vineri, octombrie 11, 2024
AcasăNewsFMI, din nou la București! Delegația a atras atenția Guvernului Ciolacu că...

FMI, din nou la București! Delegația a atras atenția Guvernului Ciolacu că România are probleme financiare majore, iar cheltuielile bugetare nu vor scădea prin măsurile anunțate până acum

-

Delegația Fondului Monetar Internațional a sosit din nou la București, pentru „discuții programate”, dar pe fondul dificultăților tot mai mari pe care le înregistrează Guvernul PSD-PNL în gestionarea crizei financiare generate de cheltuielile aberante ale statului român. Membrii delegației sosite în România i-au și atras atenția lui Ciolacu, dealtfel, că situația e foarte grea.

Gafele făcute de Adrian Câciu, fostul ministru de Finanțe, și refuzul ostentativ al coaliției PSD-PNL de a tăia pensiile speciale și de a reforma aparatul bugetar a dus la situația unică în lume ca România să fie în acest moment la un pas de incapacitate de plată, deși are cele mai mari încasări din istorie și economia este pe plus! Depășirea deficitului calculat inițial este colosală, se estimează că se va apropia de 100 de miliarde de lei până la sfârșitul anului, în condițiile în care statul se împrumută în ritmul a peste 2 miliarde de euro (10 miliarde de lei) pe lună. Doar dobânzile la împrumuturile scadente se estimează că vor fi în 2023 de 40 de miliarde de lei.

Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei din partea USR în 2021, a relatat că problemele sesizate de FMI sunt ineficiența Guvernului în a reduce cheltuielile bugetare și numărul prea mic de angajați, comparativ cu totalul forței de muncă. În primul caz, motivele sunt știute – PSD și PNL sunt partide bugetofage alcătuite din rețele de interese conectate la banii publici. Este exclus ca aceste formațiuni să inițieze vreodată vreo reformă, în alcătuirea lor actuală. În al doilea caz, explicația trebuie găsită, scrie Năsui, în suprataxarea muncii. România are cele mai dure taxe pe muncă, lucru care-i descurajează pe oameni să se angajeze cu acte în regulă.

- Advertisement -

Mai jos, observațiile lui Claudiu Năsui: „A ajuns FMI-ul la București. E o vizită programată. În care ne spun principalele probleme conform lor și noi le zicem pe ale noastre. Nu e nicio surpriză că prima problemă asupra căreia FMI-ul ne atrage atenția este deficitului mare. Ei nu cred că „eficientizarea cheltuielilor” va duce la scăderi de cheltuieli. Aici cred că au dreptate. Nu de alta, dar la stat, cheltuielile nu prea scad pentru că ar scădea venitul cuiva, a unei firme de partid sau unor grupuri de interese. A doua problemă mare de care ne-au vorbit este participarea foarte joasă a populației în forța de muncă. Ne-au confirmat că România are a doua cea mai joasă participare la forța de muncă a populației din Europa. Nu ne-au spus și de ce este așa joasă participarea. Aici vă zic eu. România are cea mai mare taxare a forței de muncă, mai ales cea pe salarii mici, din toată Uniunea europeană. Pedepsim munca și încurajăm nemunca. La ce să te aștepți? La ritmul la care merge actualul guvern cu creșterea cheltuielilor, probabil că FMI-ul va mai tot veni pe la București și pentru vizite neprogramate”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Judecătorii au câștigat deja un miliard de euro de la statul român, din procese pe care tot ei le-au judecat. Urmează alte 3,2 miliarde euro – peste 1% din PIB-ul României!

Dezvăluirile unei foste judecătoare, membră a CSM: „O mână de oameni ţine în mână un sistem întreg” în Justiția română. „Sistemul judiciar” este „într-o structură piramidală, care să permită controlul absolut”

Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

VIDEO. George Simion devine agresiv când e întrebat „de ce ține cu rușii”. Derbedeu și la Festivalul „Micul de Aur”

EDITORIAL CARTIANU. România văzută prin portbagajul lui Buzatu

* Planul Rusiei de a destabiliza Europa printr-o nouă criză a refugiaților, după modelul celei siriene din 2015. De data asta, ținta sunt țările africane din Sahel

* Compromisul impus de republicanii trumpiști – „un dezastru pentru Ucraina, o victorie pentru Putin”. Sprijinul militar al SUA pentru Ucraina este în pericol după ce trumpiștii au reușit să scoată din acordul pe buget fondurile pentru Kiev

Dănuț Lupu ajunge după gratii pentru a treia oară, după Scoția 1988 și Grecia 1991! Condamnat definitiv la închisoare cu executare, pentru că a condus fără permis

Capturat de un PSD-ist din „gașca Firea”, rugby-ul ne face de râs în lume: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția. Suntem cea mai slabă echipă de la Cupa Mondială

* Șoc la „Gazeta Sporturilor”: redactorul-șef Cătălin Țepelin – concediat de patronii elvețieni de la Ringier! Jurnaliștii, în frunte cu Cătălin Tolontan, l-au aplaudat la plecare

2 COMENTARII

  1. Pai doar judecatorii au de luat 3,2 miliarde euro din drepturi obtinute prin deciziile date de colegii lor. Pe de alta parte, Statul se asteapta sa obtina cu japca undeva la 3 miliarde euro de la sectorul privat prin majorarea taxei pe cifra de afaceri (care este in fapt un TVA mascat de 3%). Pe partea cealalta toate veniturile obtinute din majorarea salariului minim vor merge in salariile bugetarilor si pensiile speciale. Cum va creste punctul de pensie si toate pensiile in plata pot fi recalculate si majorate. Aici se ajunge cand Iohannis si PNL distruge o tara. PSD nu ar fi ajuns la putere daca nu erau ei si nici un covrigar analfabet prim-ministru. Treziti-va si veniti la vot, ardeti PSD si PNL sa le mearga fulgii. Sunt pe drojdie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -