joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainO profesoară de muzică le spune elevilor de 13 ani că dacă...

O profesoară de muzică le spune elevilor de 13 ani că dacă te vaccinezi, „ajungi legumă peste doi ani”, vei fi „cobaiul la nenorociţii ăştia de la OMS”! Compară spitalele cu abatoarele și cu lagărul de la Auschwitz

-

Doina Amarandei, profesoară de muzică din Botoşani, cu statut de suplinitoare, le-a transmis elevilor săi că vaccinul anti-Covid nu este bun, ba chiar e foarte periculos! Ea a fost înregistrată de elevii săi – copii de 13 ani – când făcea aceste afirmaţii scandaloase.

„Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu? Du-te, frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul şi cobaiul la nenorociţii ăştia de la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii!”, a afirmat iresponsabila dăscăliță, potrivit Libertatea.

Sinistra „gânditoare de la Botoșani” a comparat spitalele de azi cu „abatoarele” și cu lagărele de exterminare naziste – „exact ca la Auschwitz”. „Cine ajunge acolo nu mai iese viu”, afirmă Doina Amarandei.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că luni va trimite Corpul de Control al ministerului la Botoșani, să facă lumină și să ia măsuri.

Doina Amarandei predă muzica la mai multe școli din județul Botoșani, inclusiv la Liceul Teoretic Grigore Antipa, între primele 5 ca performanțe în județ. La acest liceu preda de luna trecută, când a început noul an școlar.

Elevii s-au simțit lezați de discursul anti-vaccinist și anti-medici al profesoarei, precum și de faptul că ea nu poartă mască. Și-au informat părinții, care i-au învățat să facă înregistrări cu telefonul, iar înregistrările au ajuns la presă.

Mama unuia dintre elevii de la Liceul Teoretic Grigore Antipa, unde a fost înregistrată profesoara Doina Amarandei, a explicat, revoltată, pentru Libertatea: „Pentru un copil de 13 ani, toate aceste cuvinte au un impact psihologic foarte mare, pe fondul pandemiei și al tuturor evenimentelor ce se petrec, iar noi, ca părinți, nu putem tolera un asemenea delir la catedră. Noi, acasă, facem eforturi, îi încurajăm să respecte regulile, iar în momentul în care un profesor le spune că totul este o minciună, apar tot felul de neînțelegeri”.

- Advertisement -

Cele două înregistrări – una cu o durată de două minute, alta de 4 minute și jumătate – au fost făcute joi, 14 octombrie, de un elev din clasa a VII-a. Pentru că profesoara nu purta mască și a început să spună din nou aberații despre Covid, elevul de 13 ani a filmat-o pe ascuns, pe sub bancă.

Inițial, înregistrările au circulat în grupurile private ale copiilor, altele au ajuns și la părinți, care au anunțat atât conducerea liceului, cât și pe cea a Inspectoratului Școlar Botoșani.

Doina Amarandei / FOTO: Facebook

Delirul profesoarei Doina Amarandei în fața elevilor

  • „Chiar şi aici, la şcoală, m-am contrazis cu domnii colegi, cei care sunt vaccinaţi. Cei care nu sunt vaccinaţi îmi dau dreptate. Cei care sunt vaccinaţi, de acum, ce să mai spună?”
  • „Nu mă mai contrazic cu nimeni, că îmi fac inimă rea şi nu are rost. Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu? Du-te, frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul şi cobaiul la nenorociţii ăştia de la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii!”
  • „Testele sunt gata pozitive – poate aţi auzit la ştiri. Eu nu am nimic cu nimeni, Doamne fereşte, faceţi ce vreţi, dar sunteţi tineri, copii, aşa.”
  • „Acuma am ajuns exact ca la Auschwitz – dacă te duci în spital, nu mai ieşi viu de acolo. Exact ca la un abator. Te-ai dus acolo, ţi-o făcut cruce.”
  • „Unchiul meu s-o dus cu o durere de chicior și, na, mai țușea și el oleacă. I-o făcut test și, gata, pozitiv. În două săptămâni, fraților, l-o omorât. Om la o sută și ceva de kilograme.”
  • „Mai nou, obligă toată lumea, că dacă nu face vaccin, dă afară. Nu frate, o să ieșim în stradă! Ieșim cu toții în stradă, nu se mai poate. Atâta timp cât o spus că nu este obligatoriu, să își vadă fiecare de treaba lui!”
  • „În Parlament nu și-au făcut niciunul și ne obligă pe noi, apăi di ci? Băi, da’ de ce nu s-o îmbolnăvit în Parlament niciunul, de ce n-o murit niciunul? Oamenii care-s de rând, noi, care suntem clasa de jos, au murit.”
  • „Apoi din ce o murit? O avut boală, s-o dus omul cu o durere de stomac, cu o durere de plămâni, eu știu… de ficat, sunt o mulțime de boli de la alimentația asta proastă plină de E-uri. În loc să-i deie tratamentul corespunzător bolii respective, i-o dat tratament de Covid și-o făcut reacții adverse și la revedere.”
  • „Asta-i toată treaba, vin vremuri foarte grele. Cu toată tehnologia lor și toată prostia lor.”
  • „Școlile sunt într-o harababură, în care nici profesorii și nici elevii nu înțeleg nimic. Suntem la mâna unor nebuni, unor nebuni, asta suntem!”
  • (O elevă îi spune că a auzit că mama cuiva a murit a doua zi după ce i s-a administrat vaccinul.) „Vedeți, ce vă spun? Sunt o grămadă (de morți – n. red.). Nu vor ei să dea la televizor, dar sunt o grămadă. Vaccinul ăla nu face bine la tot omul. Sunt care au imunitatea puternică, dar sunt unii care, na, îl doare stomacul, are ceva. Acolo virusul face prăpăd.”
  • „O scos vaccin după trei luni de zile… Adică nu o scos vaccin pentru diabet, pentru cancer, măi, copii, măi.”
Doina Amarandei / FOTO: Facebook

Reacțiile profesoarei: mai întâi, mincinoasă; apoi, aberantă: „Nu am omorât pe nimeni!”

Contactată de Libertatea, Doina Amarandei a negat că nu ar purta mască de protecție în timpul orelor. De asemenea, a infirmat că le-ar fi vorbit elevilor despre Covid și despre vaccinare. „Astea sunt vorbe. Lumea-i întoarsă pe dos!”, a mințit profesoara.

- Advertisement -

Când a aflat că jurnaliștii se află în posesia unor înregistrări în care apare nepurtând mască de protecție și aberând despre vaccinare și Covid, profesoara și-a schimbat discursul: de la minciuni a trecut la aberații.

  • „Nu trebuie să verificați dumneavoastră ceea ce nu trebuie. Fiecare să-și vadă de viața lui!”
  • „Vreau să întreb și eu: cine le-a dat voie cu telefoanele? Asta nu înțeleg.”
  • „Toată lumea vorbește ce am spus eu acolo, nu numai eu. Eu am avut rude care au ajuns acolo (în spital – n. red.) și nu o mai ieșit decât între patru scânduri.”
  • „Ei, că-i în timpul orelor… Ăsta este adevărul. Toată lumea știe, dacă ăsta e adevărul. Ci să făcem?”
  • „Toată lumea vorbește numai despre asta. Toată lumea este revoltată pe ce se întâmplă. Eu, dacă le spun ceva elevilor, din țânțar se face armăsar, dar cei din Parlament de ce nu sunt trași la răspundere pentru ceea ce se întâmplă cu oamenii?! De ce nu există un Guvern care să ne apere? Ăsta a fost punctul meu de vedere.”
  • „Ce atâta tam-tam? Am dat în cap la cineva? Am omorât pe cineva? Nu am omorât pe nimeni.”
  • „Eu port mască, cum să nu port?! Poate am dat-o jos să beau o gură de apă. Nu se poate… Pe cine am deranjat? A murit cineva că nu am pus masca la gură sau ce?!”
Doina Amarandei / FOTO: Facebook

Ministrului Sorin Cîmpeanu trimite Corpul de Control și vorbește de „desfacerea contractului de muncă”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reacționat într-o intervenție la Antena 3.

  • „Este revoltător, mai ales afirmaţia cu «spitalele sunt abatoare», este o desconsiderare a muncii medicilor. Mai apoi se scuză doamna că «nu a omorât pe nimeni». Da, aşa este, însă treaba doamnei profesor de muzică este să predea muzica, într-o şcoală de prestigiu, pentru că Liceul Grigore Antipa din Botoşani este o şcoală de prestigiu.”
  • „Este plătită de statul român pentru a preda muzica, nu pentru a exprima în faţa elevilor opinii cu caracter personal.”
  • „De altfel, coroborat cu faptul că nu poartă mască, articolul 352 din Codul Penal e destul de clar în ceea ce priveşte sancţiunea cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.”
  • „Luni dimineaţă, la prima oră, vor fi prezenţi doi reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Educaţiei, iar sancţiunea, fără să mă antepronunţ, cred că este uşor de anticipat, totuşi.”
  • „Doamna este profesor suplinitor. Dacă cercetarea disciplinară – pe care vă garantez că şcoala şi Inspectoratul Şcolar o vor iniţia de luni – va concluziona că merită sancţiunea cu desfacerea contractului de muncă, fiind suplinitor, nu se va putea prezenta nici în anul următor la concursul pentru ocuparea unui post din poziţia de suplinitor.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Tragedia nevaccinaților în Giurgiu: doi soți și fiul lor au murit de Covid în aceeași zi. Fiica lor, cadru medical, i-a rugat să se vaccineze, dar n-au ascultat-o

* Anti-vaccinistul Becali și-a făcut praf și echipa de fotbal: 9 jucători de la FCSB au fost doborâți de Covid. Și antrenorii au intrat la izolare

* CTP despre ÎPS Teodosie: „De ce nu este arestat acum și urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor?”

* Medic reputat, către Cîțu: „Ce faceți e nebunie curată. E criminal. O spun de această dată ca psihiatru”

* VIDEO. Cîțu spune basme: „lucrurile arată bine”, „avem o guvernare stabilă”, „am livrat ce am promis”, „în curând, toți românii vor simți beneficiile creșterii economice”

* La două zile după ce PNL a votat, alături de PSD, salvarea pensiilor speciale pentru primari, Cîțu spune că la va elimina altădată!

* Se confirmă cacealmaua lui Iohannis: PNL nu susține Guvernul Cioloș! USR e trimis să caute voturi la PSD și AUR

* Mircea Hava, europarlamentar PNL: „Nu vom avea nici Guvern Cioloș, nici Guvern Cîțu” / „Domnii din Guvernul Cîțu au îngropat PNL”

* SURSE: Orban pleacă din PNL și înființează Forța Liberală. Va fi urmat de 30-40 de parlamentari

* STUDIU DE CAZ: Clanul sinodalilor din BOR – addendum la investigația Recorder

5 COMENTARII

  1. Libertatea prost inteleasa a ajuns sa transforme viata noastra in Povestea prostiei omenesti…stam si ne uitam cum sosocarii ne invadeaza si sucesc mintile naive ale miilor de oameni si nimeni nu ia masuri, ca si cum stiinta medicala a ajuns cenusareasa stiintelor!!!…

  2. Dacă asemenea ieșiri publice nu nu sunt pedepsite ne merităm soarta, dar să nu dăm vina pe guvern, care a asigurat numărul de vaccinuri necesare și care este reclamat la dna că a cumpărat prea multe, oricum făcea pentru psd, aur și alții nu era bine, critici la toate posturile TV, de ce nu vrea psd guvernarea, pentru că n-au fost în stare să guverneze când nu era pandemie și erau cu creștere economică, cine dracu dădea credite la un psd fără credibilitate, cu ce bani cumpărau medicamente și asigurarea paturilor din spitale și ATI,???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -