Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost prins de DIICOT că făcea trafic de droguri chiar în pușcărie. Mascații au pătruns marți dimineața, pentru percheziții, în interiorul închisorii Jilava, dar și la alte 12 adrese.
E vorba de o grupare coordonată și condusă de fiul lui Sile Cămătaru. Drogurile – cocaină, heroină și canabis – erau introduse în pușcărie de cei care veneau în vizită la deținuți. Conform unor surse judiciare, Albert Balint controla totul chiar din interiorul pușcăriei.
Procurorii au reușit să documenteze cazul pentru perioada noiembrie 2022 – iulie 2023, interval în care au obținut probe că băiatul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, „a coordonat activitățile membrilor, cu privire la procurarea și introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantități de droguri de risc și de mare risc destinate atât consumului propriu, cât și comercializării către alte persoane încarcerate”.
Flagelul era, practic, generalizat în închisoarea de la Jilava și e imposibil să nu ducă la gândul că o asemenea activitate infracțională la scară masivă era imposibil de derulat fără complicitatea paznicilor. În referatul DIICOT se menționează că o parte dintre traficanți cumpărau din pușcărie droguri nu doar pentru consumul lor propriu, dar și pentru persoane din familiile lor care erau, de asemenea, închise în același loc.
Trei dintre infractori au fost depistați de polițiști, în timpul anchetei, și cu alte fapte: „Implicarea în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată, deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitatea la infracțiunea de spălarea banilor”.
La intervenție au contribuit masiv Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și polițiștii de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
PE CEI CARE II PAZESC IN PENITENCIARE II ASTEAPTA PENSIONAREA LA ~ 50 ANI SI PENSII SPECIALE.
PE UNII II REANGAJEAZA PARTIDUL, CUMULARZI!
POT EI SA TRAIASCA NUMAI CU PRIVILEGIILE ASTEA ?
Recomand doua filme pe care le puteti gasii pe yt. The Union si The Culture High
VIZIONARE PLACUTA!