Acasă Main Minciuni grosolane ale lui Dăncilă în legătură cu dosarul "10 august". A...

Minciuni grosolane ale lui Dăncilă în legătură cu dosarul „10 august”. A fost implicată în înăbușirea violentă a manifestației?

Viorica Dăncilă a declarat în conferința de presă de joi, 15 noiembrie că nu a avut nicio legătură cu înăbușirea violentă a protestelor din data de 10 august.

Ea a spus că a fost în concediu.

“Acela a fost singurul concediu pe care mi l-am luat în perioada cât am fost prim-ministru, dar și pe acela Klaus Iohannis l-a contestat la CCR”.

Atunci era un miting anunțat, iar tensiunea din țară era la cote imense. În acea perioadă, atât Viorica Dăncilă, șefa Guvernului, cât și Carmen Dan și-au luat concedii de odihnă.

Carmen Dan a mințit multă vreme că în ziua de 10 august n-a coordonat intervenția forțelor de ordine pentru că “era în concediu”.

Chiar și atunci când s-a dovedit că fusese în minister, ea a spus că “m-am uitat la televizor”.

În raportul secretizat se arată că a coordonat întreaga operațiune de vineri 10 august, începând cu ora 12.00.

Viorica Dăncilă spune că a fost în concediu în perioada respectivă vreme de patru zile. Dar minte cu nerușinare.

A fost în concediu în perioada 6-13 august, conform cererii oficiale, asta înseamnă șase zile lucrătoare și nu patru cum a declarat.
În plus, în ziua de 13 august, zi în care era în concediu, Viorica Dăncilă trimite o scrisoare la Comisia Europeană, spunând că s-a încercat “înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim”.
  1. De unde avea Viorica Dăncilă această informație?
2. Ce dovezi a avut la dispoziție pentru a face astfel de acuzații într-un document oficial?
3. Pe ce raport s-a bazat în momentul în care a făcut această acuzație, cine l-a scris și cine a adunat informațiile?

La aceste întrebări Viorica Dăncilă nu a răspuns niciodată, iar marea ei problemă e că există o mare posibilitate să fi mințit într-un document oficial.

În baza acestui document, Sebastian Cucoș, șef al Jandarmeriei în perioada 10 august, face o plângere la DIICOT în care acuză o lovitură de stat.

Citiți mai multe despre Dosarul 10 august pe Politiknews.ro. CLICK AICI!

Scrisoarea oficială din data de 13 august 2018 trimisă de Viorica Dăncilă Comisiei Europene după evenimentele din 10 august (pasajele care fac referire la manifestație):

“Bilanţul primelor şase luni de guvernare a fost receptat pozitiv în mare parte, existând totodată observaţii şi critici – legitime într-un sistem democratic european care încurajează diversitatea de opinii.

În acest context, a fost anunţată o manifestare de protest, la Bucureşti, pentru data de 10 august, la care urmau să participe reprezentanţi din diaspora românească. Pe măsură ce se apropia data evenimentului şi având în vedere că obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociaţiile românilor din străinătate, iniţiatoare ale manifestaţiei, s-au retras din organizarea protestului.
Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public.
în aceste condiţii, forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate.
Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate.
De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine Preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor.

Doresc să vă asigur că respectăm dreptul la liberă exprimare şi de manifestare publică, că actul guvernamental de la Bucureşti este în parametrii normali, că în România există stabilitate şi că Guvernul României se pregăteşte în continuare de preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”.

Viorica Dăncilă a fost implicată până peste cap în înăbușirea violentă a manifestației din Piața Victoriei, dar mai ales a fost implicată în îngroparea anchetei și tentativa de compromitere și eliminare a opoziției civice la adresa PSD.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

 

loading...

5 COMENTARII

  1. Poezie de Nichita Stănescu

    Voia cerului sfânt e albastru gând
    Ce frica împinge pe munte-n jos
    Să devină poporul român un fricos
    Iar anii de-i mai avem să jure pe joben.

    Omule albastru pe deplin în visare
    Nu poți deveni mâine o uitare
    Patima unui om de rând se rupe
    De ceasuri grele și amarnică virtute.

    Juruim să nu producem dreptate
    Un premier era liniște și pace
    Omul care vine nu e zodie la tine
    E omul vorbei bune, omul ce deține.

    Femeia e plânset, nervi, agonie
    O albastră ce face haz de iasomie
    Iar o vacă de India să fi fost
    Tot mai avea zile și nefericirile rost.

    Ziua merge pe line valuri obscene
    E lintea mațelor celor trei antene
    Nu visa băiete banii stângii
    Sunt otrava leilor și a plângerii.

  2. Un concediu EXACT in perioada in care se anuntase protestul, arata clar ca totul a fost premeditat si ca se stia ce va urma. Acest concediu este dovada clara a premeditarii inabusirii violente a protestului, Dragnea si camarila incercand astfel sa o protejeze pe Dancila de o eventuala demisie dupa gazarea in masa a oamenilor.

  3. De ce nu spune mincinoasa ca livache a trimis-o in concediu dupa ce tuta o fi zis ca daddy poa’ sa faca ce vrea, dar fara ea, ca ea nu scoate castanele din foc nici chiar pentru sefu care a pus-o in scaunul de PM. Si sa-i spuna lui cutu ca ea chair nu a intrebat ce se intampla in tara cand a vazut ce era in Piata Victoriei. Dar a avut tupeul, dupa ce a revenit, sa transmita la Bruxelles ca s-a incercat o lovitura de stat, ca oamenii aia cu copii in brate si protestatarii pasnici au atacat cladirea guvernului si fortele de ordine, de parca ei erau inarmati pana in dinti si nu hoardele ucigase ale jandarmeriei condusa de oamenii flausatului!! Asta chiar poate dormi linistita noaptea dupa ce a facut si face inca?!?! Chiar nu-i e frica de D-zeu?!?! Nici cu toate pupaturile de moaste si donatii la biserica si tot n-o iarta nimeni, niciodata!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here