joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNews"Mitul Gorbaciov", spulberat: "Nu i-a ieșit mai nimic din ce-și propusese. URSS...

„Mitul Gorbaciov”, spulberat: „Nu i-a ieșit mai nimic din ce-și propusese. URSS pierduse cursa cu SUA și s-a gândit că salvează comunismul dacă se apropie de Vest. Asta a fost strategia, să nu ne închipuim alte lucruri”

-

Profesorul Valentin Naumescu, unul dintre cei mai buni specialiști în istoria relațiilor internaționale pe care-i are România, publică pe contul său de Facebook a scurtă analiză de natură să restabilească adevărul despre fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov într-un moment în care moartea sa, survenită marți seara, a generat un val de comentarii romanțate. Profesorul Naumescu subliniază că Gorbaciov nu a fost un lider democrat și nu a dorit nimic altceva decât să salveze comunismul printr-o amplă manevră de aproiere a Uniunii Sovietice muribunde de prosperul Occident. Operațiunea a scăpat însă de sub control, ducând la evoluția istorică deja cunoscută.

Mihail Gorbaciov nu s-a gândit și nu a urmărit nicio clipă să elibereze popoarele din URSS și din sfera de influență sovietică de sub comunism și nici nu a avut ca scop aducerea democrației în acest colț de lume, scrie Naumescu. El a urmărit niște calcule care s-au dovedit, finalmente, greșite. Uniunea Sovietică intrase încă din anii 1970 într-un declin ireversibil, pierzând total cursa cu SUA și cu Europa de Vest. Criza s-a tot acutizat până când a devenit limpede că urmează colapsul.

Așa s-a ajuns ca, la mijlocul anilor 1980, noul lider de la Kremlin, tânărul activist de partid Mihail Gorbaciov, să pregătească un plan de apropiere de Occident prin care se spera că URSS va primi banii și transferul de tehnologie necesare pentru a se salva. Același motiv a stat, spune Naumescu, și în spatele deciziei lui Gorbaciov de a accepta reunificarea Germaniei: Moscova conta pe sprijinul financiar și tehnologic al Guvernului de la Bonn.

Gorbaciov a fost, fără discuție, un alt tip de lider comparativ cu predecesorii săi de la Kremlin, unul pașnic și neagresiv, dar de aici și până la a spune că el ne-a eliberat de comunism și de Ceaușescu e drum foarte lung, arată profesorul Naumescu. Căderea comunismului s-a produs în țările Europei de Est pentru că Uniunea Sovietică nu mai avea nici resursele, nici voința de a interveni militar, mereu și mereu, într-un mod care se dovedea inutil, pentru a zdrobi mișcările democratice care reapăreau periodic în țările din lagărul socialist.

- Advertisement -

În ceea ce-l privește pe Gorbaciov, faptul că el l-a susținut pe Putin până de curând, a aprobat și justificat invadarea Georgiei în 2008 și anexarea Crimeei și a regiunii Donbass din Ucraina în 2014, spune multe despre el. Abia în primăvara acestui an Gorbaciov s-a despărțit de Putin, condamnând invazia începută pe 24 februarie. Era însă mult prea târziu pentru a mai conta.

Valentin Naumescu: „Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse de mult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibi”

„GORBACIOV, liderul comunist căruia nu i-a ieșit mai nimic din ce își propusese cu adevărat”

„Văd multe mesaje romanțate despre Gorbaciov. Multe idealizări. Pot să înțeleg de ce. Miturile își au rolul lor.

- Advertisement -

Gorbaciov a vrut, în esență, un singur lucru – relaxarea comunismului, în speranța relansării economiei sovietice aflate într-un declin puternic la mijlocul anilor ’80. Atât.
Nu mai avea bani și tehnologie, URSS pierduse cursa cu SUA pe toate planurile și s-a gândit că dacă deschide puțin șurubul, liberalizează puțin economia și viața socială, se apropie de Vest pentru a primi ajutor economic din partea SUA și RFG (de aceea a acceptat reunificarea Germaniei propusă de SUA, semnând Tratatul 2+4, pe 12 septembrie 1990, la Moscova), va salva Uniunea Sovietică și comunismul.

Asta a dorit Gorbaciov, aceasta a fost strategia lui, să nu ne închipuim alte lucruri.
Gorbaciov nu a dorit dispariția URSS. Nu a dorit prăbușirea comunismului. Nu a dorit extinderea Vestului spre Europa de Est. A susținut războiul lui Putin în Georgia (2008) și anexarea Crimeii (2014). Nu a mai susținut invazia Ucrainei anul acesta și s-a transformat, tardiv, într-un critic al lui Putin.

Că Gorbaciov A PIERDUT CONTROLUL în reformele sale haotice și prost pregătite, că nu a mai putut ține hățurile nici în interiorul URSS nici în blocul comunist, că nu mai avea instrumentele și resursele pentru a face asta, că a fost naiv crezând că poate reforma și în același timp salva URSS și comunismul, că est-europenii au profitat de eșecul politicilor sale ratate și s-au eliberat, și asta este adevărat, dar este cu totul altceva.

În orice caz, cu totul altfel și-a închipuit Gorbaciov că vor evolua lucrurile, atunci când a lansat, după 1985, perestroika și glasnost. Alte obiective a avut în minte, nu ceea ce a ieșit (inevitabil) la finalul mandatului său.

Iese din scenă un mare personaj al secolului XX, un alt fel de lider sovietic (civlizat, agreabil, deschis, oricum mult mai tânăr la vremea respectivă decât predecesorii săi și cu siguranță neagresiv și pacifist), cel ale cărui greșeli (în raport cu obiectivele sale) și calcule politice eronate au contribuit în mare măsură la crearea contextului internațional și regional în care regimurile comuniste din Europa Centrală și de Est s-au prăbușit.

Nu mai putea și nici nu mai dorea să intervină pentru a susține aceste regimuri (devenise demult prea costisitor și inutil), în condițiile în care URSS se retrăgea oricum cu coada între picioare din Afganistan, în 1989, iar dezastrul și falimentul amenințau economia uriașului muribund.

De aici și până la a spune că îi datorăm libertatea lui Gorbaciov este totuși cam mult. Ceaușescu era la putere în decembrie 1989, la peste patru ani de la numirea lui Gorbaciov, iar instituțiile regimului său ucideau oameni în stradă. Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989, dar prin faptul că pierduse demult controlul, pe toate planurile, a făcut posibilă declanșarea unui proces regional ireversibil. Cred că este utilă această nuanță, acum, la despărțirea de Gorbaciov.

Ciudată suprapunere istorică – moare cel care a distrus Al Doilea Imperiu Rus exact când un succesor al său încearcă, prin forța armelor, refacerea celui de-al Treilea Imperiu Rus.
Putin, te temi de semnele care ți se arată?”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* A murit Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al URSS, care a contribuit decisiv la încheierea Războiului Rece. Avea 91 de ani

* VIDEO. Contraofensiva ucraineană din Herson: recruții ruși din republicile autoproclamate au fugit! „Nu-i pot condamna. Astupăm găurile cu parașutiști”

* Experții militari ruși, terifiați de loviturile ucrainene cu sisteme HIMARS: „Sunt incredibil de precise. Singurul lucru care ne rămâne este să lipim trei icoane pe poartă”

* Partizanii ucraineni au spulberat un hotel din Melitopol, unde spionii ruși ai FSB se distraseră cu prostituatele locale. Cei scăpați teferi au fugit în pantaloni scurți

* „Săgețile” Rusiei s-au întâlnit la Măciuca: extremistul Simion a fost cununat religios de anarhistul Teodosie, „tămâiați” de propagandistul Ciutacu

* „Cârtițele” AUR din presă: Ciutacu, Turcescu, Dan Diaconescu. Cei trei au participat la paranghelia propagandistică a lui George Simion, susținută grețos de RTV

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

* Cât câștigă pe an un șef la Poliția Locală Iași, pensionat la 46 de ani: 128.460 de lei pensie și 137.253 de lei salariu și sporuri de la Primărie

* Ruptură brutală între Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu! „Am spălat de păcate un mic monstru. Am greșit. I-am iertat toate mizeriile pe care mi le-a făcut de-a lungul anilor”

* Șoc la US Open: Simona Halep a fost eliminată în turul 1, de către o ucraineancă de 20 de ani, venită din calificări!

4 COMENTARII

  1. Ei ba! Cum sa n-aiba resursele si vointa. Ca la noi au intervenit, in Yugoslavia au intervenit. Polonezii erau prea puternici si suficient de nebuni sa moara cu rusnacii de gat.

    Ceilalti contau mai putin ca erau prea penetrati de KGB-GRU.

    Pe asta a mizat. Bulgaria? Ungaria? Pai astia abia asteptau sa intervina in Romania. Germania? Pai uitati-va la putoarea kagebista Merkel ce dezastru a facut. Schroder? Mai vorbim?

    Europa toata dar si America au nevoie sa scape de cartitele rusesti, acum mai mult ca nici odata.

    Insa o reabilitare a lui McCarthy si a lui J Edgar ar arunca in aer toate ortodoxiile, pietismele, nobelurile pentru literatura, ONG-urile ingalvite de bani rusesti, bancheri ce s-au imbogatit din aurul furat de rusi din Spania si Romania. Ohoho… ce urlete ar mai fi cu antirasistii, belemistii, milk-ovitsii, MLKeii si Hemingwayii, Steinbecii si Bernard Shaw-ii, hipioti, si pacifistii, dar si cu trumpennaivii sau lighioanele vandute din Franta, Germani, Austria.

    De aia se incurca lumea in termenii, explicatii, doxo si eulogii.

    • Am uitat sa-i trec pe bosorogii cu dinti stricati si strambi de la National Rifle Assoc. Ce le mai curge si astora mucul p-e piept cand vad a „Russian fanny”. Nu mai conteaza ca pute a spion, sau ca posesoarea e nimfomana si urata. Butina i-a bagat la asternut pe toti. Cam asa arata lucrurile. De la foarte penibil in jos.

  2. ”Nu Gorbaciov ne-a eliberat de Ceaușescu în decembrie 1989”

    Cum nu? Pai nu agentii lui Gobaciov, Voican , Iliescu si ceilalti, au generat toata mascarada revolutiei ca sa poata justifica ulterior asasinarea lui Ceausescu?
    Se stabilise deja la Malta eliminarea lui Ceausescu iar Ceausescu fusese avertizat ca urmeaza un puci.
    Desi termenul ”eliberat” nu e chiar exact ca in schimb ne-au ocupat din nou rusii. Nici macar in ziua de azi upa 32 de ani statul roman nu are curajul sa-l condamne pe Iliescu sau macar pe Voican. Nici macar azi cind Rusia e condamnata prin toata lumea. Va dati seama cit de multi sunt si in ce pozitii importante se afla agentii Rusiei in Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -