Ajuns la vârsta de 90 de ani și la o activitate artistică de 67 de ani, legendarul actor Victor Rebengiuc s-a deplasat la Sibiu, unde, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru (FITS), joacă ultimul său rol, în piesa „Tatăl”. Cu această ocazie, Rebengiuc a acordat un interviu pentru TVR Cultural, în care a făcut câteva afirmații tranșante.
Marele actor, care s-a manifestat energic și în Decembrie 1989 (celebru a rămas episodul cu sulul de hârtie igienică), spune că România a ajuns la cheremul urmașilor foștilor comuniști, care au pus mâna și pe puterea politică, și pe cea economică.
Victor Rebengiuc: „Revoluţia a fost o iluzie. Fără discuţie. Ruşinea pe care o trăim acum. Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră. Ce-au făcut fiii comuniştilor, comunişti şi ei la rândul lor – au făcut ce au făcut şi au pus mâna pe putere. Noi am fost fraieri. Ne vedem de profesiile noastre, că le iubim, şi ei, care n-aveau nicio profesie decât că erau numiţi prin filiaţiune, moştenitori ai comuniştilor, au pus mâna pe putere, au furat toţi banii. Suntem în gropi, în loc de autostrăzi, nu mai avem industrie, şi încă multe altele”.
„Dă Guvernul o hotărâre de urgenţă: «Să nu se mai joace piesa „Tatăl”! Ia lăsaţi-ne în pace cu piesele acestea capitaliste!»”
Victor Rebengiuc a vorbit și despre cariera sa de actor, dar și despre rolul pe care-l joacă în piesa „Tatăl”, despre care spune ferm că este ultimul.
„Cariera mea cred că are o vârstă. Dacă am început în ’56, se adună 67 de ani! Deci, o viaţă de om. Din ’90, dacă scădem 23, fac 67. De atâţia ani sunt pe scenă. Această profesie este o responsabilitate imensă. Sunt o slugă a teatrului, nu sunt un proprietar. Sunt cel care se supune legilor teatrului, care se supune personajelor pe care le joacă, încearcă să le găsească, le caută ca un nebun. Şi de asta am şi spus că ăsta e ultimul rol pe care îl joc! Atenţie – rol! Să nu se facă o confuzie, cum se face, între rol şi spectacol. Rolul ăsta îl voi juca în mai multe spectacole, până când voi putea, sau până când s-o interzice «filmul», piesa asta – dă Guvernul o hotărâre de urgenţă: «Să nu se mai joace piesa „Tatăl”! Ia lăsaţi-ne în pace cu piesele acestea capitaliste!», a declarat Victor Rebengiuc pentru TVR Cultural.
Acesta a adăugat: „Din generaţia mea, eu am rămas ultimul în viaţă. Ultimul sunt. Toţi ceilalţi – George Constantin, Rauţchi, Sanda Toma, Silvia Popovici, Albulescu, Rucăreanu, Amza, Draga… Toţi s-au dus!”.
Spectacol invitat la FITS 2023, piesa „Tatăl”, o producţie a Teatrului Bulandra din Capitală, în regia lui Cristi Juncu şi în interpretarea lui Victor Rebengiuc, s-a jucat cu casa închisă, biletele fiind vândute încă din primele zile de la lansarea platformei online de ticketing.
Victor Rebengiuc: „E adevărat, are miez, ai ce să joci în rolul acesta! Roluri schematice am tot văzut şi m-am ferit de ele cât am putut. E un cadou extraordinar. Şi îi mulţumesc lui Pino (Ion Caramitru – n. red.), căci el, văzând în altă parte spectacolul, a căutat piesa şi mi-a dat-o. Voia s-o pună la «Naţional» când era în viaţă. Spectacolul este regizat de tânărul regizor Cristi Juncu, iar cine încearcă să facă diferenţa asta… Eu nu sunt mai în vârstă. Eu tot timpul am de învăţat, încă n-am terminat de învăţat”.
FITS 2023 se închide astăzi – duminică, 2 iulie –, după 10 zile de spectacole, peste 800 de evenimente și 5.000 de artiști și invitați din 75 de țări.
Respect maxim, Maestre!
Fără specialistul Andrusca nu suntem echipă completă!
Cind Victor Rebengiuc spune ceva e bine sa tii cont. De acord, domnule Ciolacu? Ai ocazia sa te reabilitezi!
Da, unul din multii artisti care nu au fost atinsi de… „boala vacii nebune” (pesedeleaua)!
PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE !
victor rebengiuc trebuia sa fie presedintele romaniei! e prea destept omul asta! de asta imi place mie de el! sigur daca candida ca presedinte! sigur iesea presedinte! ce sa facem suntem sclavi in tara lui marcel ciolacu!