Ratarea obiectivului strategic de a intra în Spațiul Schengen, consemnată joi, după ce Austria s-a opus prin veto aderării României, are și cauze cât se poate de profunde la noi în țară, dincolo de propaganda intensă pe care PNL a orchestrat-o la televiziuni și pe rețelele de socializare. Jurnalista Emilia Șercan relatează, spre exemplu, cum Lucian Bode, ministrul de Interne, și-a pus fostul coleg de bancă din liceu șef tocmai la Inspectoratul General pentru Imigrări! Adică exact unul din domeniile-cheie care gestionează problema migrației, invocată de Austria când s-a opus aderării României.
Povestea lui Marius Florin Mihăilă, parvenit în cele mai înalte funcții de conducere ale Ministerului de Interne pe relația prieteniei cu “doctor Bode”, este năucitoare. Emilia Șercan scrie cum, în 2020, Bode a insistat la colegul de partid, Marcel Vela – pe atunci ministru de Interne –, să-l bage pe fostul său coleg de bancă rector la Academia de Poliție. Mihăilă a fost numit ilegal în funcție, dar Vela l-a destituit după doar 6 zile, când s-a aflat că promovarea nu avea bază legală.
Tot ilegal a fost numit Mihăilă și la conducerea Inspectoratului de Poliție Sălaj, județul de origine al lui Bode și al prietenului său.
În mod incredibil, după ce a ajuns ministru de Interne, Bode l-a pus pe Mihăilă șeful său de cabinet! Dar amicul a făcut asemenea boroboațe în această funcție, încât Bode a fost nevoit să-l schimbe. Așa că l-a promovat chestor (!) și l-a pus, din acest an, șef tocmai la Inspectoratul General de Imigrări, instituție-cheie în contracararea imigrației ilegale de care s-a plâns Austria când a votat contra intrării României în Spațiul Schengen!
Să recapitulăm: acest Marius Florin Mihăilă – colegul de bancă al cui trebuie – a fost parașutat succesiv în patru funcții importante din stat:
- rector la Academia de Polițe;
- șeful IPJ Sălaj;
- șeful de cabinet al ministrului de Interne (Bode);
- șeful Inspectoratului General de Imigrări.
„Se făcea că nu pricepe ce înseamnă punctul de vedere al CNATDCU în dosarele tezelor plagiate. Între 2017-2020 au fost practic blocate aproape toate dosarele cu teze plagiate”
După ce Emilia Șercan a scris despre acest scandalos caz de promovare pe pile practicat de Bode tocmai la Imigrări, profesorul Vasile Brînzănescu a relatat și el câte ceva despre cum Marius Florin Mihăilă a blocat deliberat punctul de vedere al Comisiei în dosarele tezelor plagiate de la Academia de Poliție. Iată depoziția profesorului Brînzănescu: „Acest Mihăilă, în calitate de președinte al comisiei de etică de la «Academia» de poliție, se făcea, în discuțiile pe care le-am avut despre plagiate (prin 2017-2018), că nu pricepe ce înseamnă punctul de vedere al Comisiei în dosarele tezelor plagiate… În consecință, nu a trimis la CNATDCU niciun punct de vedere la tezele plagiate. Miniștrii de atunci de la Educație au mințit că nu se poate continua evaluarea plagiatelor fără aceste puncte de vedere! Asta era fals, deoarece punctele de vedere erau consultative și, deci, nu jucau un rol prea mare astfel încât să blocheze studierea plagiatelor (între 2017-2020 au fost practic blocate aproape toate dosarele cu teze plagiate în studiu la CNATDCU). Acest fapt arată că membrii Guvernului acționau în înțelegere cu plagiatorii din pozițiile «înalte» din stat!”.
Citiți mai jos ce a scris Emilia Șercan despre incredibila bătaie de joc a ministrului Lucian Bode tocmai la una din cele două instituții fundamentale pentru gestionarea fenomenului imigrației de care se tem țările din Spațiul Schengen.
„Inspectoratul General pentru Imigrări este condus din februarie anul acesta de Marius Florin Mihăilă, fostul coleg de bancă din liceu al lui dr. Bode, ministrul de Interne”
„Dintr-un alt unghi, despre Schengen.
Migrația în România este gestionată de două structuri din cadrul Ministerului de Interne: Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări.
Poliția de Frontieră se ocupă de migrația ilegală, pe când Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) se ocupă de politicile de migrație și azil.
Totuși, pe lângă asta, IGI participă, «cu experți, la diversele inițiative regionale, dialoguri sau alte formate de cooperare în materie de migrație, mobilitate, prevenirea și combaterea migrației ilegale, readmisie, protecție internațională» – potrivit propriului site.
Inspectoratul General pentru Imigrări este condus din februarie anul acesta de Marius Florin Mihăilă, fostul coleg de bancă din liceu al lui dr. Bode, ministrul de Interne.
Mihăilă a fost numit ilegal, în vara anului 2020, rector al Academiei de Poliție prin intervenția directă a lui dr. Bode la Marcel Vela, ministrul Internelor de atunci, însă după ce am dezvăluit că Mihăilă a fost numit ilegal, Vela l-a revocat din funcție după numai șase zile.
Mihăilă fusese anterior acestei numiri președintele Comisiei de Etică a Academiei de Poliție, poziție din care a acționat ca un mare apărător al plagiatorilor și impostorilor din instituție.
Fostul coleg de bancă al lui dr. Bode a fost numit tot ilegal și la Inspectoratul de Poliție Sălaj, județul de baștină al celor doi.
Aceste numiri ilegale nu au fost verificate de nicio instituție a statului.
După ce a ajuns ministru de Interne, dr. Bode l-a numit pe Mihăilă șeful său de cabinet, fiind practic persoana care filtra întreaga agendă a acestuia, însă din pricina prostiilor pe care le-a făcut prin instituție, a fost nevoit să scape de el printr-o promovare.
Și a scăpat. L-a avansat chestor anul trecut, de ziua națională, iar anul acesta l-a numit șeful Inspectoratului General pentru Imigrări.
IGI se ocupă de politicile de migrație și azil, iar pe lângă asta participă, «cu experți, la diversele inițiative regionale, dialoguri sau alte formate de cooperare în materie de migrație, mobilitate, prevenirea și combaterea migrației ilegale, readmisie, protecție internațională».
Morala: Când instituțiile statului sunt pentru politicieni doar surse pentru sinecuri bune de împărțit rudelor și prietenilor, dar și o modalitate de a plăti diverse obligații, consecințele deciziilor lor le vom suporta noi, cetățenii.
Inclusiv neintrarea în Schengen.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – uriașe afaceri și cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor” / „Lumea se îndreaptă spre o dominație culturală, economică, mă tem că nu și politică” a Chinei
* Clișeele propagandei putiniste, folosite în acte oficiale ale Ministerului de Finanțe, condus de PSD! Invazia Rusiei în Ucraina e denumită „operațiune specială” și „conflictul ucrainean”
* Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale
* Șefa Comisiei Europene le cere țărilor din Balcanii de Vest să se decidă: ori cu UE și democrația, ori cu Rusia, China și tirania!
* Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!
* „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu
* Portugalia râde, dar Ronaldo plânge. Noul rege e Gonçalo Ramos – trei goluri și o pasă decisivă, la 21 de ani, într-un teribil 6-1 cu Elveția. Programul complet al „sferturilor”
E un mod de a disculpa partidul ăla austriac. Chiar și înainte de tratarea zonei România-Bulgaria ca negociabilă, influencerii au tot agitat ideea că nu merităm Schengenul. Cam știam toți că vom mai sta o dată la rând. De fapt, nu neprimirea românilor în Schengen de către un mic partid din Austria trezește furia, ci modul neprietenos în care s-a făcut: pe baza unei Minciuni și cu 25 de complici neputincioși, spre dezonoarea UE și marea încântare a Rusiei!
De adoptarea legilior justitiei contrar avizului Comisiei de la Venetia , nu zice nimeni nimic?
Pai de ce ar zice din moment ce aici vorbim despre altceva ce nu are legatura cu acele legi?
Ii doare pe ei in basca de problemele noastre interne! Cu cat suntem noi mai corupti, cu atat le prinde lor mai bine. Si nu va este clar ca, aici, e mana lui Rosu Imparat, prin vasalii lui manjiti de rahat?!