vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăJustiție"Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a...

„Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a CSM”. Adică pro-justiție și anti-corupție

-

Judecătoarea Andrea Chiș, membră a CSM, a explicat, la „Interviurile Danei Potorac”, pentru Ziaristii.com, cum s-a ajuns ca votul pentru alegerea președintelui CSM să basculeze, în câteva zile, de la 9-9 la 15-4 în favoarea candidatei din „tabăra Liei Savonea”.

Referindu-se la ce anume s-a întâmplat în doar câteva zile, între al doilea și al treilea rând de alegeri pentru funcția de președinte al CSM, astfel încât structura votului în plenul CSM pentru judecătoarea Nicoleta Țînț s-a schimbat de la „9 voturi pentru – 9 împotrivă” la „15 voturi pentru – 4 împotrivă”, Andrea Chiș afirmă: „Probabil, în acest răstimp s-a încheiat un compromis. Nu știu dacă are un cost sau nu, sau a fost, pur și simplu, așa cum s-a clamat – o chemare la unitate. Mie mi se pare foarte greu să fim uniți în condițiile în care a fost ales un candidat al fostei majorități al cărui prim gest în perioada de alegeri a fost să voteze împotriva vicepreședintelui CSM. Ăsta e un îndemn la unitate printr-un prim pas spre dezbinare”.

Judecătoarea Andrea Chiș e de părere că s-ar fi putut vorbi cu adevărat despre unitate dacă pentru funcția de președinte al CSM ar fi fost votat celălalt candidat, judecătorul Bălan, unul dintre cei 3 judecători din Secție care s-a opus asaltului asupra sistemului judiciar din ultimii 3 ani.

- Advertisement -

Andrea Chiș și-a făcut un obicei din a merge (singură), periodic, la Curțile de Apel din țară, pentru a-și consulta și asculta colegii judecători. „Majoritatea judecătorilor din țară susțin poziția minorității din Secția de judecători a CSM”, constată ea. Adică poziția pro-justiție și anti-corupție.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -