Iohannis, devastator: „PSD vrea să pună mâna pe rezerva de aur a României!”. „Rămâne bugetul rușinii naționale. Oferta PSD: taxe și impozite mărite”

2
1529

Klaus Iohannis a criticat extrem de dur felul în care PSD a croit bugetul pentru 2019. Președintele a folosit termeni tari și și-a menținut calificativul de luna trecută: „Rămâne bugetul rușinii naționale”.

Klaus Iohannis a punctat că decizia CCR cu privire la Legea plafoanelor bugetare demonstrează încă o dată că PSD legiferează nu doar imoral și prost, ci și neconstituțional.

Declarația lui Klaus Iohannis

  • „Decizia de astăzi a Curții Constituționale cu privire la legea plafoanelor demonstrează încă o dată, dacă a fost nevoie, că PSD legiferează nu numai imoral și prost, dar și neconstituțional. După cum ați aflat, Curtea a hotărât că una dintre legile pe care le-am contestat – se numește Legea plafoanelor – a fost adoptată de majoritatea PSD-istă cu încălcarea tuturor normelor constituționale.
  • În ceea ce privește legea bugetului de stat, nu voi comenta decizia Curții. Dar, dincolo de aspectele de constituționalitate, bugetul rămâne unul bazat pe cifre false, pe bani pe care Guvernul în realitate nu îi are, croit greșit, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul rușinii naționale!
  • Cel mai slab guvern din istoria postdecembristă, un guvern PSD-ist al imposturii și incompetenței, a creat un buget pe măsura sa.
  • Bugetul pe anul 2019 este construit pe un scenariu fantezist, fără garanții privind punerea în aplicare, fapt confirmat de instituțiile europene și de alte instituții internaționale. Este un buget care pune în discuție respectarea tratatelor internaționale la care România este parte, dar, din nefericire, și a legislației în domeniu.
  • Bugetul pentru acest an, bugetul prezentat de PSD în acest an și votat de majoritatea PSD-istă, a fost gândit pentru a servi în principal intereselor politice ale unui grup restrâns. PSD urmărește o agendă care nu are legătură nici cu economia, nici cu situația românilor și nici cu dezvoltarea reală a țării.
  • În timp ce bugetul prevede o creștere enormă a sumelor alocate partidelor, sume de care, bineînțeles, PSD beneficiază cel mai mult, ni se spune cu cinism, de către PSD, că nu se găsesc bani pentru a mări la timp alocațiile copiilor.
  • Guvernul este disperat să facă rost de bani și inventează măsuri care sfidează nu numai logica economică, ci și bunul-simț.
  • Faptul că apar peste noapte inițiative precum Ordonanța lăcomiei sau, mai nou, intenția disperată a PSD de a pune mâna pe rezerva de aur a României arată că nici măcar PSD nu are încredere că bugetul lor poate fi realizat și, de aceea, se caută noi și noi soluții extreme pentru a face rost de bani.
  • Cine va deconta nota pentru dezastrul propus de PSD în economie? Din păcate, răspunsul este simplu: cetățenii și mediul privat. Prețuri în creștere, taxe și impozite suplimentare, aceasta este oferta generoasă a PSD.
  • Degeaba PSD strigă sus și tare, pe toate canalele, că de vină sunt alții. Tot timpul de vină sunt alții. Nu, nu sunt alții! Principalul vinovat pentru că România nu s-a dezvoltat mai mult în ultimii ani este PSD!
  • Efectele acestei guvernări dezastruoase trebuie limitate și nu voi ezita nicio clipă să contest orice măsură care afectează cetățenii români, buna funcționare a statului și economia de piață.
  • Vedem cum liderii și propaganda PSD repetă în mod obsesiv că acest buget este unul al investițiilor și că principalii beneficiari sunt comunitățile locale. Dar, în realitate, Bugetul pesedist prevede o reducere semnificativă a cheltuielilor pentru investiții din bugetele locale. Se prevede o sumă de 1,2%. Este cea mai scăzută valoare a ponderii în PIB din ultimii 10 ani, iar investițiile anunțate pentru 2019 sunt cu un miliard mai mici față de cele din 2018. Acesta este marele buget de investiții, care taie un miliard! Dar întreb și eu acum: cine a oprit PSD să facă investiții majore încă de acum doi ani, de când a intrat la guvernare? De ce, din 2016 încoace, albirea dosarelor liderilor PSD continuă să fie prioritatea zero pentru ei, în locul construirii de autostrăzi și spitale?
  • Am afirmat și repet, guvernarea PSD a eșuat! Dacă PSD nu e în stare să guverneze pentru cetățean, atunci să plece de la guvernare și să lase pe alții care se pricep. PSD este singurul vinovat pentru toate aceste întârzieri ale bugetului.
  • Având în vedere toate acestea, voi retrimite Parlamentului, pentru corectură și îmbunătățire, Legea Bugetului pentru 2019. Mesajul este simplu: faceți un buget sănătos pentru România!
  • Parlamentul are ocazia, dar, în primul rând, responsabilitatea, să facă rapid corecțiile necesare, astfel încât bugetul chiar să fie unul pentru dezvoltarea României.”

CITIȚI ȘI:

SONDAJ: Cu cine veți vota pe 26 mai, la europarlamentare?

Boicot-ultimatum: PSD îl salvează pe Tudorel Toader prin neprezentare. Ministrul Justiției e presat să mai dea niște ordonanțe pro-infractori

Top propagandiști pro-corupție: 1. Gâdea, 2. Ciuvică, 3. Badea, 4. Cristoiu, 5. Gușă…

2 COMENTARII

  1. Domnule preşedinte Klaus Iohannis,

    Salariile bugetare şi pensiile bugetate sunt blocate până la decesul Federal Reserve care nu mai are drepturIle de existență în actualele coordonate ale economiei seci globale care nu recunoaște reculul legic al Multinaționalelor Financiare desprinse de memorandumul lui David Rockefeller. De la Multinaționale a pornit drama românilor de a fi judecați ca infractori. Românii nu au drept să existe. La fel germanii. La fel americanii. Numai englezii sunt frumoşi. Numai Florian Coldea e creierul poznelor, milei şi decadențelor în brațele Anacondei marmorene, blonda de la drept cu marile ei idei de pensionare la SRI la 50 ani.

    Bugetul României merge sigur numai la dobânda PNL. Dinspre bine spre tot mai rău. America moare în fiecare zi. China şi India se vor seca de forțele lor financiare. Nu vom mai construi acele drumuri rele şi autostrăzi bune în numele industriei ce nu produce locuri de muncă fezabile în oraş sau la sat ca în Marea Noastră Franța.

    IN GOD WE TRUST!

    • Sunteti confuz si rebel fara cauza! Ce vreti sa spuneti? Decat un text confuz a care v-a luat timp si ia si timpul altora fara sa sa priceapa nimic cand il citesc, nu era mai bine sa scrieti ceva clar ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here