Manevra prin care PSD și PNL vor să scoată din joc USR și AUR: comasarea alegerilor locale și parlamentare în 2024

4
1049
Nicolae Ciucă - Marcel Ciolacu, "gemenii" dezastrului în România, s-ar vedea împreună la putere și după 2024

În sânul noului USL (alianța PSD-PNL) aflat la guvernare se discută, în acest moment, posibilitatea ca în 2024 alegerile parlamentare să se organizeze simultan cu cele locale, a anunțat Valeriu Stoica, fostul președinte al liberalilor, la Digi 24. PSD-iștii au confirmat discuțiile, dar nu se grăbesc cu decizia, deși Valeriu Stoica dă ca aproape sigură această măsură. Scopurile sunt multiple, unul dintre ele fiind încercarea de a lichida complet Opoziția parlamentară.

Sunt câteva mari avantaje dacă PNL și PSD comasează cele două rânduri de alegeri. Motivul oficial invocat de liberali, reducerea costurilor, e unul de fațadă. În spate se află cointeresarea primarilor.

În mod normal, alegerile locale ar trebui să aibă loc în septembrie, cu câteva luni înaintea celor parlamentare (programate, obligatoriu, în decembrie, când se împlinește mandatul de 4 ani). Dar PSD și PNL au început deja jocurile meschine pentru a sfida normalitatea.

Motivul: de obicei, primarii nu se mai mobilizează pentru alegerile parlamentare după ce au cheltuit resurse importante și energie pentru a fi realeși în funcții. Activul de partid, armatele de asistați social, angajații la stat din comune și micile orașe care depind toți de primar nu mai sunt la fel de riguros stimulați ca să iasă la vot din nou, la 2-3 luni după ce au fost mobilizați odată pentru alegerile locale.

Din acest motiv, PSD și PNL nu au, de obicei, la parlamentare scorul pe care-l obțin la locale. Prin comasarea celor două rânduri de alegeri, PNL vrea să-și mărească scorul electoral serios periclitat de prestația partidului în ultimii ani. O mobilizare mai serioasă a electoratului dependent de primari îi va aduce niște procente în plus.

Pe de altă parte, partidele mici din opoziție – USR, Forța Dreptei, AUR, PMP etc. – n-au un număr de primari semnificativ și vor fi astfel clar dezavantajate. Scorul lor va fi serios diminuat și există șanse ca unele din ele să rateze pragul electoral de intrare în Parlament.

Un alt motiv pentru care PNL insistă să fie organizate algerile parlamentare din 2024 în septembrie, simultan cu cele locale, ar fi – scrie G4Media, citând surse liberale – calculul că mandatul președintelui Klaus Iohannis expiră în decembrie. El va desemna noul premier, în caz că alegerile se țin în septembrie. Lucrul n-ar mai fi valabil dacă parlamentarele se țin la termen, în decembrie, pentru că noul premier ar urma să fie desemnat de următorul președinte. Iar PNL nu are deloc certitudinea că succesorul lui Iohannis va fi tot liberal, ba dimpotrivă, șansele îi sunt foarte mici.

Tocmai din acest ultim motiv, PSD-ul ezită încă în a îmbrățișa poziția PNL. O victorie clară în alegeri, cuplată cu un succes istoric al candidatului social-democrat la Președinție, ar da acestui partid toate pârghiile puterii, exact cum a fost în 1990-1996 și 2000-2004. PSD va controla în acel moment tot: Președinție, Guvern, Parlament, servicii secrete etc. Este o viziune foarte atrăgătoare, iar Ciolacu și ciracii săi o contemplează cu plăcere.

Dar ei nu pot ignora nici uriașul avantaj de a asocia alegerile parlamentare cu cele locale, pentru a beneficia de mobilizarea primarilor pentru propriile interese electorale.

Toată „lucrarea” ticluită de PNL și PSD se poate împiedica, însă, într-un hop constituțional: cum ar putea fi făcute alegerile parlamentare în septembrie, cu două luni și ceva înainte de termenul lor firesc, când Constituția prevede clar că mandatul unui parlamentar este de 4 ani?! E o întrebare la care juriștii PSD și PNL n-au oferit până acum un răspuns convingător.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Baronul PSD-ist Niculae Bădălău a fost înhățat de procurorii DNA! Vicepreședintele Curții de Conturi făcea trafic de influență pentru a căpușa banii statului, folosindu-și fiul, fiica și ginerele drept paravan

* Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

* PSD impune, cu complicitatea PNL, o lege abuzivă, care favorizează mafiotizarea sindicatelor. Acestea primesc dreptul să facă afaceri și politică și să colecteze cotizații cu forța!

* Comisia Europeană: pensiile militarilor sunt pensii speciale și trebuie reformate până la sfârșitul anului!

* Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

* Adevărul despre scandalul din TVR: Olaianos n-a „împins-o” pe Nadine Vlădescu, ci a bătut-o crunt! „Am fost lovită cu palmele, pumnii și un set de chei peste față, cap și corp, strangulată și dată cu capul de perete, lovită cu picioarele, dar și cu pumnul în sânul drept”

* VIDEO. O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

* Mondialul surprizelor lovește din nou: Belgia – Maroc 0-2! Record istoric: niciodată Asia și Africa n-au șifonat atât de tare Marile Puteri ale fotbalului

4 COMENTARII

  1. Din moși-strămoși proverbele s-au cam adeverit.
    Ce zici Marcele? Ce zici Nicule?
    Cum vă sună: „Nu-i pentru cin’ se potrivește, ci pentru cin’ se nimerește”?
    Hmm?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here