Parchetul European are în derulare trei anchete privind modul în care s-au cheltuit banii accesați prin PNRR de către Guvernul României, a anunțat procuroarea-șefă a instituției, Laura Codruța Kovesi. Într-un interviu acordat Euronews România, aceasta a spus că se așteaptă ca numărul investigațiilor să crească nu doar în țara noastră, dar și în alte țări, pe măsură ce banii ajung la guvernele respective.
Fondurile pe care Comisia Europeană le dă țărilor UE prin PNRR necesită atenție suplimentară pentru că e vorba de sume foarte mari, spune Kovesi: „Pentru noi, toate fondurile care au fost alocate în cadrul acestui fond denumit în România PNRR sunt o prioritate pentru toți procurorii care lucrează în Parchetul European. Sumele de bani sunt foarte mari și noi trebuie să fim convinși că se vor cheltui în conformitate cu procedurile, într-un mod corect și transparent. Noi am și deschis câteva anchete. În România avem deja trei anchete în derulare care vizează aceste fonduri. Cu siguranță că numărul acestor anchete va crește nu doar în România, dar și în celelalte state membre (…). Nu suntem singurii care suntem cu ochii pe aceste fonduri, pentru că și mafia și grupurile organizate se uită spre ele și încearcă să fraudeze și să le acceseze ilegal. Este o prioritate pentru noi și urmărim cu foarte mare atenție ce se întâmplă în zona cheltuirii acestor sume de bani. Este o obligație a autorităților române să se asigure că acești bani sunt cheltuiți în conformitate cu legea”.
România avea alocate peste 28 de miliarde de euro, prin PNRR, pentru a-și reconstrui și moderniza țara. Aceste sume uriașe urmau să meargă la construcții de autostrăzi, reabilitarea căilor ferate, împăduriri, ecologizare, construcția de spitale și școli, dotarea cu aparatură modernă a unităților medicale, informatizarea administrației etc.
Dar Guvernul PSD-PNL, instalat de președintele Iohannis în noiembrie 2021, n-a putut și nici n-a vrut să facă reformele necesare, pierzând deja circa 6 miliarde de euro din totalul de 28. Coaliția PSD-PNL a vrut să păcălească Bruxelles-ul trecând prin Parlament o lege a avertizorilor de integritate atât de tare schimbată, încât făcea practic imposibile sesizările asupra fraudelor comise din bani publici. Reforma pensiilor, cu eliminarea pensiilor speciale, ar fi trebuit adoptată până la 31 decembrie 2022, dar nici azi nu e gata, iar Ciolacu și Ciucă au anunțat deja că refuză să elimine categoriile privilegiate de bugetari, care ies la pensie la 45-50 de ani cu pensii de zeci de mii de lei.
În consecință, Comisia Europeană a blocat tranșele de bani din PNRR. Iar dintre sumele care au apucat să fie luate deja, Kovesi tocmai a anunțat că există suspiciuni în privința modului cum au fost cheltuite.
De abia aștept 2024…
IN romania EXISTA DOAR PARTIDUL SI SECURITATEA.
SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’, ADICA TOATA PUTEREA.
TOTUL PENTRU PARTID SI SECURITATE, POULIMEA PRIMESTE PROPAGANDA, MINCIUNI, MANIPULARE, DEZINFORMARE.
Cat sunt de ticalosi politicienii de la putere! Cat sunt de mincinosi, cat sunt de escrocii! Ce hoti!
Cum pot ei sa arunce banii acordati tarii ca sa-si protejeze escrocheriile lor! Sa-si apere pensiile lor si ale complicilor din Justitie, sa transforme institutia avertizorului de integritate intr-o forma fara fond, crezand ca pot minti UE…
Sunt niste tradatori de tara!
Din pacate, forta celor care i-ar putea controla, demasca, pedepsi este extrem de firava si poporul are gusturi proaste, se lasa usor convins de cei mai ticalosi dintre noi.
DACA EI SUNT BOGATI SI tara E BOGATA. ASADAR SUNT patrioti !?