Allen Coliban, primarul USR al Brașovului, face apel la cetățeni să-l ajute pentru a aduce în Primărie cei mai buni specialiști în protecția mediului. Edilul îi roagă pe oamenii care au printre cunoscuți persoane competente în această activitate să le aducă la cunoștință postarea cu ajutorul rețelelor de socializare.
Sunt vizate două posturi în Compartimentul Protecția Mediului scoase la concurs de Primăria Brașov – unul pentru inspector de specialitate și unul de consilier. Înscrierile se încheie joi, 3 decembrie.
Allen Coliban este primul primar din România care apelează la comunitate să-l ajute, prin distribuirea anunțului pe rețelele de socializare, în găsirea unor persoane cât mai bune pentru funcții în cadrul Primăriei. “Tradiția” de până acum era ca examenele și concursurile pe posturile din Primărie să fie făcute cât mai discret, dacă se poate, și cu un singur candidat înscris – cel care “trebuia” să ocupe funcția.
O altă premieră este publicarea pe Facebook, în anunțul primarului, a grilei de salarizare complete din Primăria Brașov. Postul de inspector de specialitate debutant este remunerat cu 5.664 lei pe lună, în timp ce postul de consilier S IA este prevăzut cu salariul de 6.357 lei pe lună.
Salariul primarului din Brașov este de 18.720 de lei pe lună.
https://www.facebook.com/AllenColibanUSR/posts/1842392005899296
Daca nu ai habar ce trebuie facut atunci stai acasa. Populisme din astea cu conduceri colective pe facebook nu ajuta.
Nu iti trebuie si mai multi birocrati platiti regeste ci iti trebuie muncitori care sa puna mina efectiv si sa planteze si sa reimpadureasca acolo unde s-a taiat o padure. Nu toate muncile se fac de acasa de pe tableta.
Pune asistatii sociali care pot munci sa planteze in orele de munca in folosul comunitatii si daca nu vor taiele ajutorul.
Daca nu stii ce sa faci poate nu trebuia sa candidezi.
In rest… de politica verde de tip Greta Thunberg ne-am saturat.
Ai dreptate, se pare că a fost ales degeaba.
Neica,vrei ajutor?Dar nu au venit oamenii la vot si ti-au votat promisiunile ?Acum,ca au mai si aflat de minciunica dumitale din cv,cu „studiile”,mai vrei sa ce??Acum,fa ceva si singur,ca ajutor de la brasoveni ai primit,deocamdata te-au votat,arata ca faci ceva cu „studiile”alea…daca nu poti,da-ti demisia,pentru ce mama naibii iti platesc brasovenii salariul ala de nesimtit?