Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică lăutărească din România, a murit vineri dimineață, la Spitalul Floreasca, răpus de Covid.
Muzicianul avea 70 de ani și era internat de două săptămâni, interval în care medicii au încercat să-l salveze deși era într-o stare foarte gravă. Nelu Ploieșteanu mai avea și alte afecțiuni, iar infectarea cu Covid s-a dovedit fatală.
Nelu Ploieșteanu, pe numele real Ion Dumitrache, s-a născut pe 16 decembrie 1950, într-un sat din Prahova. La 20 de ani s-a mutat în București, construindu-și rapid un nume după ce a început să cânte la Teatrul de revistă “Ion Vasilescu”. Din 1979, Nelu Ploieșteanu a început să participe și la turnee în străinătate, cu ansamblul folcloric Mugurelul.
Cu doar o săptămână în urmă murise Cornelia Catanga, o altă cântăreață de muzică lăutărească. Acesteia i s-a făcut rău acasă. Cauza morții este încă neclară, deoarece testul inițial rapid făcut de ambulanța chemată a ieșit negativ, apoi i s-a mai făcut unul la spital, care a ieșit pozitiv.
Soțul Corneliei Catanga, care nu crede în Covid, spune că aceasta n-avea nimic și i s-a făcut rău dintr-o dată. Dar jurnalista Mara Bănică, prietenă a familiei Catanga, a povestit chiar în ziua morții cântăreței că aceasta era bolnavă și a încercat să se trateze singură acasă cu Ivermectină, medicamentul de uz veterinar pentru combaterea paraziților intestinali pe care conspiraționiștii îl prezintă drept leac pentru Covid.
Luna trecută a murit și Adi Bărar, chitaristul și fondatorul trupei Cargo, tot din cauza Covid.
Dumnezeu să-l odihnească!!!
Era unul dintre… ULTIMII (!!!!!!!!!!!!) LĂUTARI-AUTENTICI!
NENOROCIȚII care le bagă-n cap oamenilor teoriile-conspiraționiste PUTINISTE mai au pe conștiință (astaaa… DACĂ mai au vreo urmă de așa ceva!!!) o VICTIMĂ, după Cornelia Catanga și alți naivi care au înghițit IMBECILITĂȚILE „șoșociste”!!!