Acasă Economie Jaful României prin metoda "Al Capone" şi buget "dublu". Iese la iveală...

Jaful României prin metoda „Al Capone” şi buget „dublu”. Iese la iveală falimentul de ţară după PSD

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a prezentat, joi dimineață, noi cifre pe tema situației la zi a finanțelor României, după trei ani și jumătate de guvernare PSD-ALDE. Estimările ministerului pentru deficitul bugetar la finalul anului sunt de ”peste 4% din PIB”, cu mult peste ținta de 2,76% din legea bugetului. 

„Vom vorbi despre situaţia reală din economie şi am avut o săptămână în care am stat şi m-am uitat să văd care este de fapt situaţia datelor reale. Ca o primă concluzie, cam tot ce am găsit aici a depăşit cele mai pesimiste aşteptări ale mele. Mai mult, am aflat că situaţia reală nu era cunoscută şi anticipată nici de partenerii noştri internaţionali. Deci informaţiile care circulau nu erau cele reale. Concluzia este că România în ultimii trei ani de zile … PSD, Teodorovici… economia Românei a fost condusă după două bugete. Şi o spun foarte responsabil, a fost un buget, cel prezentat în Parlament, cel care nu a fost asumat nici de premier şi nici de ministrul Finanţelor Publice. Dar a existat un al doilea buget, care avea de fapt toate informaţiile reale, un buget folosit pentru finanţarea baronilor locali”, a declarat Cîţu.

Şeful Finanţelor a subliniat că este exact metoda folosită de Al Capone de a avea două registre: un registru pentru Fisc şi un registru pentru el.

„Aşa este situaţia şi aici, astăzi. Apar două întrebări aici: ce facem cu acest jaf şi cum împărţim? Pentru că rămânem cu toţii cu întrebarea dacă cei nevinovaţi, cei care nu au participat la acest jaf, trebuie şi ei să plătească, sau plătesc doar cei care au beneficiat de pe urma acestui jaf din banii publici? Asta este o întrebare la care trebuie să răspundem cu toţii. Eu vă voi ajuta sesizând organele competente. Ştiţi foarte bine că în aceşti 3 ani de zile PSD a promovat o serie de măsuri economice, şi la fiecare măsură economică promovată va curge lapte şi miere. Dar nu a fost aşa şi eu sunt azi aici pentru a vă arăta că situaţia este mult mai gravă. O altă concluzie care reiese din această analiză este că totul a fost premeditat. Tot ce s-a întâmplat în aceşti 3 ani de zile a fost premeditat. Pe de o parte aveam câteva indicii, prin faptul că îşi dădeau tot felul de derogări de la legea responsabilităţii fiscale şi aşa mai departe. Astăzi avem indicii uitându-ne le evoluţia, sau la cum au fost folosiţi banii în buget”, a precizat Cîţu, citat de Epoch Times România.

Potrivit şefului Finanţelor, un lucru foarte grav este că în ultimii trei ani de zile au fost afectate fundamentele economiei româneşti.

Cîțu a exclus posibilitatea unui împrumut de la FMI sau pe ce a cheltuirii banilor din bufferul de urgență.

Principalele declarații ale lui Florin Cîțu

  • Florin Cîțu

    Guvernele PSD au condus România după două bugete, ca Al Capone. Un buget prezentat în Parlament și altul nepublic, pentru finanțarea baronilor

  • E exact ca metoda folosită de Al Capone: un registru pentru Fisc și unul pentru el
  • În ultimii 3 ani au fost afectate fundamentele economiei românești
  • Ce am găsit aici depășește orice imaginație
  • Am avut discuții cu partenerii noștri externi instituționali
  • Analizăm sesizarea parchetelor pentru o posibilă infracțiune de constituire a unui grup infracțional organizat
  • Derogările de la legea responsabilității și ”revoluția fiscală” prin transferul contribuțiilor sunt marile probleme
  • Avem o gaură de 2 miliarde de lei la bugetul contribuțiilor sociale din cauza neplății contribuțiilor
  • Vom face până la finalul anului returnările restante de TVA
  • Avem după 10 luni o datorie de 1,8 miliarde de lei către companiile care plătesc concediile medicale și cărora Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să le dea banii
  • Veniturile estimate pe primele 9 luni – deficit de 21 miliarde de lei. Jumătate, 11 miliarde, sunt bani necolectați în economie, ceea ce trebuie să discut cu ANAF. Restu vine din fondurile europene
  • Cheltuieli: Banii pentru investiții nu sunt chetuiți, ceea ce pare bizar. Dar banii sunt luați de acolo și duși către baroni prin cheltuieli de bunuri și servicii, către salarii
  • Lucrurile arată mult mai rău pentru finalul anului dacă nu facem ceva
  • Deficitul îl estimăm azi de peste 4% din PIB dacă nu facem nimic. Bugetul care fusese construit de PSD prevedea un deficit de 2,76% din PIB. Mare parte din deficit a fost făcut în ultimele săptămâni ale guvernului Dăncilă
  • Situația preluată nu este una fericită, dar vom încerca să găsim soluții.
  • Obiectivul pe termen scurt e să ținem cursul stabil și să fim cât mai transparenți
  • Fondul de Rezervă mai are doar 4 milioane de lei. Vom plăti facturile pentru proiectele din PNDL, nu e vina companiilor private
  • Restructurarea aparatului administrativ nu se va vedea în bugetul din acest an. Discutăm cu ANAF despre soluțiile pentru reducerea deficitului.
  • Soluții pentru reducerea deficitului: bufferele de la diverse insituții care nu vor mai fi cheltuiți, posibilități de colectare
  • Deficit pentru 2020? Va fi un deficit care va ține cont de tratatele semnate cu UE
  • România nu va intra în incapacitate de plată
  • Bugetul pentru 2020 va fi construit pe legislația în vigoare legată de pensii (care prevede creșterea pensiilor cu 40% din septembrie 2020)
  • Nu vom crește taxe și impozite niciodată. Vedem dacă putem merge către organele de cercetară penală (legat de ce a făcut guvernul PSD)
  • Le cer colegilor mei ca facturile de plată să fie facturi legitime
  • Există posiblitatea să luați bani din bufferul de urgență? Câți bani sunt acolo? Obiectivul meu e să nu iau bani din buffer.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

loading...

7 COMENTARII

  1. Al Caput…..acest ‘meseriaș’ al zilelor noastre, a primit instrucțiuni clare ce are de facut, aroganța si ironia acestui domn cu care explică ceea ce a ‘combinat’ legal în economie, îi lasă pe toti rece la propriu.
    Al Caput probabil o sa privească dincolo de gratii cu acelasi zâmbet perfid, cu care ne-a obișnuit pana acum, asta daca se va face lumină în acest ținut întunecat…România!

  2. Dragi romani e timpul să ne TREZIM. EU VORBESC DE CEVA VREME,INSA INDOLENȚA NOASTRĂ NE_A DUS UNDE SUNTEM. TREZIREA NU PE CULORI SI CRITERII POLITICE CI PE ADEVAR. DACA TOTI CETATENII STATEAM IN STRADA SA CEREM DESFIINTAREA ASA ZISEI””” Comisia Iordache( CIORDACHE)”.. UN MEDIOCRU AVID DE PUTERE ,CERAND ARESTAREA ACESTUI INDIVID PERICULOS ( vezi HITLER) NU SE AJUNGEA AICI. ACEST INDIVID A SFIDAT CONSTANT OPOZITIA CARE NU AVEA CUVANT DE SPUS,DECI IN MOD DIRECT VOTANTILOR SI CETATENILOR CARE NU ERAU DE ACORD CU EI. .LASATI IN CHILOTEI PANA LA 3 GENERATII INAINTE SI 3 DIN URMA. AVERILE NEJUSTIFICATE CONFISCATE,CONTURILE BLOCATE SI TARA INFLORESTE. ATENTIE DACA SE VREA SE POATE. SOLUȚII ” N””

  3. Stiau psd-eii de ce nu vroiau sa dea conducerea din gheare, E DE PUSCARIE FRATILOR!!!!!!! SPER SA INFUNDE TOTI PUSCARIILE!!! Am avut GUVERNUL AL CAPONE, nu al veorikai, dar cu aprobarea ei!!!!!

  4. Daca nici de data asta nu se intampla ceva cu acesti borfasi inseamna ca ne meritam soarta.
    Atata vreme cat fiecare face ce vrea pentru interesul lui si nu pateste nimic o sa continuam tot asa.
    La puscarie cu toti mafiotii si borfasii.
    Sunt de acord sa ne imprumutam ca sa construim puscarii.
    Pana unde merge rabdarea romanului?
    Acum vrea dezbatere idioata asta.
    Cand noi inghetam in strada,eram batjocoriti si umiliti atunci nu trebuia dezbatere.
    Ei stiau mai bine.
    Ei uite ca acum stim noi mai bine.
    La vot fratilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here