vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsHaos la DSP-uri în pregătirea campaniei de vaccinare anti-Covid: au fost uitați...

Haos la DSP-uri în pregătirea campaniei de vaccinare anti-Covid: au fost uitați medicii din mai multe județe

-

Campania de pregătire a vaccinării anti-Covid începe în România într-un haos dezastruos. DSP-urile au uitat medicii din mai multe județe, atunci când au întocmit listele cu personalul sanitar care vrea să fie imunizat împotriva noului coronavirus, acuză Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA). Într-un apel public lansat miercuri către ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, asociația cere o practică “unitară” în campania de vaccinare și renunțarea la stilul “heirupist”, conform Agerpres.

Termenul de trimitere a listelor a fost “complet nerealist”, acuză APMA: adresa s-a făcut în seara de luni, 16 noiembrie, și răspunsul era cerut pentru a doua zi, marți, 17 noiembrie, la ora 12.00!

Au fost uitați medicii din ambulator de la București, Ilfov, Prahova

Conform APMA: „Anunţul despre vaccinare s-a făcut prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, dar maniera a fost neunitară. Au existat judeţe în care nu s-a făcut anunţul sau s-a făcut trunchiat, doar către o parte a medicilor de familie, ceilalţi furnizori fiind complet uitaţi (vezi Bucureşti, Ilfov, Prahova, etc). Considerăm că acţiunea de vaccinare a personalului medical împotriva SARS-COV2 este mult prea importantă pentru a fi tratată în acest mod heirupist, fiind necesară o abordare mult mai aplicată pentru a obţine rezultatele dorite. (…) Vă solicităm elaborarea unei practici unitare la nivelul ţării care să poată garanta atât eficienţa măsurii, cât şi transparenţa acesteia“.

Propuneri de bun-simț ale asociației medicilor pentru a se pune ordine în haosul din DSP-uri

Medicii din ambulator au făcut și propuneri concrete de limitare a haosului: termenul pentru colectarea datelor să fie unul rezonabil, respectiv 30 noiembrie; fiecare DSP să creeze o adresă de e-mail specială, vizibilă pe site, pe această temă; afișarea pe site-urile DSP-urilor a formularelor.

- Advertisement -

Comunicatul semnalează că DSP-urile n-au baze de date complete și actualizate cu toți medicii care lucrează în ambulator, deși ei ar trebui să se regăsească la nivel central: “Solicităm aceste lucruri deoarece este evident că la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică nu există baze de date actualizate cu datele de contact ale tuturor furnizorilor de servicii de sănătate din judeţele respective, deşi la nivelul RUCM ar trebui să fie înregistraţi cu toţii“.

Iată și postarea de pe contul de Facebook a APMA:

„Către: D.S.P.M.B.
În atenția: Doamnei Director Executiv Oana Nicolescu
Spre știință: Domnului Ministru al Sănătății Nelu Tătaru
Referitor la Adresa Dvs. Nr. 35960/16.11.2020 referitoare la vaccinarea ani SARS-COV2 a personalului medical și auxiliar al furnizorilor de servicii medicale, vă aducem la cunoștință următoarele:
1. Adresa în cauză NU a fost transmisă medicilor din ambulatoriul de specialitate sau către furnizorii de servicii paraclinice, fizioterapie, etc., ci numai către o parte a medicilor de familie
2. Termenul specificat în adresă a fost nerealist, cerându-se practic de pe o zi pe alta date de la o serie de furnizori care nici măcar nu au fost anunțați în realitate
3. Considerăm că acțiunea de vaccinare a personalului medical împotriva SARS-COV2 este mult prea importantă pentru a fi tratată în acest mod heirupist, fiind necesară o abordare mult mai aplicată pentru a obține rezultatele dorite
Deoarece este evident că nu există o bază de date actualizată la nivelul D.S.P.M.B. cu datele de contact ale tuturor furnizorilor de servicii medicale din București, deși sunt cu toții înregistrați în RUCM, vă solicităm imperios stabilirea unui termen realist, de minim o săptămână, pentru transmiterea catagrafiei pentru vaccinare, precum și afișarea pe prima pagină (homepage) a site-ului instituției a formularului de catagrafie și a adresei de mail la care să fie trimise acestea.
Asigurându-vă de întreaga noastră colaborare,
Dr. Cosmin Alexandrescu
Președinte APMA“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -