Cu o întârziere de 4 ani față de termenul-limită stabilit de Parlamentul European (octombrie 2016), Camera Deputaților a adoptat legea care transpune în legislația românească Directiva europeană privind confiscarea extinsă.
Camera Deputaților a adoptat marți, în plen, legea privind introducerea în Codul Penal a confiscării extinse. Moment istoric: proiectul a fost votat în unanimitate!
Actul normativ prevede că averea nejustificată a unui infractor condamnat la cel puțin 4 ani de închisoare poate fi confiscată. Proiectul trecuse de Comisia Juridică tot în cursul zilei de marți.
Așadar, deputații au votat într-o singură zi atât în comisie, cât și în plen un proiect de lege pe care-l ținuse blocat aproape 4 ani!
Proiectul a fost inițiat la începutul anului 2017, a trecut de Senat și mai avea de parcurs un singur pas: votul în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Actul adoptat marți transpune în legislația internă prevederi din Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în UE.
Legea va merge la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Această etapă va fi parcursă fără sincope dacă legea nu va fi atacată la Curtea Constituțională.
Calendarul unei legi întârziate cu rea-credință
- 2014: Parlamentul European adoptă Directiva 2014/42/UE (privind confiscarea extinsă). Fiecare stat membru UE are obligația de a transpune această directivă în propria legislație în cel mult 2 ani.
- 2016: în luna octombrie expiră termenul-limită de 2 ani, dar Parlamentul României (controlat de PSD) nici n-a pus pe ordinea de zi proiectul de lege.
- 2017: Senatul adoptă proiectul de lege privind confiscarea extinsă, dar nu e cameră decizională.
- 2018: Comisia specială pentru masacrarea legilor justiției („Comisia Iordache”), cu majoritate PSD–ALDE, golește de conținut legea votată în Senat, introducând în lege o condiție care o face inaplicabilă.
- 2020: cu o întârziere de 4 ani față de termenul-limită, Camera Deputaților adoptă legea în forma OK.
Punctele forte ale legii/directivei
Într-o postare recentă, Ana Bichall – fost ministru al Justiției – inventaria punctele forte ale proitectului de lege.
- „Practic, este vorba de transpunerea integrală a directivei 2014/42/UE privind confiscarea extinsă! Prin acest proiect de lege se are în vedere, în primul rând, extinderea domeniului de aplicare a confiscării extinse prin renunțarea la reglementarea care cuprinde o listă limitativă de infracțiuni pentru care această putea fi aplicată. Cu alte cuvinte, prin adoptarea acestui proiect de lege, confiscarea extinsă va putea fi aplicată infracțiunilor de serviciu (abuzul în serviciu, conflictul de interese – de exemplu).”
- „O altă prevedere importantă privește modificarea cerințelor necesare aplicării confiscării extinse. Astfel, se elimină restricțiile prevăzute în actuală reglementare astfel încât instanța va putea să-și fundamenteze convingerea că bunurile provin din activități infracționale pe baza oricăror împrejurări, disproporția de valoare fiind doar o circumstanță exemplificativă.”
- „Mai mult, confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării.”
Modificări esențiale
Codul Penal:
- (1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să-i procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei.
- (2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.
Codul de Procedură Penală:
- (4.1) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.
Cred ca glumiti!
Ia sa faceti o mica cercetare si veti afla ca foarte multi n-au mai nimic pe numele lor. Asa ca le va fi confiscat nimic. Mai mult chiar, cu sistemul juridic de taraganare a proceselor multe se prescriu. Iar ca sa iei de la terti, trebuie dovedit ca ei au stiut ca transferul e pentru evitarea confiscarii. Cum dovedesti asta???
Mai adaugati chestia cu protectia datelor si alte daraveli de genul asta si tabloul e complet…
Cit s-a confiscat de la Voiculescu?
Păi tocmai asta este cheia, au băgat confiscarea extinsă.
Va rog frumos sa cititi textul legii si apoi discutam cu argumente.
In lege spune clar „confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate către terți, dacă aceștia știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării.”
Cu astfel de chichite nu se confisca nimic. Iar legile romanesti sunt pline de chichite.
Mai mult chiar, TOATE LEGILE au nevoie de metodologie de aplicare, care se face de guvern. Iar metodologia poate schimba legea din temelii si se modifica prin OUG.
Nu se va confisca nimic. Apa de la robinet e apa, nu vin sau coniac. Deci nu va imbatati cu ea, ca nu veti reusi.
Legea trebuie aplicata serios, toate averile facute prin furt confiscate! Sa se termine cu parodia cercetarilor simulate, pentru fleacuri, sa se intre in adevaratele jafuri facute de mafia politico-economica.
Sa se termine cu complicij mafiotilor care au taraganat procesele pana s-au prescris faptele!
Justitia trebuie sa se lepede de corupti, de lasi si de pampalai. Pentru posturi vitale, precum cele de ministru, procuror general si celelalte, trebuie selectate persoane verticale si cu repect pentru Justitie.
Exista asemenea persoane in Romania: iata numai doua exemple: Monica Macovei, Ana Birchal dar si altii…