Antreprenorul Andrei Caramitru (44 de ani), fiul cel mare al regretatului actor Ion Caramitru (1942-2021), face o propunere surprinzătoare pentru depășirea crizei politice și guvernamentale.
Fost consilier al lui Dan Barna, de care nu s-a despărțit în cele mai bune relații, Andrei Caramitru spune că formula acceptabilă pentru o largă majoritate parlamentară ar fi un Guvern condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă, dar în care să se regăsească nu doar miniștri PNL, USR și UDMR, ci și o independentă (ex-PSD-ista Ana Birchall) și chiar un „tehnocrat PSD-ist” (Alexandru Rafila).
Propunerea lui Andrei Caramitru
„Există o sigură soluție la criza asta colosală prin care trecem. Și e simplu de înțeles. Trebuie un guvern care să recapete încrederea populației, un reset clar, dar care are și susținere politică măcar pentru un an. Se poate, e chiar simplu.
Aș face așa, pas cu pas, ca să înțeleagă și dl Președinte:
– După ce cade Cioloș în Parlament (e inevitabil), Iohannis declară că avem o mare problemă și că trebuie un reset, în care clasa politică termină cu tâmpeniile. Îl nominalizează pe Ciucă – de ce? Pentru că e general de armată, deci nu are imagine de politician și poate recăpăta încrederea oamenilor.
– Ciucă propune un mix de politicieni și experți. În special în zonele-cheie: Sănătate, MAI (care trebuie să implementeze amenzi și alte de astea), Finanțe și Economie (din cauza problemei prețului energiei), Justiție.
– Eu aș propune, ca să calmez pe toată lumea, așa: pe Sănătate pe Rafila (ca să bag și PSD-ul spre vaccinare – e foarte important să nu mai fie văzut refuzul vaccinării ca o frondă anti-PNL/Klaus), pe Justiție pe Ana Birchall ca independent, la MAI pe un general non-politic (dacă nu din MAI, atunci din Armată). Cioloș la Externe, Ghinea la Fonduri Europene, Cîțu la Finanțe. Restul pot fi aceiași ca acum, nu e problemă.
– O asemenea soluție cred că ar trece prin Parlament și nu ar crea tensiuni. Și PSD ar fi happy că se poate lăuda după că a rezolvat pandemia și că a fost responsabil (se pot retrage mai încolo), și USR la fel. PNL ar rămâne OK, și Președintele ar fi happy, ar menține controlul pe care îl vrea pe Guvern.
Peste un an se poate regândi toată chestia. Dar ar fi ceva, naibii, POZITIV și constructiv, nu distructiv. Se aude și la Cotroceni???”
Tot respectul pentru Andrei Caramitru dar din păcate nu el face guvernul ci Klaun.
Iar Klaun are alte interese …
Alooo,birchall la justitie,bai useristule?Aia ,pesedista lui geoana,care l-a atacat tot timpul pe Stelian Ion??Rafila,fiu de tortionar,ciuca,care ii da raportul si puscariasului voiculescu???Sub lozinca aia,cu care scrii ,se ascunde un pampalau,scuze!!😃😅😅😀
Andrei Caramitru a băgat de seamă că Birchall a atacat-o mereu pe Clotilde, iar legile justiţiei trebuie să rămână ca în Epoca PSD Dragnea Iordache Toader.
Birchall este 10 clase peste Stelicus Mazaricus.