Acasă News Iohannis cere imperativ depesedizarea Ministerului de Interne, eliminarea pilelor și a incompetenților

Iohannis cere imperativ depesedizarea Ministerului de Interne, eliminarea pilelor și a incompetenților

Klaus Iohannis, în ziua de marți, a trecut pe la mai multe ministere unde a asistat la preluarea mandatului de către reprezentanții PNL.

La Ministerul de Interne, președintele a ținut un discurs extrem de dur, acuzând PSD că a distrus instituții de sub autoritatea ministerului cum ar fi Jandarmeria Română și ISU.

“… vă cer o schimbare de paradigmă! Începând de astăzi veți pune în centrul preocupărilor dumneavoastră, a tuturor preocupărilor dumneavoastră, siguranța cetățeanului român. Este o sarcină extrem de dificilă, mai ales după o perioadă tulbure… S-a terminat aseară guvernarea PSD-istă eșuată și iresponsabilă. Diletanți pesediști și oameni care au văzut doar interesul propriu și a găștii de partid pe care au creat-o au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România și dumneavoastră toți ați fost o țintă predilectă pentru pesediști”.

Klaus Iohannis a vorbit despre stilul mafiot în care Liviu Dragnea și acoliții săi au condus acest minister, văzut de PSD ca un centru de comandă pentru controlul societății, dar și al partidului.

“Acele trei guverne eșuate pesediste au încercat constant să-și înșurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziții din stat. Acest lucru a dus la ceea ce, din nefericire, am văzut cu toții și dumneavoastră ați simțit cel mai puternic. Poliția Română, Jandarmeria Română, mai nou, Departamentul Situațiilor de Urgență au fost sub un atac public constant. Asta fiindcă ați tolerat sau ați fost unii dintre dumneavoastră obligați să tolerați înșurubarea unor persoane în funcții publice care nu aveau ce căuta acolo. Vi s-au impus abordări care nu au nimic de-a face cu etica profesionistă. S-au folosit metode dintre cele mai perfide pentru a vă juca pe unii împotriva celorlalți, pentru a institui un control politic acolo unde profesionalismul trebuie să-și spună cuvântul.

Domnule ministru, aveți în structurile ministerului și în toate instituțiile pe care le aveți în subordine mii și mii de adevărați specialiști și profesioniști. Dați-le o șansă, dați o șansă Poliției Române, Jandarmeriei, pompierilor, tuturor structurilor din Ministerul de interne, să-și recapete demnitatea în fața românilor, să arate că avem profesioniști și dacă îi lăsăm să își facă treaba, știu ce să facă”, a spus Klaus Iohannis.

Discursul președintelui vine ca un duș rece pentru un minister care a fost folosit ca forță de opresiune împotriva protestatarilor împotriva regimului PSD.

Jandarmeria Română a participat la cel mai rușinos episod din istoria ei, înăbușirea violentă a manifestației din data de 10 august. 

“Reabilitați-vă în ochii românilor și asigurați ceea ce v-am cerut la început. Siguranța cetățeanului să fie prima preocupare! Sub aceasta vin toate celelalte de care trebuie să vă ocupați. Eliminați incompetenții, pilele care au ajuns în diferite structuri de comandă și de conducere, redați o șansă adevăraților profesioniști, că aveți mulți. Și veți vedea, veți recâștiga demnitatea, veți recâștiga respectul românilor”, a declarat Klaus Iohannis.

Ministerul de Interne a fost folosit de Liviu Dragnea pentru a strânge informații despre protestatari și opozanți ai regimului PSD, dar și pentru a monitoriza și controla propriul partid.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia

loading...

4 COMENTARII

  1. va salut cu respect doamnelor si domnilor sunt sigur ca nu sunt singurul care spune si stie timp de 40 de ani rolul unor ziaristi si gazetari calificati de P.C.R tip CARTELA mai ales cei de dipa revolutie care sau auto-numit analisti politici care in anul 1989 inca maturau birourile din casa scanteii sediul tipografiei bucuresti , au ajuns ” maestrii ziaristi ” cum sunt ion cristoiu, bogdan chireac si nu utimul sorin rosca stanescu care timp de 30 de ani au mintit si manipulat populatia romaniei prin discursurille si articolelor pe care le-au scis in ziarul scanteia devenit acum evenimentul zilei si datorita progresului de azi TELEVIZIUNEA mai ales cele noi posturi ROMANIATV si ANTENA 3 apar pe sticla fiind platiti din banii publici sa ne minta in continuare musamalizand hotiile si furturile executate de politicieni de dupa revolutie copie dupa PCR cu planul cincinal facut in 4 ani cred ca a sosit momentul pentru a fi elminati din sistemul public informativ acum adevarata dreptate si trezirea la realitate………

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here