vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvăluiriÎnalt Prea Infectatul Pimen al Sucevei Carantinate a oficiat slujba de înviere...

Înalt Prea Infectatul Pimen al Sucevei Carantinate a oficiat slujba de înviere cu 14 preoți lângă el, fără măști. Adjunctul său a primit derogare să iasă din zona de carantină pentru a sluji și la altă mănăstire

-

Dezvăluire importantă a jurnaliștilor de investigație de la Recorder.ro. Deși avea simptome clare de coronavirus, Înalt Prea Sfinţitul Pimen (90 de ani), Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat slujba de Înviere cu cel puțin 14 preoți în preajma sa. Niciunul nu purta mască de protecție. Mai mult, IPS Pimen și-a trimis „mâna dreaptă” la Mănăstirea Sihăstria Putnei, mult în afara zonei de carantină, cu derogare specială.

Luni, IPS Pimen a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Prelatul a fost transportat la Institutul „Matei Balș” din București cu un elicopter militar.

Deși păstoresc cea mai afectată zonă a țării (un sfert din totalul cazurilor de Covid-19 din România se află în județul Suceava), IPS Pimen și „locotenenții” săi au făcut presiuni pentru a obține un regim preferențial în timpul epidemiei și au încălcat reguli pe care oamenii de rând au fost forțați să le respecte.

La trei zile după ordonanța militară care instituia carantina în orașul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Răsăuților a primit o derogare specială din partea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI). Motivată prin nevoia de mișcare a preoților, derogarea a fost folosită și de șefii Arhiepiscopiei, pentru deplasări unde nu exista niciun fel de urgență.

- Advertisement -

ÎPS Pimen a început să se simtă rău, cu simptome specifice Covid-19, încă de joi, 16 aprilie. Totuși, el a participat la slujba de Înviere, ținută în seara zilei de sâmbătă, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din centrul orașului Suceava și transmisă în direct pe internet. În imagini, Pimen apare înconjurat de cel puțin 14 prelați, inclusiv episcopul-vicar Damschin Dorneanu, mâna sa dreaptă. Niciunul dintre cei prezenți nu poartă mască sau alt echipament de protecție.

Duminică, după slujba de Înviere, IPS Pimen s-a simțit tot mai rău, iar luni a ajuns la secția de primiri urgențe a Spitalului Județean Suceava. A fost testat în regim de urgență și declarat pozitiv cu Covid-19.

Toți clericii care participaseră alături de el la slujba de Înviere au devenit contacți direcți ai unei persoane infectate, deci se impuneau autoizolarea și testarea. În acest timp, cel mai important dintre ei din punct de vedere al rangului bisericesc, episcopul Damaschin Dorneanul, se plimba prin județ, încălcând inclusiv carantina impusă prin ordonanță militară.

- Advertisement -

Luni, când IPS Pimen se afla la Urgența spitalului din Suceava, Damaschin Dorneanul oficia o slujbă la Mănăstirea Sihăstria Putnei, aflată la 70 de kilometri distanță de Suceava.

Conform unui reprezentant al mănăstirii, contactat de Recorder.ro, episcopul Damaschin Dorneanul „a fost împreună cu noi și la Vecernia din duminica Învierii”.

Așadar, sâmbătă seara, Damaschin Dorneanul a stat lângă Înalt Prea Infectatul Pimen, la slujba de Înviere, iar duminică și luni a oficiat alături de călugării de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde a ajuns cu derogare specială, ieșind din zona de carantină.

Damaschin Dorneanul (centru), înconjurat de călugării de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, la Liturghia din a doua zi de Paşte / Foto: Facebook – Mănăstirea Sihăstria Putnei

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

8 COMENTARII

  1. Perfecta redenumirea turnatorului,! Nici ca se putea mai potrivita pentru o scursura umana impopotonata in aur si cu salariul marit de o mafie neocomunista recunoscatoare!

  2. Uite că îi ia dracu’…pe rând,unul câte unul…acest infractor are in proprietate cam un sfert de milion de hectare de pădure!!!…ce Paștele mă-sii face cu ele???… uitați vă la hauritii ăștia, îți vine să vomiți când te uiți la teroriștii ISIS… nerași, nespălați,le mai lipsesc AKM-7 urile și nu faci nici o diferență între ăștia și grupările teroriste din Orient…

  3. Hristos a Inviat, draga Laurentiu! Articolul este scris cu multa ura proletara! De ce spun asta? Simplu Damaschin Dorneanul nu este mana dreapta a lui Pimen… simplu este arhiereu vicar de Vatra Dornei si a fost calugarit la Manastirea Sihastria Putnei! Asa ca, in eroare.
    Doi, nu-i trebuia iesire din orasul in carantina, pentru ca lumea teologica se conduce dupa alte reguli decat cele lumesti… si pt ca, ce sa vezi, nimeni nu trebuie sa-i dea acestuia aprobare. Si trei la mana, daca credeti voi ca e musai a sluji cu masca pe figura, sincer, dar sincer va inselati. Si daca orasul este in carantina, Putna nu este deci… ori v-au pacalit sursele, ori incercati a-l scoate pe Flutur…. mutand atentia pe IPS Pimen. Are saracul alte pacate, dar ceea ce lasati voi a se intelege este un fals grosolan…
    La ADEVARUL erai obisnuit a scrie corect, si adevarat… acum insa?! De unde atata metamorfoza? De la Corona din Spania? Nici acolo, situatia nu este prea roza… dar, ce sa vezi pe aceia nu prea ii critici?

    • Luca,esti un dobitoc. Nu aiinteles nimic din text si nici nu esti bine informat! Acesti pochi, indiferent cine sunt, sunt cetateni ai Romaniei si trebuie sa respecte legea. Nimeni nu este mai presus de lege indiferent ca esti in mosneag inconstient de 90 de ani, fost turnator la securitate, cu simptome de Coronavirus si tu ca esti smecher, nu te gandesti si la ceilalti semeni de-ai tai. daca l-ar vedea Isus, l-ar certa rau de tot. Isus nu s-a sacrificat ca sa fim noi prosti pe planeta asta!

  4. Da, ei asa cred, ca sunt intangibili. Niste dobitoci, asta nu mai este credinta, este prostie. Isus nu ne-a spus sa fim prosti! La fel cu Sfanta impartasanie, este barbarie sa iei cu aceeasi lingurita dupa zeci sau sute de oameni. Nimeni nu spune nimic, de ce instituțiile sanitare nu iau masuri, împărtășanie inseamna sa iei trupul si sangele Domnului, painea si vinul…de ce trebuie cu aceeasi lingurita si nu altfel, igienic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -