Decisă de coaliția PSD-PNL acum 10 zile, împotriva tuturor sfaturilor venite de la specialiști, din piață și de la consilierii din Guvern, măsura plafonării prețului la lemnele de foc a dus la dispariția mărfii din de pe piață! Efectul de bumerang lovește nu doar în marfa fiscalizată, ci și exact în electoratul cel mai fidel al PSD-ului – oamenii nevoiași și de la țară.
Deja existentă pe piață, criza lemnului de foc s-a accentuat după ce Guvernul a dat OUG 134/2022, privind plafonarea prețului la 400 lei/metrul cub, cu TVA inclus.
Luată fără cap, deoarece prețul fixat e mult prea mic față de costuri (mai ales în condițiile inflației galopante), această măsură inspirată din perioada comunistă a avut, aproape imediat, exact efectele întâlnite și înainte de 1989: pe de o parte, marfa a început să dispară, pe de alta s-a scumpit.
În plus, experții se așteaptă să crească masiv furturile din pădure. Dacă oamenii nu mai găsesc lemn de cumpărat sau nu și-l mai permit, vor căuta alte soluții – cum ar fi cumpărarea de marfă „la negru”, din lemn furat.
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă fuseseră avertizați, înainte să emită Ordonanța de Urgență, că impunerea unui preț plafonat la lemnul de foc va duce la efecte contrare, dar cei doi au fost prea tentați de potențialul unei teme populiste ca să ia în seamă ceea ce va urma. După gălăgia de rigoare la televiziunile controlate prin banii publici vărsați acolo, populația a început să se lovească de realitate.
Companiile din industria lemnului fie reziliază contractele cu furnizorii, fie se reorientează și vând la export. Unii au decis să recurgă la artificii de facturare care duc, de fapt, la creșterea prețului, în locul scăderii lui
Conform unui sondaj efectuat de Asociația Industriei Lemnului – Prolemn, împreună cu Comunitatea Forestierilor – Fordaq, rezultă că 44% dintre companii au început sau vor începe în cel mai scurt timp să factureze separat lemnul de foc propriu-zis și serviciile de transport, depozitare, despicare, paletizare și distribuție (care până acum erau incluse în prețul final). Pentru că toate aceste servicii au TVA de 19%, și nu de 5%, așa cum e la lemnul de foc, rezultă că, de fapt, marfa se va scumpi cu 7-10%, în loc să se ieftinească!
Dar asta este valabil doar pentru companiile care vor mai presta acest serviciu. Foarte mulți au anunțat că vor aștepta să termine ce au pe stoc, apoi nu vor mai aduce altă marfă. 22% dintre patroni spun că vor vinde mai departe lemn, dar ca sortimente de lemn rotund, nesortat, care are TVA de 19% – ceea ce înseamnă că prețul direct la populație va fi mai mare cu 14%.
Un alt fenomen – asupra căruia specialiștii avertizaseră din timp – va fi creșterea exportului. Firmele vor prefera să vândă pe piața externă, decât să dea marfa la preț plafonat în țară.
Între timp, vânzările imediate s-au mutat pe site-urile de anunțuri de tip Olx, unde prețurile rămân libere.
După ce au văzut efectul prostiei comise, PSD și PNL au început să acuze, nu se știe pe cine, că ar fi publicat în Monitorul Oficial altă versiune de OUG față de cea adoptată în Guvern!
Confruntați cu efectul de bumerang al prostiei pe care au legiferat-o, primii care au reacționat pentru a reduce daunele electorale au fost, ca de obicei, PSD-iștii. Aceștia au propagat rapid, prin televiziunile plătite cu milioane de euro de la bugetul public pentru „presă și propagandă”, anunțând că, de fapt, plafonarea prețului e o surpriză și pentru ei!
De necrezut, dar adevărat: Marcel Ciolacu și echipa sa încearcă acum să convingă electoratul că în coaliție ar fi existat altă înțelegere înaintea adoptării actului normativ – cu alte cuvinte, PNL și UDMR sunt vinovați că ar fi tras pe sfoară PSD!
Între timp, s-a trezit și PNL, care aplică exact același discurs ca și PSD. În final, s-a ajuns ca ambele partide, vinovate directe pentru introducerea și adoptarea OUG, să pretindă că nu știu nimic și că, de fapt, textul ordonanței prevedea altceva!
Atât PNL, cât şi PSD susţin acum că una s-a convenit şi altceva a apărut în Monitorul Oficial, ca și cum „o mână criminală” ar fi schimbat pe drum ordonanța – lucru, dealtfel, total imposibil.
După comiterea boroboaței, Ciolacu și Ciucă explică doct „greșelile” din conținutul OUG, asupra cărora toată lumea le atrăsese atenția încă de acum două săptămâni: extinderea plafonării prețului și la operatorii privaţi, alături de eliminarea interdicţiei de export, va provoca o penurie a lemnului de foc, ce va genera majorări de preț şi contrabandă.
Acum, PSD și PNL se gândesc să îndrepte prostia cu alta și mai mare: replicarea rețetei de pe piața de energie, înlocuind plafonarea prețurilor la lemnul de foc cu compensarea lor. În industria lemnului, însă, nimeni nu vrea să audă de așa ceva, știindu-se că Guvernul a țepuit companiile de gaze și electricitate astă-iarnă, când le-a pus să livreze facturi cu tarif plafonat promițând că va deconta diferența de preț, apoi nu s-a ținut de cuvânt. “Practic, Guvernul a făcut protecție socială pe banii companiilor private”, se plângea acum câteva luni asociația companiilor din energie.
Nu țin cu guvernarea, aveti dreptate ca lemnul și peletii au dispărut din piață, dar sa fim realiști, lemnul de foc pleacă din pădure la sub 200 de lei metrul cub, cu atât vinde RNP-ul, dacă ajunge la beneficiarul final la.pret dublu cred ca e ok, dar în piață e specula și toți vor sa se îmbogățească peste noapte. La fel peletii, se fac din lemn de foc și deșeuri, probabil ( nu am.calcule făcute), materia prima nu trece de 800 de lei tona, se adaugă aditivi, manopera de fabricație logistica și transport, sa spunem încă 50%, rezultând un preț la producător de 1200 de lei. Și atunci de ce.2000 de lei nu este un preț corect? Din aceeași cauza, specula, făcută de Schwaihofer, Dedeman și ceilalți care își fac prețul după cei de sus care dețin peste 50% din piață. Altfel cum se explica ca prețul lemnului a crescut cu 20-30% în ultimii 3 ani iar peletii de la 1000 de lei tona în 2020 au ajuns la 1700 în 2021 și la peste 3000 în 2022? E o bătaie de joc al celor care produc și vând, se îmbogățesc peste noapte iar populația moare de frig.
Cu tot respectul, prețul este dat de cerere și de ofertă. Costul decide cel mult dacă se bagă cineva să producă sau nu. Dacă sursele de energie nu mai ajung pentru toți, este normal ca prețul să crească. În plus, oferta de lemne mai este gîtuită și de corupția endemică, legală și ilegală, care blochează oferta și o concentrează în cîteva mîini nu neapărat competente în afaceri.
Întrebarea la care trebuie să răspunzi înainte de a plafona prețurile este de ce nu se găsește unul mai capabil, care să cumpere ieftin, să vîndă tot ieftin și să le sufle piața celor care vînd acum scump ieșind per total mai cîștigat?
Nu și în România unde marile companii sunt de obicei reunite sub tot felul de asociatii care fac preturile la comun fără a lasă piață sa se autoregleze. Inclusiv la peleti, când cel mai mare producător vinde toată productia prin cel mai mare retailer, e cât se poate de clar ca prețul nu este format de piață libera.