joi, noiembrie 21, 2024
AcasăDezvăluiriÎncă un profitor va fi deputat PSD: Dumitru Coarnă, polițistul pensionat la...

Încă un profitor va fi deputat PSD: Dumitru Coarnă, polițistul pensionat la 45 de ani pentru a cumula pensia cu salariul. Câștigă 3.600 de euro pe lună

-

Dumitru Coarnă, președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, va deschide lista PSD Călărași pentru Camera Deputaților, anunță Ziare.com.

Coarnă a fost votat vineri, 16 octombrie, de organizația PSD Călărași pentru a deschide lista la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaților.

Dumitru Coarnă a confirmat că va candida sub sigla PSD. Potrivit Editia.eu, el a spus: „Da, confirm! Mai rămâne că decizia finală să fie aprobată de către conducere. Organizația de la PSD Călărași m-a nominalizat marți. Vineri am avut o discuție cu președintele PSD Călărași, Vasile Iliuță, care m-a și propus în Biroul Executiv Politic al PSD. Am depus dosarul pentru locul 1 la Camera Deputaților. Inițial, am înțeles că ei m-au votat pentru Senat. Dar am stabilit cu domnul președinte Vasile Iliuță, daca lucrurile se vor întâmpla așa, să merg la Camera Deputaților, dintr-un singur considerent: e Camera decizională pe legile organice”.

De-a lungul anilor, Dumitru Coarnă a fost foarte activ din punct de vedere al prezenței mediatice. El a intervenit deseori pe multe televiziuni, în special la Antena 3 și la România TV, având un discurs scandalos pentru statutul său: de cele mai multe ori, a apărat personaje condamnate, judecate sau cercetate pentru fapte de corupție. Retorica sa a fost anti-justiție, anti-stat de drept și anti-Europa.

- Advertisement -

Cooptarea lui Coarnă arată că așa-zisa „reformă” din PSD este o mișcare de fațadă, pentru imagine, dat fiind că se apropie alegerile parlamentare.

Profitor al sistemului: salariu + pensie de polițist

Dumitru Coarnă a criticat public faptul că mulți pensionați din MAI au fost reangajați în minister și au ajuns la venituri cumulate, din pensie și salariu, de peste 30.000 de lei.

- Advertisement -

Numai că și sindicalistul a făcut la fel! El s-a pensionat la 45 de ani (în 2009, se pare) și s-a reangajat, fiind salariat ca președinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

În declarația de avere pe 2019, depusă în acest an, Dumitru Coarnă a menționat venituri anuale de 207.955 de lei, ceea ce înseamnă o medie lunară de 17.330 de lei (3.600 de euro).

Aceste venituri provin din trei surse:

  • 113.773 de lei ca lider sindical al polițiștilor (9.481 de lei pe lună);
  • 64.800 de lei din pensie (5.400 de lei pe lună);
  • 29.382 de lei ca membru în Comitetul Economic şi Social (CES) – calitate dobândită tot prin poziția de lider sindical (2.448 de lei pe lună).

Dumitru Coarnă a recunoscut că s-a pensionat la 45 de ani, dar susţine că motivele au fost medicale. „Deci, am fost pensionat medical. Am fost gasit la un control de rutină cu o problemă la plămânul stang. Am fost trimis la spitalul «Gerota». Am fost băgat în Comisia de Medicina Muncii, care m-a clasat în gradul 3”, s-a justificat el.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -