vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsGreu de crezut: de 30 de ani, PSD a fost "la comandă"...

Greu de crezut: de 30 de ani, PSD a fost „la comandă” în toate regimurile politice. Guvernul Orban, o premieră în România

-

Deși pare greu de crezut, din 1990 și până ieri, nu a existat niciun guvern în care urmașii Partidului Comunist Român să nu fie prezenți sau pe care să nu-l fi susținut în mod interesat.

Guvernul Orban este primul executiv anti-PSD, validat în parlament de o majoritate în care nu e prezentă această formațiune.

1990 – 1991: Guvernul Petre Roman, susținut de FSN care are majoritate în Adunarea Constituantă, un parlament nevotat care a avut rolul de a scrie Constituția României.
1991-1992: Guvernul Theodor Stolojan, un executiv tehnocrat, susținut de FDSN.
1992-1996: Guvernul Nicolae Văcăroiu, susținut de o majoritate parlamentară FDSN. Numele formațiunii conduse de Ion Iliescu se schimbă în 1993 în PSDR după fuziunea cu Partidul Social Democrat, condus de Sergiu Cunescu.
1996-2000: Guvernul Ciorbea, apoi Radu Vasile și Mugur Isărescu, cele trei echipe au fost susținute de Convenția Democrată, o alianță de formațiuni conduse de PNȚ-CD, dar și de Partidul Democrat, condus de Petre Roman, fostul premier din 1990, aliat al lui Ion Iliescu.
2000-2004: Guvernul Adrian Năstase, susținut în parlament de PSD (PSDR își schimbă din nou numele în PSD).
2004-2008: Guvernul Tăriceanu. Alegerile sunt câștigate de Alianța DA. Aceasta nu are majoritate și ca să poată guverna se asociază cu Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, celebra “soluția imorală”, o formațiune în care activau foști membri ai PCR și politicieni care gravitaseră în jurul lui Iliescu. În 2006, Alianța DA se destramă, iar Tăriceanu, lider PNL, rămâne premier cu susținerea PSD din parlament.
2008-2012: Guvernul Boc și Mihai Răzvan Ungureanu sunt susținute de o majoritate formată din PDL și UNPR, condus de Gabriel Oprea, o formațiune care nu a participat în alegeri, formată din oportuniști, în principal desprinși din PSD sau care gravitau în jurul PSD. Gabriel Oprea trece rapid de partea PSD după prăbușirea PDL din 2012.
2012-2019: Guvernele Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, toate sunt ale PSD sau susținute de o majoritate parlamentară PSD.

Ca o observație, și Guvernul Orban se bucură de susținerea ALDE, un partid care a fost în alianță cu PSD, care suferă de metehnele acestei formațiuni și care se comportă ca atare, dar care, totuși, n-a fost creat de PSD sau din politicieni plecați din această formațiune.

Concluzie. După 30 de ani, e pentru prima dată când apare o firavă posibilitate de a scăpa de PSD, un blestem al PCR, și de asociații acestei formațiuni. 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

5 COMENTARII

  1. NU (!) este greu de crezut…, ne-a amintit LAURENȚIU CIOCĂZANU (intr-un articol de ieri), (ca) PORCUL-BOLȘEVIC-STALINIST-REȘAPAT-MASON-(IUDEEO-)AMERICAN deee… Silviu Brucan aaaa… (CAM…) AVUT DREPTATE (!): NE-AU TREBUIT… NIȘTE (!) GENERATII (NOI,… „CURATE” !!!) ca saaa… IESIM DIN MATRICEA/PARADIGMA COMUNIST(OID)A, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa ?!!!

  2. Sigur,în PNL nu avea cum sa ajungă nici un comunist ,pentru ca ăștia sunt puri ,doar mamele și tați lor au fost comuniști, dar sau dezis de ei ca erau ciumati și rosii .Toți critica pe comuniști dar aproape toți au în familie foștii de care nu ar trebui sa ne fie rușine ca ne sunt părinți sau rude care au muncit pentru noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -