vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsFranța declară stare de urgență sanitară. Oamenii nu mai au voie să...

Franța declară stare de urgență sanitară. Oamenii nu mai au voie să iasă pe stradă între orele 21.00 și 6.00. Situație critică și în Marea Britanie

-

Valul doi al pandemiei de coronavirus lovește în plin Europa, care revine, încet-încet, la situația din primăvară. Franța a anunțat că, de sâmbătă, se reinstituie starea de urgență, oamenilor fiindu-le interzis să mai iasă din case între orele 21.00 și 6.00. Numărul cazurilor a explodat în ulltimele săptămâni, Franța înregistrând peste 215.000 de noi infecții numai de la începutul lui octombrie.

Guvernul a anunțat: „În contextul propagării pe teritoriul naţional, epidemia de Covid-19 reprezintă o catastrofă sanitară care pune în pericol, prin natura şi gravitatea sa, sănătatea populaţiei. Se justifică decretarea stării de urgenţă sanitară, pentru a putea fi aplicate măsuri proporţionate cu riscurile medicale“.

Autoritățile de la Paris dau asigurări că situația este însă sub control, iar sistemul lor medical face față. Acesta este și adevărul, pentru că francezii s-au pregătit, începând de astă-primăvară, pentru momentul greu din iarnă.

Dacă în martie-aprilie (la apogeul primului val pandemic) aveau 1.000 de morți pe zi la 4-5.000 de cazuri, acum sunt circa 100 de decese la peste 20.000 de cazuri zilnic.

- Advertisement -

În primele 14 zile din octombrie, rata deceselor de Covid, comparativ cu numărul total de infectări, a fost în Franța 0,48% – adică mai puțin de un francez din 200 de bolnavi a murit.

Aceste realități au dat acoperire afirmației făcute de președintele Emmanuel Macron miercuri seara, când s-a anunțat reintroducerea stării de urgență: “Nu am pierdut controlul. Suntem într-o situaţie preocupantă, care arată că nu putem fi inactivi, dar nici nu trebuie să intrăm în panică. Am tras învăţăminte din primul val epidemic. Am avut 30.000 de victime, iar de atunci încă 2.000 de victime suplimentare. Virusul revine. Suntem în ceea ce adesea este numit drept al doilea val epidemic, iar acest lucru este în întreaga Europă“.

Nici Marea Britanie nu pare departe de momentul reinstituirii stării de urgență. Miercuri au fost 19.724 de cazuri și 137 de decese. Și în această țară, sistemul medical s-a pregătit și adaptat după șocul de astă-primăvară, iar situația este ținută sub control. Dar ascensiunea valului doi preocupă Guvernul de la Londra, care a avertizat că numărul cazurilor a crescut cu 40% într-o singură săptămână.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Prea Mitocanul Ignatie, episcopul Hușilor: „Virusul e pitit după colţul bisericilor, așteptând să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi” / „Nu o veți putea carantina pe Sfânta Parascheva!”

VIDEO. Soțul judecătoarei „anti-botniță” din Piatra Neamț a adus un autocar cu moldoveni în Piața Universității, ca să nu fie „îmbotnițați”. El a găsit vinovații pandemiei: masoneria, „cârpa”, „musulmanu’”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -