joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsFraudă: Poliția a descoperit în Sectorul 2 buletine de vot gata ștampilate...

Fraudă: Poliția a descoperit în Sectorul 2 buletine de vot gata ștampilate pe coaliția PSD-PNL. Nu se știe ce face Puterea în țară, unde controlul din partea Opoziției e mult mai slab

-

Buletine de vot gata ștampilate pe coaliția PSD-PNL au fost descoperite de polițiști într-o secție de vot din Sectorul 2 al Bucureștiului, anunță autoritățile. Frauda a fost semnalată de un candidat al Alianței Dreapta Unită la Consiliul General al Capitalei. Există deja de câteva zile suspiciuni că Puterea pregătește astfel de operațiuni, iar USR a încercat să atragă atenția asupra lor.

Infracțiunea a fost depistată la Secția 190 din cartierul Lacul Tei. Candidatul care a descoperit frauda a sesizat Poliția. Echipaje de la Secția 7 s-au deplasat la fața locului și au constatat că, într-adevăr, existau 4 buletine gata ștampilate pe PSD-PNL.
Secția 190, unde a fost descoperită încercarea de fraudă, este organizată în sediul Universității Tehnice de Construcții București, de pe Bulevardul Lacul Tei.

Cu nici 48 de ore înaintea alegerilor, Biroul Electoral Central – controlat de PSD și PNL – a autorizat prin surprindere tipărirea de buletine de vot suplimentare față de cele stabilite inițial.

USR a cerut suspendarea votului în Secția 190, iar partidul a emis un comunicat în care a oferit detalii. Unul dintre voturile gata ștampilate a fost descoperit chiar de un alegător. Celelalte trei au fost găsite pe mesele reprezentanților PSD-PNL din secția respectivă!

- Advertisement -

„După plecarea polițiștilor a mai fost găsit un alt buletin gata ștampilat. Al cincilea. Din moment ce astfel de buletine de vot gata ștampilate tot apar în această secție, USR cere suspendarea procesului de vot acolo, până la normalizarea situației”, semnalează partidul.

Marea temere este însă despre ce se întâmplă în țară, în localitățile mici, unde Opoziția nu are reprezentanți. Mai mulți sociologi și politicieni au declarat pentru Ziaristii.com, în ultimele zile, că în România încă este neapărată nevoie ca voturile să fie păzite, deoarece chiar și cu sistemul de supraveghere video se întâmplă fraude masive în secțiile unde partidele de Opoziție nu au reprezentanți.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

PORTRET DE CANDIDAT

ALLEN COLIBAN, Primăria Brașov: „Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie în oala de sarmale”

STELIAN ION, Primăria Constanța: “Pentru mine, declicul s-a produs în 2014, când interesele găștii PSD-iste au ajuns și în cartierul copilăriei mele. Voiau să ridice un bloc de 6 etaje pe spațiul verde. Mi-am jurat că voi face tot ce pot pentru a-i împiedica”

* LUCIAN STANCIU-VIZITEU, Primăria Bacău: „În clasa a X-a am luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică. Am fost admis la Universitatea Drexler, din SUA, dar n-am avut bani. Așa că am făcut Politehnica din București, apoi masteratul și doctoratul în Franța, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe”

CRISTINA PRUNĂ, europarlamentare: „Până la 4 ani am crescut la țară, în Bărăgan, într-un spirit foarte liber. Acum susțin cu fermitate politici liberale”

* RADU MIHAIL, europarlamentare: “La alegerile din 2000, în turul 2, am avut senzația acută că-mi va putrezi mâna dacă-l votez pe Iliescu”

* CORINA ATANASIU, europarlamentare: „În anii ’90 am făcut voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul”

RADU MIHAIU, Primăria Sectorului 2: „N-aveam niciun gând să intru în politică. Spuneam: «Am o meserie, o fac bine, crește afacerea!». Ce m-a determinat să mă răzgândesc a fost incendiul de la Colectiv. Mi-am zis: «Copiii mei trebuie să trăiască într-o țară în care nu se întâmplă așa ceva!»”

MIHAELA ȘTEFAN, Primăria Sectorului 6: „M-am angajat în anul 2 de facultate, prima dată la Unirea, într-un magazin de haine. N-aveam cum să nu muncesc. N-aveam cum! Eu nu le-am cerut bani niciodată părinților mei”

* ADRIANA CRISTIAN, europarlamentare: „Sunt o visătoare harnică. Aș vrea să las asta în urma mea: unii politicieni arată și așa, ca mine. Adică au terminat multă școală, vorbesc bine, au interese corecte, nu s-au îmbogățit din politică. Nu suntem toți la fel, cum vor cei vechi să se creadă”

VLAD BOTOȘ, europarlamentare: „Mi s-a propus să rămân în China. N-am vrut. Ieșisem seara cu colegi inclusiv chinezi. Când deschideam subiecte politice, chinezii nu acceptau să discute nimic. Atunci mi-am dat seama că n-aș putea niciodată trăi într-un regim care să filtreze ideile”

TEODORA STOIAN: „Cât am fost consilier al ministrului Justiției, am avut senzația că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Erau directori puternici, care pur și simplu ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba. În ultimele luni, numai că nu ne scuipau în față”

1 COMENTARIU

  1. CAND O FRAUDA ATAT DE GROSOLANA A FOST SURPRINSA IN DESFASURARE, POLITIA, JUSTITIA SI TOTI FACTORII RESPONSABILI TREBUIE SA SE MOBILIZEZE URGENT SI SA DESCOPERE INTREAGA INFRACTIUNE. Sa le vedem!
    Masurile ar trebui sa fie urgente si exemplare. Nu este un simplu furt, ESTE UN ATC LA ORDINEA DE STAT SI LA DEMOCRATIE.

    Tocmai in capitala! Bucuresteni, cum acceptati o asemenea bataie de joc?!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -