vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsImnul Marii Britanii se schimbă: "God Save the King" în loc de...

Imnul Marii Britanii se schimbă: „God Save the King” în loc de „God Save the Queen”. În text, „she” devine „he”

-

După 70 de ani, imnul Marii Britanii va fi schimbat începând chiar cu titlul său. “God Save the Queen” va fi înlocuit cu „God Save the King”, adică în loc de „Dumnezeu să-o salveze pe Regină” se va spune „Dumnezeu să-l salveze pe Rege”. În interiorul textului, peste tot unde se scrie „she” (ea) se va modifica și se va trece „he” (el).

Modificările se impun pentru că la tronul Marii Britanii urmează fiul reginei, care va fi încoronat ca regele Charles al III-lea – fostul prinț Charles, ajuns la vârsta de 73 de ani.

Din acest moment, prinț moștenitor al tronului devine fiul lui regelui Charles, prințul William (40 de ani). După acesta ar urma nepotul noului suveran, prințul George (9 ani).
Imnul Regatului Unit datează din 1745 și nu este stabilit oficial de către Parlament, prin vreo lege, ci face parte din tradiția britanică.

Noua formă a textului, care nu se știe de cine a fost scris, arată astfel: „Dumnezeu să-l salveze pe Regele nostru milostiv, / Trăiască nobilul nostru rege, / Dumnezeu să-l salveze pe Rege! / Trimite-l victorios, / Fericit și glorios, / Să domnească mult timp peste noi, / Dumnezeu să-l salveze pe rege! / Doamne, Dumnezeul nostru, ridică-te, împrăștie-i pe dușmanii noștri, / Și fă-i să cadă! / Încurcă-le politica, / și zădărnicește-le uneltirile viclene, / În Tine ne punem speranțele noastre, / Dumnezeu să ne salveze pe toți! / Nu doar în această țară, / Dar să fie cunoscute îndurările lui Dumnezeu, / De la un țărm la altul! / Doamne, fă ca națiunile să vadă, / Că oamenii trebuie să fie frați, / Și să formeze o singură familie, / În toată lumea. / De orice dușman latent, / De asasinii care ne lovesc, / Dumnezeu să-l salveze pe rege / Asupră-i întinde-ți brațul, /De dragul Britaniei apără-l, / Tatăl, prințul și prietenul nostru, / Dumnezeu să-l salveze pe rege! / Cele mai frumoase daruri ale tale în pază, / Asupra lui să veghezi. / Fie ca el să domnească mult timp! / Fie ca el să apere legile noastre, / Și să ne dea mereu motive, / Să cântăm cu inima și cu vocea, / Dumnezeu să-l salveze pe rege!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Antena 3, România TV și Realitatea Plus primesc 2 milioane de lei din bani publici pentru a-i face lui Daniel Băluță (PSD), primarul Sectorului 4, „imagine instituțională pozitivă”, cu materiale „optimiste”

* VIDEO. Rusia cere agresiv ieșirea României din UE, prin gura lui Șoșoacă: „De când suntem în UE, ne-am distrus! RoExit!”

* „Este absolut revoltător că directoarea liceului «Lazăr» propune ca model elevilor un golan de cea mai joasă speță, incult și scandalagiu, pe George Simion”

* Turcescu are și susținători. Grobianul Dan Tănasă, deputat AUR: „Absolut superb! Bravo, Robert!”

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit

* VIDEO. Polițiști și interlopi terorizează Giarmata de doi ani cu chefuri nocturne în care muzica bubuie în tot cartierul. Sutele de reclamații rămân nesoluționate

* „Europa riscă o nouă Ucraina” în Marea Egee, avertizează Grecia, care cere NATO, ONU și UE să oprească Turcia înainte să declanșeze o invazie a insulelor grecești

* Ce înseamnă „lumea rusă”, noua doctrină de politică externă a Rusiei? Armand Goșu: „Conform definiției lor, și o țară din Africa sau un cartier din New York pot fi lumea rusă”

Un senator putinist și-a persecutat fiica de 25 de ani pentru că s-a opus invaziei din Ucraina. Fata a fugit din Rusia în Georgia

* Simona Halep divorțează după un an de căsnicie! Ea se mută la Nisa, orașul antrenorului ei, Patrick Mouratoglou

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -