vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPrimarul, șocat de "leacul bătrânesc" cu care o femeie și-a omorât două...

Primarul, șocat de „leacul bătrânesc” cu care o femeie și-a omorât două fetițe, tratându-le ca pe oi

-

Tragedia care a lovit sâmbătă o familie nevoiașă din comuna Ungra, județul Brașov, l-a șocat și pe primarul Silviu Șchiopu (PNL). Acesta nu-și explică lipsa de discernământ a Biancăi Șomu, femeia cu patru copii, dintre care pe doi i-a omorât cu un insecticid pentru oi.

Bianca Șomu și-a băgat în spital toată familia, otrăvind-o cu tomoxan, un insecticid folosit pentru deparazitarea externă a oilor. Femeia le-a dat pe cap cu tomoxan celor trei fetițe ale sale (de 7, 8 și 9 ani), precum și ei înseși, dar și mamei sale. Intenția a fost de a scăpa cu toții de păduchi.

Două fetițe au murit, cea de-a treia e în stare gravă la spital. Familia Șomu mai are un copil, care – din motive necunoscute – a scăpat „nedeparazitat”.

Silviu Şchiopu, primarul comunei Ungra, a oferit detalii la Antena 3: „Chiar suntem în stare de şoc. Numita Şomu Bianca, mama celor trei minore, le-a spălat cu substanţa tomoxan pe cap, crezând că îndepărtează păduchii. Fetele aveau păduchi pe cap. Tomoxan este o substanţă destul de toxică şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu ştiu cine a învăţat-o şi a îndrumat-o să dacă chestiile astea. Ne pare foarte rău. Toată comuna este în stare de şoc. Foarte trist. Cu tomoxan se se spală oile, pentru deparazitare externă. Este o substanţă foarte periculoasă şi foarte tare, nu se poate folosi pe oameni. Nu ştiu cine a sfătuit-o. Sunt alături de ei cu tot ce pot şi o să-i ajut şi la înmormântare, cu toate detaliile. Am înţeles că şi bunica s-a spălat prima dată. Probabil un leac bătrânesc, nu ştiu. Este o familie mai nevoiaşă, harnică şi care şi-a văzut de treabă. Au patru copii. Aveau patru copii, din păcate. Nu ştiu, e o durere foarte mare”.

- Advertisement -

Specialiştii atrag atenţia că substanţa nu trebuie folosită sub nicio formă în cazul oamenilor, deoarece este otravă curată.

Medic UPU: „Inconștiență, lipsă de educaţie”

Tudor Ciuhodaru, medic UPU Iași: „Sunt intoxicații extrem de severe, iar efectele toxice depind de caz, de administrarea de doze etc. Din păcate, utilizarea lor fără discernământ și utilizarea în alte situații decât cele făcute în mod normal duce la aceste cazuri letale. Insist pe faptul că orice este toxic în gospodărie trebuie ţinut separat şi, în orice caz, să nu fie accesibil copilului. Nu ştiu cine a mers pe această idee, să le folosească pentru oameni. Sunt extrem de grave, sunt combinate cu convulsii, hiperactivitate şi de multe ori este nevoie de intubaţie. Dacă nu se intervine în timp util, aceste cazuri pot fi letale. Din păcate, nu este primul caz care este semnalat la copii. În contextul în care nu există educaţie pentru sănătate, nu sunt difuzate toate aceste norme de protecţie, vom constata de fiecare dată că sunt tot mai multe astfel de cazuri. În plus, intervenţia trebuie să fie extrem de rapidă, doar aşa cresc şansele de supravieţuire. (…) Am avut, de-a lungul timpului, multe astfel de cazuri şi, din păcate, nu se înţelege că problema toxicologiei, problema acestor substanţe toxice comercializate şi utilizate acolo unde nu trebuie, rămâne o problemă de sănătate publică. Constatăm că sunt foarte multe vieţi pierdute, din cauza inconştienţei, a lipsei de educaţie. Lipsa educaţiei pentru sănătate poate fi letală”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Misterele atacului mafiot la Arad. Ioan Crișan creștea somn african și crocodili în 22 de bazine încălzite cu apă termală

* O nouă pistă pentru anchetatori: Ioan Crișan ar fi fost aruncat în aer de traficanții de țigări. Motivul răzbunării lor

* Cine este Ioan Crișan, arădeanul aruncat în aer cu mașină cu tot. Afacerile care i-ar fi putut aduce moartea

* „Regret că l-am sprijinit!” Primul atac dur la adresa lui Cîțu vine chiar de la organizația PNL care, „la rugămintea lui Orban”, l-a susținut să ajungă senator

* George Simion – acțiuni de aurolac politic, împotriva Constituției. Vrea „suspendarea președintelui Iohannis printr-un referendum național”, deși suspendarea o poate face doar Parlamentul! Prin „referendum național” se decide demiterea, nu suspendarea!

* Primăriile lui Negoiță și Piedone au blocat demolarea chioșcurilor ilegale de la metrou ale baronului Rădoi, în sectoarele 3 și 5

* Adrian Năstase recunoaște că doi securiști grei l-au sfătuit să-l aducă pe Cozmin Gușă în PSD: generalul Iulian Vlad și turnătorul Dan Voiculescu

* Metrul pătrat de gazon din Sectorul 6 s-a ieftinit de 5,5 ori după venirea lui Ciucu în locul lui Mutu la Primărie!

* O femeie și-a omorât două fetițe încercând să le scape de păduchi. Le-a dat pe cap cu insecticid pentru oi!

* Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

1 COMENTARIU

  1. In romania nu se face nici un fel de educatie …nici prin gand nu le trece la nici unul ei sunt preocupati de ce sa mai fure si cum sau sa faca mahalagisme acuznduse unul pe altul desigur ma refer la asa zisi poiticieni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -