O majoritate covârșitoare a românilor (81%) este de părere că România trebuie să aleagă direcția Vest, adică UE, SUA, NATO, din punctul de vedere al alianțelor politice și militare. Este una dintre concluziile principale ale sondajului de opinie realizat de INSCOP și intitulat „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”.
În opinia a 81% dintre respondenți, Vestul (adică UE, SUA, NATO) este direcția înspre care ar trebui să se îndrepte România din punctul de vedere al alianțelor politice și militare. 10,4% consideră că România ar trebui să se îndrepte către Est (adică Rusia, China). Ponderea non-răspunsurilor este de 8,6%.
Analiza socio-demografică. Consideră că România ar trebui să se îndrepte către Vest, din punctul de vedere al alianțelor politice și militare, mai ales: cei cu educație medie sau superioară, locuitori din mediul urban și cei cu un venit mai ridicat (care le asigură mai mult decât un trai decent).
Avantajele aderării României la UE: 61,4%, mai ales tinerii
Punând în balanță toate implicațiile asupra vieții economice și sociale, asupra familiei și vieții personale, 61,4% dintre cei chestionați consideră că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 35,2% sunt de părerea contrarie. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 3,4%.
Analiza socio-demografică. Sunt de părere că aderarea României la Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în special: persoanele sub 45 de ani, cei cu un nivel de educație ridicat și cu un venit mai ridicat (care le asigură cel puțin un trai decent), gulerele albe, locuitorii din București și din urbanul mare (peste 90.000 de locuitori).
Reguli europene vs. interese naționale: 64,2% ar renunța la UE pentru suveranitate
31,9% dintre români sunt de părere că, în calitate de stat membru, România trebuie să respecte regulile Uniunii Europene, chiar și atunci când îi sunt afectate interesele naționale. 64,2% consideră că România trebuie să-și apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să-și piardă poziția de stat membru al UE. 3,9% nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică. Femeile, cei cu un nivel de educație mai scăzut și cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), cei inactivi potențial activi, locuitorii din rural sau din urbanul mic consideră într-o măsură mai mare decât restul populației că România trebuie să-și apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să-și piardă poziția de stat membru al UE.
Viitorul Uniunii Europene: 77,5% pentru continuarea proiectului
77,5% dintre respondenți consideră că Uniunea Europeană nu ar trebui să se destrame în următorii ani, în timp ce 16% sunt de părerea contrarie. Nu știu sau nu răspund: 6,5%.
Analiza socio-demografică. Procente mai ridicate ale celor care cred că Uniunea Europeană ar trebui să se destrame în următorii ani se regăsesc în rândul bărbaților, al celor cu vârsta peste 45 de ani, al celor cu un venit mai redus.
NATO și apărarea României: 66,6% au încredere în alianță
66,6% dintre români sunt de părere că, în cazul unei agresiuni, NATO va apăra România, în timp ce 29,3% consideră că, într-un astfel de scenariu, țara noastră va fi nevoită să se apere singură. Ponderea non-răspunsurilor este de 4%.
Analiza socio-demografică. Printre cei care cred că, în cazul unei agresiuni, NATO va apăra România se regăsesc cu precădere: bărbații, persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație ridicat și cu un venit care le asigură cel puțin un trai decent, gulerele albe, locuitorii din București sau din urbanul mare.
Sunt de părere că, în cazul unei agresiuni, România va fi nevoită să se apere singură în special femeile, cei cu un nivel de educație mai scăzut și cu un venit redus (perceput ca fiind insuficient pentru un trai decent), cei inactivi potențial activi, locuitorii din rural sau din urbanul mic.
Bazele militare americane și apărarea României: 75,4% au încredere
75,4% dintre cei intervievați își exprimă acordul față de afirmația ”Existența unor baze militare americane în România ar ajuta la apărarea țării în cazul unei agresiuni externe”, în timp ce 20% își exprimă dezacordul. 4,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Analiza socio-demografică. Își exprimă dezacordul față de afirmația ”Existența unor baze militare americane în România ar ajuta la apărarea țării în cazul unei agresiuni externe” mai ales: cei cu educație primară și cei cu venit redus (care nu ajunge nici pentru strictul necesar).
SUA vs. Rusia – influența asupra României: 71,3% încredre în americani, 16,9% în ruși
În opinia a 71,3% dintre cei intervievați, SUA au mai degrabă o influență pozitivă asupra României. 16,9% apreciază că Rusia are mai degrabă o influență pozitivă asupra României. Nu știu sau nu răspund 11,8%.
Analiza socio-demografică. Persoanele peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație ridicat și cu un venit care le asigură cel puțin un trai decent, cei inactivi pasivi, locuitorii din București sau din urbanul mare consideră într-o proporție mai mare decât restul populației că SUA au mai degrabă o influență pozitivă asupra României.
Atitudinea românilor față de Rusia: 61,7% spun că ne-a făcut mai mult rău
61,7% dintre români consideră că, de-a lungul timpului, Rusia a făcut mai mult rău României, în timp ce 19,1% cred că a făcut mai mult bine. 19,1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Analiza socio-demografică. Bărbații, cei cu vârsta sub 30 de ani, cei cu educație primară sau medie, cei cu un venit redus, gulerele albastre cred într-o măsură mai mare decât restul populației că Rusia a făcut mai mult bine României de-a lungul timpului.
Sunt de părere că Rusia a făcut mai mult rău României de-a lungul timpului cu precădere: cei peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație mai ridicat, locuitorii din urbanul mare.
Atitudinea românilor față de Occident: 55,5% spun că ne-a făcut mai mult bine
55,8% sunt de părere că, de-a lungul timpului, țările occidentale au făcut mai mult bine României, în timp ce 32,1% cred că au făcut mai mult rău. Ponderea non-răspunsurilor este de 12,1%.
Analiza socio-demografică. Persoanele cu vârsta sub 45 de ani, cei cu educație medie sau superioară, cei cu un venit mai ridicat (care le asigură cel puțin un trai decent), cei inactivi potențial activi și gulerele albe, locuitorii din București și din urbanul mare consideră într-o proporție mai mare decât media că țările occidentale au făcut mai mult bine României.
Date metodologice
Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro), în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro).
Datele au fost culese în perioada 1-12 martie 2021 prin metoda CATI (interviuri telefonice). Volumul eșantionului multistadial stratificat a fost de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.
Cuuuummmm…, dom’leeee…, NU vor românii să trăiască (precum) înnn… „RAIUL” (Sic!) RUSESC-PUTINIST!!!!
[…] Pentru mai multe detalii: https://ziaristii.com/o-veste-proasta-pentru-sosoaca-aur-si-destui-psd-isti-81-dintre-romani-vor-rom… […]