PSD vrea ca UDMR să rămână în noua coaliție guvernamentală, alături de PNL, pentru a avea „majoritatea constituțională“ (două treimi) în Parlament, astfel încât să poată schimba Constituția și transforma România din republică semiprezidențială, cum e acum, în republică parlamentară. Anunțul e făcut de postul de televiziune Antena 3, portavocea social-democraților. Miza acestei mișcări decisive este preluarea puterii absolute în țară pe termen lung de PSD.
Planul pus la cale în pivnițele oligarhului Dan Voiculescu și ale social-democraților pleacă de la realitatea și constatarea că PSD n-a mai câștigat niciodată alegerile prezidențiale în ultimii 20 de ani, iar o victorie în viitorul mediu e puțin probabilă. Se urmărește astfel eliminarea unui pol de putere care în ultimele două decenii a împiedicat constant PSD să preia controlul total asupra statului.
De ce vrea PSD eliminarea președintelui din balanța puterii în statul român: electoratul de dreapta, mai numeros, împiedică partidul să preia controlul total asupra țării
În România, bazinul electoral al publicului cu vederi pro-democratice și de dreapta este substanțial mai mare decât cel de stânga. Raportul este de aproximativ 60-40% în favoarea primului, care are și o tendință de ușoară, dar permanentă creștere, pe măsură ce se schimbă generațiile, iar populația de la orașe crește.
Specificul tabloului politic din țară face însă, cu toate acestea, ca PSD să câștige de cele mai multe ori alegerile parlamentare. Contează pentru aceasta mobilizarea mai bună a electoratului său, faptul că PSD este urmașul partidului comunist, de la care a moștenit organizarea, structurile și simpatizanții, dar și că n-are contracandidat la voturile publicului de stânga.
Zona de dreapta a electoratului român este mai mare, dar fragmentată și împărțită între numeroase partide rivale care adesea împing lupta politică dincolo de rațiune, până la distrugerea reciprocă (ultimul caz: conflictual PNL – USR). Publicul care vrea democrație, liberalism, economie de piață etc este mult mai pretențios și nu de puține ori a sancționat prin absenteism masiv derapajele partidelor de dreapta.
Pe fondul acestei fragmentări a dreptei și a absenteismului publicului de dreapta, PSD-ul își valorifică avantajul monopolului pe care-l are asupra voturilor de stânga și al disciplinei cu care electoratul său iese la vot. Așa s-a întâmplat inclusiv anul trecut, când deși PNL și USR au luat împreună mai mult decât PSD, democrații au câștigat alegerile (29% față de 25,5% PNL și 15,5% USR).
Situația se schimbă total când vine vorba de alegerile prezidențiale. În mod constant, fiind vorba și de o alegere emoțională, publicul de dreapta se mobilizează și învinge candidatul de stânga. Spre deosebire de alegerile locale și cele parlamentare, la cele prezidențiale contează mai puțin kilogramul de mălai și litrul de făină date votanților, pentru că la urne iese și un public absent de obicei, cu o situație materială mai bună, care nu se uită la mărunțișurile cu care PSD își asigură de obicei fidelitatea unei anumite categorii de electorat.
De-a lungul timpului, PSD a făcut absolut tot ce i-a stat în putință pentru a captura și președinția. S-a recurs la modificări ale legii electorale în Parlament, astfel încât să fie cât mai restricționat accesul. S-au desființat secții de votare în Diaspora și s-a îngreunat procesul pentru ca să voteze cât mai puțini. S-a blocat sistematic inițiativa votului electronic, care ar fi permis creșterea procentajului din populație care votează. În ciuda tuturor acestor piedici, președinția n-a putut fi câștigată de PSD.
Așa s-a întâmplat în 2004, 2008, 2014 și 2019, iar șansele ca social-democrații să dea un președinte al României în 2024 sunt considerate de specialiști destul de reduse.
Modificarea Constituției și transformarea României într-o republică parlamentară ar fi o mișcare sinucigașă pentru PNL
Constituția din 1991 a fost astfel alcătuită încât să existe un puternic echilibru al puterii între Președinție și Parlament. Președintele României are atribuții extinse și este, cu adevărat, șeful statului. Spre exemplu, în criza politică de față, ține de președintele Klaus Iohannis dacă se ajunge la alegeri anticipate și cine va fi desemnat premier al României, acest element influențând decisiv formarea coaliției de guvernare.
PSD vrea schimbarea acestui raport de forțe și eliminarea președintelui din ecuația puterii. Într-o republică parlamentară, așa cum sunt cele din Israel, Polonia, Ungaria, Germania, președintele are rol decorativ.
Pentru PNL, ca și pentru întreaga mișcare de dreapta, schimbarea ar fi sinucigașă. Liberalii pot spera să propulsese un președinte de țară în 2024, dar să câștige alegerile este mult mai greu. Chiar și în cele mai bune momente ale sale, PNL-ul n-a putut aduna de pe partea dreaptă a bazinului electoral 30-40% din voturi, cât obține în mod constant PSD-ul.
Conform surselor din partid citate de Antena 3, PSD pretinde un angajament scris din partea PNL, prin protocolul de alianță, că va susține modificarea Constituției. La schimb, social-democrații sunt dispuși la câteva concesii temporare: renunță la pretenția de a pune premier și îl acceptă pe generalul Nicolae Ciucă drept șef al următorului Guvern.
Cu alte cuvinte cetatenii sa aleaga doar parlamentarii iar apoi ei, ca alesi ai poporului, sa aleaga seful statului care sa fie unul din gasaca lor dar care nu va fi nici acesta de capul lui, ci va fi doar o papusa decorativa la discretia celor ce l-au numit. Aveti grija ticalosilor sa dati mai intai o lege prin care pentru orice modificare a constitutiei sa nu mai fie necesar un referendum prin care populatia sa valideze hotararea parlamentului. Daca nu se va ajunge la un acord de modificarea constitutiei in sensul dorit cu ardoare de pesedisti, atunci tara nu va mai fi salvata de nenorocirile pandemiei si ale crizei energetice.
Obsesia pesediştilor e din anii Băsescu – Kovesi.
Mulțumim Ghiolbanis. Misiunea de la Grivco a fost îndeplinită
Hmmm … e același trucaj cu care Klaun ne-a convins că nu are încotro decât s-o demită pe Codruța.
Acum ne convinge că nu are încotro decât să numească PM de la PSD ? 😂😂😂
Ăștia nici nu știu ce înseamnă republică parlamentară ! Dacă premierul e votat direct, el conduce executivul ca în SUA. Dacă președintele e votat în parlament el conduce ședințele legislativului, dar nu are nici o putere în luarea deciziilor. Dacă președintele e votat de alegători, dar nu are nici o putere, îl plătim degeaba ca pe sutele de parlamentari care votează cum le dictează „partidul”. Trebuie să analizăm avantajele și dezavantajele fiecărei variante pentru că Iliescu KGB, ne-a reformat statul „cu găuri”. Cu aceiași escroci, ei vor avea drepturi tot mai mari, iar noi vom avea datorii tot mai mari. Pe vremuri ne gândeam că mai rău nu se poate, dar s-a dovedit clar că se poate dacă votăm ce ne oferă canaliile. Am dovedit că suntem proști prin reprezentanții noștri, dar … „perseverare diabolicum”. Mulți dintre noi avem copii, iar dacă le lăsăm o așa țară ne vor blestema !