteneri-de-coaliție la Parlament-și-Guvern (situația de la Sectorul-1 din Capitală!) Ș.A.M.D.!

  3. PRINCIPIUL DE DREPT ESTE SUPREM IN ROMÂNIA.!!!!
    AM AJUNS SA NE SPUNĂ COMISIA EUROPEANĂ CUM SA FACEM JUSTIȚIE IN ROMÂNIA?
    HOTĂRÂRILE CCR VREM NU VREM TREBUIESC RESPECTATE!!!!!
    DE CE TREBUIE CA DUMNEAVOASTRĂ SA DAȚI APA LA MOARA CA CCR ESTE AȘA ȘI NU ESTE PE PLACUL COMISIEI EUROPENE?
    DOCUMENTAȚI-VA MAI BINE CUM VA DOCUMENTAȚI LA ALȚII ȘI VEDEȚI CINE ESTE DE FAPT , ACEASTA URSULA VON DER LEYEN , O MARE
    POLITICIANA CARE PE UNDE A FOST A LĂSAT URME ADÂNCI : corupție, corupție, corupție.! Cei de la noi sunt mici copii față de politicienii noștri.!!!
    Fiți impartiali dacă va considerați Ziariști independenți, in caz contrar ca decredibilizați.!!!! De ce nu scrieti de președintele mult iubit care are pe cap 47 de dosare penale și nimeni
    Nu-l atinge cu nimic de parca este curat ca lacrima.!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here