marți, martie 19, 2024
AcasăNewsMesaj admirabil al ambasadorului SUA: "Baronii roşii nu îşi au locul în...

Mesaj admirabil al ambasadorului SUA: „Baronii roşii nu îşi au locul în România modernă! Au stagnat destul dezvoltarea României“

-

Mesajul de prietenie, încurajare și susținere transmis de ambasadorul american Adrian Zuckerman către români de 1 decembrie, conține și o zonă contondentă cu trimitere directă la PSD, moștenitorul și continuatorul partidului comunist în țara noastră. Reprezentantul SUA reconfirmă că țara sa mizează pe România, pe care o sprijină ca să devină un “lider la nivel regional și european”, enumerând domeniile în care americanii s-au implicat, scrie Agerpres.

El remarcă faptul că, în ultimul an, s-a început redresarea statului de drept puternic afectat de guvernul anterior și arată direct cu degetul către feudalii PSD, numiți “baronii roșii”.

„Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă“

Adrian Zuckerman crede că România s-a hotărât, în sfârșit, să atace problemele care îi subminau societatea și economia.

“A hotărât să pună capăt corupţiei endemice şi traficului de persoane prin aplicarea unei politici de toleranţă zero.

- Advertisement -

Această conduită infracţională ruşinoasă nu va mai reprezenta o pată pe obrazul poporului român.

Guvernul Orban a aplicat reforme pentru a restaura statul de drept – afectat de guvernul anterior – şi pentru a ‘smulge’ din rădăcini corupţia. Corupţia endemică şi baronii roşii rămaşi din anii regimului comunist nu îşi au locul în România modernă. Au stagnat dezvoltarea economică şi socială a României suficient.

Pe măsură ce se încetăţeneşte aplicarea principiului statului de drept, din ce în ce mai mulţi investitori americani şi străini vin în România. La fel, pe măsură ce se privatizează companiile de stat, se estompează şi mai mult barierele din calea competiţiei caracteristice pieţei libere şi se reduc sursele de venit din care se susţine corupţia endemică“.

- Advertisement -

Țintele SUA pentru a sprijini România: apărarea, infrastructura de transport, sistemul energetic

Una din componentele foarte importante pe care SUA s-a decis să le sprijine în România este capacitatea de apărare. Țara noastră a comis, în trecut, cel puțin două erori similare, crezând înaintea celor două războaie mondiale că e suficient să facă parte dintr-un sistem de alianțe cu state puternice pentru a fi scutită de agresiuni. Această abordare a dus la dezastru în ambele conflagrații.

Acum, în fața amenințării crescânde a Rusiei – despre care analiștii estimează că așteaptă momentul pentru a testa capacitatea de reacție a NATO fie în țările baltice, fie în România –, americanii au dat undă verde reechipării armatei române cu armament modern.

Zuckerman: “Nivelul de pregătire şi capacitatea României vor continua să crească. Statele Unite vor continua să sprijine modernizarea şi interoperabilitatea forţelor armate ale României. Programul de modernizare a apărării României include avioanele de luptă F16, elicopterele Blackhawk, transportoarele blindate Pirahna, rachetele Naval Strike, echipamente pentru Avertizarea Domeniului Maritim, războiul Anti-Submarin, sistemele de rachete HIMARS şi Patriot, care sunt cele mai avansate din lume. În plus, personal militar american este în curs de dislocare către România“.

Dimensiunea militară e doar una dintre componentele strategice vizate de SUA în țările-cheie. Dezvoltarea economică și limitarea corupției sunt alte două puncte vitale a căror aplicare a dat randament, de-a lungul timpului, în statele consolidate de americani. Exemplele Coreei de Sud în Asia, Germaniei de Vest în Europa și Chile în America de Sud sunt edificatoare. Fiecare din aceste țări a fost în pericol, la un moment dat, să cadă în mâinile comuniștilor. Intervenția SUA a făcut din ele nu doar lideri regionali, dar și țări puternic dezvoltate, cu un nivel de trai mult peste cel al vecinilor.

Zuckerman menționează că SUA văd în România “un aliat statornic, de bază, care protejează regiunea Mării Negre şi flancul estic al Europei de comportamentul malign al Rusiei şi de alte influenţe maligne“.

„România a evoluat mult. Sunt mândru în special de progresele uimitoare făcute anul acesta“

Diplomatul american consideră că țara noastră are toate atuurile pentru a deveni un lider regional și european.

“(…) România a evoluat mult. Sunt mândru în special de progresele uimitoare făcute anul acesta, în ciuda numeroaselor obstacole de care ne-am lovit. România se luptă cu COVID-19 şi încearcă să-şi ţină poporul în siguranţă încă de la începutul acestui an. În ciuda unui astfel de impediment major, a reuşit să facă paşi importanţi în domenii precum dezvoltare economică, securitate energetică şi cooperare în domeniul apărării. Statele Unite şi România au creat treptat o prietenie caracterizată prin colaborare, loialitate şi consecvenţă. Parteneriatul dintre ţările noastre nu a fost nicicând mai puternic. Statele Unite vor continua să sprijine evoluţia României ca lider la nivel regional şi european“.

Zuckerman spune că perioada 2016-2020 a fost una fastă pentru relația României cu SUA.

“Sub conducerea preşedintelui Trump, Statele Unite au sprijinit România să atingă obiective care în trecut erau de neînchipuit. Statele Unite şi România cooperează în vederea recondiţionării unui reactor nuclear şi a construirii a două noi reactoare la Cernavodă. Proiectul este evaluat la aproximativ 8 miliarde de dolari. Banca de Import-Export a SUA (Exim) va oferi României până la 7 miliarde de dolari finanţare pentru acest proiect. Centrala de la Cernavodă va furniza aproximativ 40% din cererea de energie electrică a României“.

„O economie puternică asigură capacitate de apărare puternică, iar o apărare puternică protejează o economie robustă“

Statul nostru ocupă acum locul 2 în Europa la producția de gaze și petrol, dar perspectiva este de a veni liderul continental în această industrie.

Zuckerman: “România va deveni cel mai mare producător şi exportator de gaze de energie din Europa de îndată ce va începe realmente extracţia de gaze din rezervele însemnate din regiunea Mării Negre, anul viitor“.

Investițiile în infrastructură n-au fost uitate: “În plus, am început să lucrăm la o autostradă şi o cale ferată care să lege Marea Neagră de Marea Baltică. România a demarat acest proiect în colaborare cu Polonia şi cu Statele Unite. La finalizarea sa, acest proiect, care valorează miliarde, va reprezenta o stimulare majoră a economiei României, Poloniei şi a întregii regiuni din Europa de Est. O economie puternică asigură capacitate de apărare puternică, iar o apărare puternică protejează o economie robustă. O Românie puternică înseamnă o Europă puternică şi securitatea generaţiilor noastre viitoare“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Relu Fenechiu își trage și „copiii” în pușcărie. Adomniței – 3 ani și 2 luni cu executare. Și Chiuariu a fost condamnat, dar cu suspendare

Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Se vede ca avem un ambasador SUA de origine romana. Nu-ti vine sa crezi ce atentie pana la detaliu da acest ambadador aspectelor care ne intereseaza imens legate de viitorul Romaniei. Din pacate avem atat de multi agenti potrivnici SUA si EU pe teritoriul tarii, incat ne sta inima cat un purice de teama ca visele noastre de dezvoltare si civilizare a tarii pit fi zadarnicite de acesti dusmani raspanditi printre noi. Agentii ca agentii, dar groaznic este ca au reusit sa manipuleze prin mass media milioane de minti usor de modelat si avem astfel frana asigurata pentru stoparea celor mai benefice proiecte de dezvoltare…sper ca aceste alegeri sa curete tara de fortele malefice despre care vorbim, printr-un vot inteligent!!!!

  2. Da, au schimbat baronii roșii cu cei galben-albastru, realizare de zile mari ce poți să spui ! Administrațiile publice locale sunt cele mai politizate instituții publice, nu există nici o limită legală care să separe funcțiile politice de cele profesionale, la schimbarea unui primar sau șef de consiliu județean se schimă întregul personal al instituției, de la portar la viceprimar. A modificat pnl-ul vreo lege în sensul separației funcțiilor publice politice de cele profesionale ? Nu, nu numai că nu le-a schimbat dar le-a încălcat cu nesimțire și tupeu de vechil și pe cele existente. Merită asta laudele ambasadorului SUA ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -