Generația fără manuale a ajuns în clasa a VII-a. Nici la toamnă nu va avea manuale! Licitația va avea loc după începerea școlii

1
2135
Două catastrofe pentru Educație: Liviu Pop și Ecaterina Andronescu

Elevii care încheie acum clasa a VI-a au parte de o nouă dezamăgire: nici pe 9 septembrie, când vor începe clasa a VII-a, nu vor avea manuale școlare, așa cum n-au avut niciodată până acum!

Ministerul Educației și-a fixat ca limită pentru evaluarea ofertelor de manuale școlare data de 22 septembrie, adică la două săptămâni după ce elevii de clasa a VII-a vor fi început deja școala. informează Edupedu.ro. Termenul apare în documentația de licitație publicată pe platforma electronică de achiziții publice SICAP, în lipsa unui calendar explicit al etapelor de licitație care să fi fost anunțat de Ecaterina Andronescu.

Ministrul și-a anunțat încă de la preluarea mandatului intenția de a opri experimentul manualelor unice, introdus de un alt ministru PSD-ist, Liviu Pop, însă a lansat cu întârziere (în martie) licitația pentru noi cărți școlare.

Structura anului școlar 2019-2020 prevede că școala începe pe 9 septembrie, deci elevii care zilele acestea termină clasa a VI-a ar urma să înceapă din nou, în septembrie, școala fără manuale conforme programei școlare, dacă evaluarea se întinde până la termen. La licitație sunt scoase și manualele de la clasele I-VI care nu și-au găsit anii trecuți câștigători.

În mod atipic, Ministerul Educației sau Centrul național de evaluare și examinare (autoritatea contractantă în cazul acestei licitații) nu a mai anunțat un calendar clar al tuturor etapelor de licitație, așa cum era procedura în anii anteriori. În lipsa unor termene explicite anunțate de instituție, data limita de 22.09.2019 anunțată pe SICAP pentru etapa de “Evaluare calificare și tehnică” este singurul reper temporar în derularea acestei licitații.

Potrivit datelor de pe SICAP, sunt 53 de loturi ofertate în cadrul licitației aflate în desfășurare (adică 53 de materii de la clasa I și pana la clasa a VII-a pentru care firmele au depus oferte de manuale școlare) și de trei ori mai multe materii pentru care licitația a fost anulată: 149 de loturi anulate.

La clasa a VII-a, acolo unde Ministerul trebuie să înnoiască manualele de la toate disciplinele, la licitație au fost depuse oferte pentru următoarele materii:
  • Limba și literatura română clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.132.227 lei
  • Limba latină și cultură romanică clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.610.601 lei
  • Matematică clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.996.475 lei
  • Fizică clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.903.248 lei
  • Chimie clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.968.450 lei
  • Biologie clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.876.752 lei
  • Geografie clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.896.120 lei
  • Istorie clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.897.736 lei
  • Educație socială clasa a VII-a: valoare estimată lot 1.844.456 lei
  • Educație tehnologică și aplicații practice clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.113.479 lei
  • Informatică și TIC clasa a VII-a: valoare estimată lot 2.135.079 lei
  • Consiliere și dezvoltare personală clasa a VII-a: 2.118.942 lei
  • Educație plastică clasa a VII-a: 1.539.629 lei
  • Educație muzicală clasa a VII-a: 1.514.136 lei
  • Limba modernă 1 engleză clasa a VII-a: 2.631.087 lei
  • Limbă modernă 1 franceză clasa a VII-a: 403.812 lei
  • Limba modernă 2 engleză clasa a VII-a: 460.787,50 lei
  • Limba modernă 2 franceză clasa a VII-a: 2.213.850 lei
  • Limba modernă 1 intensiv engleză clasa a VII-a: 172.116 lei
  • Religie Cultul romano-catolic de lb. română clasa a VII-a: 97.020 lei
  • Religie Cultul Penticostal clasa a VII-a: 109.380 lei
  • Religie Cultul Ortodox clasa a VII-a: 1.786.640 lei
  • Religie Cultul Baptist clasa a VII-a: 25.460 lei
  • Religie Cultul Romano-Catolic de lb. maghiară clasa a VII-a: 144.600 lei
  • Limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară clasa a VII-a: 198.652,50 lei
  • Limba și literatura maternă maghiară clasa a VII-a: 174.673,50 lei
  • Limba și literatura maternă ucraineană clasa a VII-a: 29.025 lei
  • Istoria și tradițiile minorității maghiare clasa a VII-a: 203.958 lei
  • Istoria și tradițiile minorității sârbe clasa a VII-a: 4.800 lei
  • Istoria și tradițiile minorității rrome clasa a VII-a: 114.294 lei.

Licitația a fost lansată pe 19 martie 2019, după un an în care Ministerul Educației condus de Liviu Pop și apoi de Valentin Popa au făcut experimentul manualelor unice realizate de editura statului. Manualele Editurii Didactice și Pedagogice (EDP) s-au dovedit pline de greșeli, iar profesorii au avertizat în repetate rânduri cu privire la pericolul ideologizării educației, prin impunerea unui monopol al editării cărții școlare.

Elevii care încheie acum cursurile clasei a VI-a, și care din toamnă ar trebui să aibă manuale noi, sunt copiii cu care Ministerul Educației a început, în urmă cu 6 ani, reforma curriculară. Cu programă nouă și licitații de manuale lansate anual târziu, ei au primit din clasa I și până acum, în fiecare an școlar, cărțile școlare cu întârziere.

Tot ei sunt elevii care în 2017 au început școala cu Compendiul făcut de Liviu Pop, în loc de manualele care nu au fost nici atunci gata în septembrie. În 2018, ei au trecut prin experimentul Manualului realizat de editura unică a statului, inițiat tot de Liviu Pop, sub influența consilierilor lui Liviu Dragnea.

Noile manuale trebuie să aibă următoarele forme, potrivit documentației de licitație:
  • varianta tipărită – realizată într-un volum imprimat;
  • varianta digitală – forma electronică a manualului, accesibilă pe www.manuale.edu.ro. Varianta digitală trebuie să aibă exerciții interactive, jocuri educaționale, animații, filme sau simulări, spune Ministerul.

CITIȚI ȘI:

* Ministrul Slugărel face pe disidentul. Se plânge că era presat de Dragnea să dea ordonanțe de urgență. Denunță „Comisia Iordache” și Ordonanța 13

SS-Gestapo îl hăituiește pe șeful DNA Constanța. Adina Florea nu-i poate ierta dosarele făcute protejaților ei, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu

Cifrele dezastrului: deficitul comercial al României a crescut cu 34,7% față de 2018. „Gaură” de 5 miliarde de euro în 4 luni

Urmarea jafului PSD: trenurile se defectează tot mai des. Ore de calvar pentru călători, fără toaletă, apă sau aer condiționat

Lista horror a celor 5 posibili candidați PSD pentru alegerile prezidențiale, în viziunea lui Codrin Ștefănescu

Ucigașul polițistului din Timiș a fost găsit spânzurat în WC-ul celulei în care stătea singur

VIDEO. Dragnea a simțit că pușcăria e aproape. Lacrimile Rovanei Plumb și privirea admirativă a lui Carmen Avram

Corect! Orban: „Nu putem guverna cu 28 de miniștri și cu peste un milion de angajați în sectorul public!”

CTP: „PSD este un Cernobîl al politicii românești. E radioactiv. Dacă intri acolo, ori mori, ori te transformi într-un mutant monstruos”

Misterul avionului care a aterizat azi-noapte la Chișinău. A venit de la Istanbul și apoi a plecat la Kiev

Cum a ajuns oligarhul Plahotniuc să controleze total Curtea Constituțională din Republica Moldova

Continuă nebunia la Chișinău: țara are două guverne și doi președinți! Curtea Constituțională lucrează 100% pentru Plahotniuc

Cresc şansele Codruței Kovesi la şefia Parchetului European! Candidatul francez pierde teren după ultimele alegeri

Dăncilă a angajat un condamnat definitiv, dar l-a concediat când acesta a spus adevărul despre falimentul României PSD-iste

„Joaca de-a ambasada” a adus României o înfrângere umilitoare la ONU. Dragnea și Dăncilă au înfuriat țările arabe, dar și pe cele europene

PSD, rezervație de idioți. Mihai Fifor: „Klaus Iohannis este marele vinovat pentru eșecul de la ONU”

Bogdan Chirieac, sugativa nesătulă. A luat bani și de la Rovana Plumb. Un anti-european e finanțat să promoveze valorile europene!

DOCUMENT. Meleșcanu a găsit vinovații pentru batjocura de la votul din Diaspora: Iohannis, autocarele și internetul!

Propaganda rusă mizează pe prezidențiabilul Dan Puric – „un suflet cald, român până la ultima celulă, entuziast, expresiv și cuceritor”

Pe sociologul de casă al PSD l-au lăsat nervii: „Să moară cretinii ăștia care mă critică! Dobitocii!”

1 COMENTARIU

  1. Dacă o licitație durează in România 6 luni, atunci toată conducerea Ministerului Educației trebuie sa-și depună DEMISIA.
    Cum este posibil sa nu ai MANUALE LA ȘCOALA ÎNAINTEA ÎNCEPERII ANULUI ȘCOLAR ????
    Vorbim despre lipsa de respect a milioanelor de romani care fac sacrificii sa-și trimită copiii la școala!!!!!
    O gloata de birocrati pe care-i doare-N papuci de școala!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here