Viktor Orban își sfidează din nou partenerii din Uniunea Europeană și din NATO, participând la Forumul „Belt and Road” („Centura și Drumul”) din capitala Chinei, Beijing. Mai mult, Orban s-a întâlnit cu teroristul planetar Vladimir Putin, căruia i-a declarat, supus, că „Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei”.
Cel de-al treilea Forum „Belt and Road” („Centura și Drumul”), o inițiativă prin care China comunistă încearcă să captureze cât mai multe țări sărace prin „momeala” construirii de infrastructură „pe banii săi” (oferiți sub formă de împrumut, în condiții înrobitoare, unor guverne corupte), are loc la Beijing, în zilele de marți și miercuri (17-18 octombrie).
China spune că la Forum participă peste 130 de ţări, în special din Asia, Africa și America Latină, dar, spre deosebire de anii precedenţi, majoritatea sunt reprezentante de miniştri, şi nu de şefi de stat sau de guvern.
Doar 21 de țări sunt reprezentate la nivel de vârf. Dintre acestea, 11 sunt din Asia, 5 din Africa, 2 din America Latină, două din Europa și una din Oceania.
Dintre cele 20 de țări-oaspete reprezentate la nivel de vârf, 12 și-au trimis la Beijing președintele, iar 8 – prim-ministrul. Țara-gazdă, China, se prezintă și cu președintele (dictator), și cu premierul.
Rusia și Ungaria sunt singurele țări din Europa reprezentate la „summit-ul dictatorilor” de la Beijing, iar Ungaria e singura din Uniunea Europeană și din NATO!
Nici măcar Belarus sau Serbia, țări europene non-UE și non-NATO conduse de regimuri pro-ruse, nu și-au trimis președintele sau prim-ministrul în capitala Chnei!
„Oaia neagră” a continentului nostru este, previzibil, Ungaria lui Viktor Orban. Liderul autoritarist de la Budapesta a mers și mai departe, întâlnindu-se cu teroristul planetar Vladimir Putin și reafirmându-și fidelitatea față de acesta.
Cele 21 de țări reprezentate la nivel de șefi de stat sau de guvern
ASIA
- China: Xi Jinping (președinte) și LI Qiang (prim-ministru)
- Cambodgia: Hun Manet (prim-ministru)
- Indonezia: Joko Widodo (președinte)
- Kazahstan: Kassym-Jomart Tokayev (președinte)
- Laos: Thongloun Sisoulith (președinte)
- Mongolia: Ukhnaagiin Khürelsükh (președinte)
- Pakistan: Anwaar ul Haq Kakar (prim-ministru)
- Sri Lanka: Ranil Wickremesinghe (președinte)
- Thailanda: Srettha Thavisin (prim-ministru)
- Uzbekistan: Shavkat Mirziyoyev (președinte)
- Vietnam: Võ Văn Thưởng (președinte)
AFRICA
- Congo: Denis Sassou Nguesso (președinte)
- Egipt: Mostafa Madbouly (prim-ministru)
- Etiopia: Abiy Ahmed (prim-ministru)
- Kenya: William Ruto (președinte)
- Mozambic: Adriano Maleiane (prim-ministru)
AMERICA LATINĂ
- Argentina: Alberto Fernandez (președinte)
- Chile: Gabriel Boric (președinte)
EUROPA
- Rusia: Vladimir Putin (președinte)
- Ungaria: Viktor Orban (prim-ministru)
OCEANIA
- Papua Noua Guinee: James Marape (prim-ministru)
Orban către Putin: „Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei”
Viktor Orban s-a întâlnit marți cu Vladimir Putin în China, la Beijing, deși dictatorul rus are pe numele său un mandat internațional de arestare, pentru crime de război.
Orban, cel mai apropiat aliat al lui Putin din UE, i-a spus acestuia că „Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei”.
Premierul maghiar și președintele rus și-au reafirmat angajamentul față de legăturile bilaterale, pe fondul tensiunilor internaționale legate de războiul din Ucraina.
Putin către Orban: „În ciuda faptului că, în condițiile geopolitice actuale, posibilitățile de menținere a contactelor și de dezvoltare a relațiilor sunt foarte limitate, totuși, nu poate provoca decât satisfacție faptul că relațiile noastre cu multe țări europene sunt menținute și dezvoltate. Una dintre aceste țări este Ungaria”.
Ungaria este principalul adversar al deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, în luna decembrie a acestui an, decizie care necesită sprijinul unanim al celor 27 de membri ai blocului comunitar.
În încercarea de a obține aprobarea Budapestei pentru acordarea de ajutoare suplimentare Ucrainei, dar și pentru începerea discuțiilor de aderare, Bruxelles-ul ia în considerare deblocarea unor sume de ordinul miliardelor de euro pentru Ungaria, care au fost înghețate din cauza deteriorării statului de drept în țara vecină. De la începutul invaziei rusești în Ucraina, Ungaria s-a opus multor inițiative ale UE de sprijinire a Kievului pentru a rezista agresiunii trupelor putiniste.
Viktor Orban este primul lider din UE care poartă discuții față în față cu dictatorul rus de când Curtea Penală Internațională (CPI) a emis, în luna martie a acestui an, un mandat internațional de arestare pentru crime de război pe numele lui Vladimir Putin.
Bertalan Havasi, șeful biroului de presă al lui Viktor Orbán, a declarat pentru MTI că discuțiile s-au axat pe cooperarea în domeniul aprovizionării cu gaze și petrol și al energiei nucleare.
Din 2014, printr-un contract atribuit de Guvernul Orban fără licitație, gigantul energetic rus Rosatom construiește o centrală nucleară în Ungaria.
Putin și Orbán au vorbit ultima dată față în față pe 1 februarie 2022, într-o întâlnire de câteva ore la Moscova, cu trei săptămâni înainte de invazia rusă în Ucraina.
Viktor Orban își bate joc nu doar de de Uniunea Europeană și de NATO, care au adus Ungariei prosperitatea și securitatea în epoca post-comunistă, ci și de propria istorie. Uniunea Sovietică, dirijată de la Moscova, a condus invazia militară din Ungaria, în 1956, ucigând peste 3.000 de oameni și strivind sub șenilele tancurilor dorința de libertate a poporului maghiar.
Cum de nu l-ați văzut și pe Alexander Vucic al Serbiei
Fără Klaun nu e circul complet 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
DA’ CE BINE-I MERGE ! ARATA PROSPER !
Chiar asa de spalati pe creier sunt ungurii de acest regim,de au ajuns sa-si uite propria istorie???Jalnic ! Pentru a nu tremura de frig ,te milogesti in fata unui criminal la fel de mare ca Hitler si Stalin,doar ca sa platesti mai putin?
Din cei prezenti la „Belt and road” l-ati omis pe Alexander Vucic al Serbiei, primul din stanga in foto.
Orban de data asta nu numai ca a recidivat dat si-a scuipat aliatii europeni si NATO direct in fata cu flegma din gura lui de broscoi raios. Aliatii occidentali o sa greseasca amarnic daca nu trec la masuri drastice de descurajare a regimului cu apucaturi onirice milenariste.
1. Boicot total al lui Orban si a secundului sau hidrocefal si provocator Sijarto. Nimeni din tarile aliate nu mai trebuie sa il mai bage in seama.
2. Ungaria suspendata 6 luni din Uniunea Europeana. Eliminarea dreptului acesteia de a sabota prin vot
ajutorul pentru Ucraina.
3. Ungaria suspendata sine die din NATO.
Poate ca politicienii maghiari responsabil o sa fie astfel incurajati sa iasa din atitudinea de toropeala.
[…] demnitar din Uniunea Europeană care a acceptat invitația Chinei a fost premierul maghiar Viktor Orban – „oaia neagră” a Lumii Libere. De altfel, Orban s-a mândrit să dea mâna, la […]