Daria Dolidovici (17 ani) și Svetlana Andriyuk (22 de ani) au fugit din Belarus, după ce au fost eliminate dintr-o competiție de Federația de Schi de la Minsk, anunță agenția Reuters. Serghei Dolidovici, tatăl Dariei, a dezvăluit că întreaga sa familie s-a refugiat în Polonia. Fiica sa și colega ei au fost pedepsite pentru că el a participat la protestele anti-Lukașenko!
Schioarea adolescentă intenționează să-și continue antrenamentele și să încheie liceul departe de casă. Serghei Dolidovici a mărturisit că nu-și putea imagina în urmă cu trei luni că va trebui să plece din propria sa țară, dar l-a mânat teama de eventualele represalii.
Cele două sportive din Belarus au fost marginalizate și interzise să participe la orice fel de concursuri de schi, din cauza faptului că Serghei Dolidovici a sprijinit opoziția, participând la mitinguri împotriva realegerii președintelui Aleksandr Lukașenko.
„Dariei i-a fost negat dreptul de a participa la competiții. Nu văd nicio posibilitate de continuare a carierei ei în Belarus. Am putea fi acuzați că am organizat o demonstrație și că am scandat sloganuri de opoziție, iar apoi să fim aruncați în închisoare”, a declarat Serghei Dolidovici, participant la 7 ediții ale Olimpiadei de iarnă.
„Nu am făcut nimic personal care să justifice o descalificare și dezactivarea codului meu FIS”, a spus Daria pentru Reuters, adăugând că împărtășește părerile tatălui ei. Ea este una dintre cele mai promițătoare schioare de fond la juniori din Belarus.
Anul trecut, sprintera belarusă Kristina Tsimanouskaia a refuzat să se îmbarce într-un zbor spre casă, după ce a fost eliminată de la Olimpiada de la Tokyo, de către conducătorii delegației belaruse, pentru că i-a criticat public pe antrenorii săi de la echipa națională. Atleta a dezertat în Polonia, spunând că se teme pentru siguranța ei dacă se întoarce în Belarus.