vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDezvăluiriProtejarea unui PSD-ist îi aduce probleme grave lui Tăriceanu! Dosar penal pentru...

Protejarea unui PSD-ist îi aduce probleme grave lui Tăriceanu! Dosar penal pentru abuz în serviciu

-

Comportamentul abuziv al lui Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu la șefia Senatului România, în favoarea infractorilor, îi aduce un dosar penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Deocamdată dosarul e in rem, dar făptuitorul e evident, se va ajunge și la el.

Parchetul General a confirmat, pentru G4Media.ro, existența pe rolul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) a unui dosar penal in rem privind infracțiunile de abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale.

Investigația in rem presupune faptul că anchetatorii au indicii că s-ar fi comis infracțiunile respective, dar nu au formulat încă acuzații la adresa autorilor faptelor.

Dosarul i-ar viza pe fostul președinte al Senatului, C. A. C. P. Tăriceanu (ALDE), și pe Cristian Marciu (PSD), senator de Giurgiu.

- Advertisement -

În culpă s-ar putea afla și Teodor Meleșcanu (președintele Senatului începând din septembrie 2019), și Șerban Nicolae (președintele Comisiei juridice a Senatului).

Scurtă istorie

Senatorul Cristian Marciu a fost declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în martie 2015, prin decizie definitivă. Motivul: el a făcut afaceri cu Consiliul Județean Giurgiu în perioada 2008-2012, când era consilier județean.

Potrivit legii, pentru acest lucru, Marciu trebuia să piardă de îndată orice funcție publică și să nu mai poată ocupa o alta, vreme de 3 ani.

- Advertisement -

În martie 2017, la doi ani de la pronunțarea deciziei judecătorești definitive, ANI a cerut Senatului, timid, să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu.

Cu toate că se împlinesc 5 ani de la decizia judecătorească definitivă, Marciu este și acum senator PSD. Prin urmare, el e pasibil de a se încadra la uzurpare de calități oficiale (articolul 258 Cod Penal).

În schimb, C. A. C. P. Tăriceanu ar fi vizat, potrivit surselor G4Media.ro, de acuzația de abuz în serviciu. El ar fi refuzat vreme de doi ani și jumătate – între data cererii ANI (6 martie 2017) și data demisiei sale de la conducerea Senatului (2 septembrie 2019) – să pună în aplicare decizia Justiției.

Tăriceanu se spală pe mâini, spunând că Biroul Permanent al Senatului a decis pe 4 februarie 2019 să trimită solicitarea ANI către Comisia juridică a Senatului. Cu o întârziere de aproape doi ani!!!

„Până la data încetării mandatului meu, nu se primise niciun răspuns”, a declarat Tăriceanu pentru G4Media.ro.

Cine a blocat punerea în aplicare a deciziei judecătorești:

  • ANI: 2 ani (martie 2015 – martie 2017)
  • C. A. C. P. Tăriceanu: 2 ani și 6 luni (martie 2017 – septembrie 2019)
  • Teodor Meleșcanu: cel puțin 5 luni (septembrie 2019 – februarie 2020)
  • Comisia juridică a Senatului: cel puțin 12 luni (februarie 2019 – februarie 2020)

Precizări:

  • Începând din februarie 2019, responsabili sunt, simultan, președintele Senatului (Tăriceanu, respectiv Meleșcanu) și conducerea Comisiei juridice a Senatului.
  • Președintele Comisiei juridice a Senatului este Șerban Nicolae (PSD).
  • Parlamentul își va relua activitatea la 1 februarie 2020, deci până atunci situația senatorului Cristian Marciu nu poate fi pusă în legalitate.
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -