duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăEconomieEfectul covid: mai 2020 - prima lună, din ultimii 15 ani, în...

Efectul covid: mai 2020 – prima lună, din ultimii 15 ani, în care Spania plăteşte mai puţine pensii

-

Aceasta este o ştire care va fi pe placul adepţilor teoriei conspiraţiei. Potrivit lor, „Bill Gates a fabricat coronavirusul în laborator pentru a decima populaţia planetei”.

Statul spaniol nu se fereşte însă de riscul contaminării publice cu astfel de scenarii halucinante vehiculate de presa fake news şi a prezentat oficial date care pot fi interpretate în fel şi chip, inclusiv de către fanii ştirilor false.

Astfel, suma totală alocată în luna mai a fost 9,852 miliarde de euro de la bugetul dedicat plății pensiilor contributive, cu 2,5% mai mult decât în ​​aceeași lună a anului 2019, dar cu aproape 0,3% mai puțin decât în ​​aprilie.

Această scădere reprezintă primul regres lunar dintr-o serie de creştere continuă începând cu anul 2005, după cum a anunţat marți Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației, citat de ziarul El Pais.

- Advertisement -

Această scădere lunară a cheltuielilor estea urmarea scăderii numărului de pensii față de aprilie, de la 9.792.645 la 9.754.137 de pensii contributive, cu 38.508 pensii mai puține în luna mai decât în luna precedentă. Ministerul punea scăderea numărului de pensii în vigoare pe seama a doi factori: numărul mai mic al celor ieşiţi din câmpul muncii și „creșterea numărului de decese din cauza efectelor coronavirusului”.

Conform datelor din aprilie, numărul pensiilor noi înregistrate a fost de 31.232, cu 32,2% mai puțin față de aceeași lună a anului trecut și cu 13,9% mai puțin față de luna martie a acestui an.

- Advertisement -

„Trebuie să luăm în considerare modul în care pandemia a influențat mortalitatea asupra întregii populații și, într-o măsură mai mare, asupra grupului de persoane în vârstă”, a adăugat conducerea ministerului.

Dacă se ia în considerare acumularea anuală din ianuarie până la începutul lunii mai 2020, s-au înregistrat 157.896 de pensii noi, cu 22,1% mai puțin decât în ​​aceeași perioadă a anului precedent, notează La Vanguardia.

Spania a fost una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de coronavirus. Măsurile de protecţie demarate târziu, din cauza indeciziei politicienilor (este de referinţă cazul Guvernului regional din Valencia, care a permis adunările publice pentru sărbătorile Las Fallas din martie, anulând prea târziu evenimentul), au permis coronavirusului să se răspândească rapid.

Cei mai afectaţi au fost bătrânii, aproape 70% din totalul victimelor (26.834) fiind persoane peste 80 de ani, potrivit El Confidecial.

Foarte multe decese s-au înregistrat în căminele de bătrâni, o situaţie valabilă în multe ţări din Occident, inclusiv în Canada (detalii în înregistrarea video de mai jos).

De la începutul acestei săptămâni însă, toată Spania a ieşit din starea de carantină dură graţie succesului obţinut în punerea sub control a pandemiei.

Urmare a celor mai dure măsuri de izolare socială din lume, numărul de cazuri de noi infectaţi s-a prăbuşit, de la 9.222 în vârful pandemiei (31 martie) la 132 de cazuri pozitive pe zi (25 mai).

În plus, Spania înregistrează una dintre cele mai mari rate de vindecare din lume, aproape 70% din cei infectaţi învingând boala Covid-19.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -