Pe cine au băgat bihorenii în Parlament: Mihai Lasca, proaspăt deputat AUR, e condamnat pentru violențe și judecat pentru trafic de migranți

1
10068
Mihai Lasca și Diana Șoșoacă, două personaje pe care românii le-au ajutat să sară gardul Parlamentului. FOTO: Facebook Mihai Lasca

Mihai Lasca, președintele AUR Bihor ales deputat de 9% dintre locuitorii județului care s-au prezentat la urne, este un personaj periculos la propriu. Patron al unei firme de pază, orădeanul Lasca (40 de ani) are deja la activ o condamnare pentru loviri și este judecat, chiar acum, sub acuzația de trafic de migranți.

Alesul bihorenilor ar fi membru al unei grupări criminale organizate care racolează persoane din Africa și Asia aflate momentan pe teritoriul României și le trece ilegal, contracost, granița în Ungaria, acuză DIICOT.

Adevărul redă fragmente din rechizitoriul împotriva deputatului Lasca, unde se regăsesc conversații telefonice între membrii rețelei criminale. Lasca pomenește despre „oile ălea negre”, despre “mielușeii ăia negri”, care erau “vreo 60 de stoc, 70 de miei. Și după aia mai culeg”.

În fața instanței, proaspătul ales al neamului în Parlament a recunoscut că a vorbit “despre posibilitatea ajutării unor studenți străini, de culoare, să ajungă în state europene”, despre prețurile “pe bucată student negru” sau “oi negre”. Dar acuzatul spune că s-a interpretat eronat totul, spune Lasca: “Trebuia să le găsesc o modalitate de a trece în Ungaria, căsătorindu-se cu cetăţeni români pentru a obţine cetăţenia română“. Procurorii pun la îndoială această poveste.

Cu o lună înainte să se aleagă deputat, Mihai Lasca a fost condamnat de Tribunalul Oradea la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru că a bătut un bărbat care avea o relație cu fosta sa iubită. Tribunalul l-a obligat și să presteze muncă în folosul comunității timp de 120 de zile. Lasca a atacat sentința la Curtea de Apel Oradea.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here