vineri, mai 3, 2024
AcasăLumeaUnora dintre jurnaliștii cărora armata israeliană le-a prezentat imagini needitate cu crimele...

Unora dintre jurnaliștii cărora armata israeliană le-a prezentat imagini needitate cu crimele Hamas li s-a făcut rău în timpul vizionării secvențelor

-

Unora dintre cei 200 de jurnaliști din presa străină cărora armata israeliană le-a prezentat imagini needitate cu crimele Hamas din 7 octombrie li s-a făcut pur și simplu rău în timpul vizionării. Alții au fost atât de afectați, încât pur și simplu nu s-au mai putut uita. Filmul, lung de 43 de minute, reprezintă înregistrări video needitate de pe camerele de corp ale teroriștilor uciși, ale camerelor de supraveghere ori camerelor de pe bordul mașinilor, din telefoanele mobile ale teroriștilor, victimelor ori ale altor persoane care au surprins momentele de coșmar.

Armata israeliană a decis să publice imaginile needitate – care sunt cenzurate pe rețelele de socializare de către administratorii acestora – pentru că, în ultimele săptămâni, a luat amploare un fenomen negaționist. Profitând de faptul că aceste imagini sunt eliminate pe rețelele de socializare și nu se pot da pe posturile de televiziune, propaganda grupurilor de stânga pro-palestiniene a răspândit ideea că nu au existat, de fapt, atrocități.

Imaginile au fost difuzate de armata israeliană într-o bază militară închisă, iar jurnaliștii străini acreditați să vadă filmul n-au avut voie să înregistreze, scrie publicația The Times of Israel.

Secvențele care au rulat pe ecrane au fost pur și simplu cumplite – 43 de minute de crime, torturi îngrozitoare, decapitări și acte de o barbarie de neimaginat în Secolul XXI.

- Advertisement -

În zorii zilei de 7 octombrie, circa 1.500 de teroriști Hamas au luat cu asalt granița dintre Fâșia Gaza și Israel, au pătruns în statul vecin și au început să omoare la întâmplare. În total, peste 1.400 de persoane au fost ucise – în marea lor majoritate, civili.

Jurnaliștii au putut vedea femei însărcinate ucise, cu burta spintecată, iar lângă ele teroriști arabi care țineau în mână corpul decapitat al copiilor nenăscuți. În unele cazuri, membrii Hamas erau îmbrăcați în uniforme ale armatei israeliene, le făceau semn mașinilor care treceau să oprească, îi ciuruiau pe ocupanții acestora, apoi jefuiau cadavrele și mașinile. Victimele erau târâte în mijlocul drumului.

Mai jos, ce a relatat jurnalistul Jotam Confino, corespondente pentru Orientul Mijlociu al mai multor publicații europene și americane:

- Advertisement -

„Tocmai am văzut, împreună cu alți 100 de jurnaliști internaționali, imagini crude și de nedescris ale masacrului comis de Hamas, furnizate de autoritățile israeliene. Iată notele pe care le-am luat:

– Un terorist Hamas strigă Allahu Akbbar în timp ce încearcă frenetic să decapiteze un mort cu o lopată.

– Un tată și doi fii (aproximativ 7 și 9 ani) în lenjerie intimă care aleargă pentru a-și salva viața în ceea ce pare a fi un adăpost antiatomic cu intrarea deschisă. Un terorist Hamas aruncă o grenadă de mână în adăpost, ucigându-l pe tată și rănindu-i grav pe cei doi fii care fug înapoi în casă.

– Teroriștii Hamas incendiază o casă într-un kibbutz.

– Un soldat israelian decapitat.

– O fotografie cu un bebeluș mort și un copil ars până la nerecunoaștere.

– Teroriștii din Hamas intră într-o casă, unde se vede o fetiță ascunsă sub masă. După câteva discuții, aceștia o împușcă și o ucid în timp ce se ascunde sub masă. Greu de spus câți ani are, dar pare să aibă între 7 și 9 ani.

– Zeci de oameni morți pe șosea după ce Hamas i-a executat în mașinile lor. Strigând Allahu Akbbar.

– Teroristul Hamas își sună părinții: „Am ucis 10 evrei cu propriile mele mâini. Folosesc telefonul femeii evreice moarte pentru a vă suna acum”. Mama spune: „Allah să vă apere!”.

– Cei doi fii strigă după tatăl lor, spunând că vor muri. Un terorist Hamas ia cu nonșalanță și calm o sticlă de apă din frigiderul familiei și o bea în timp ce cei doi băieți plâng.

– Atât de multe alte scene, dar sper că ați prins esențialul. Autoritățile au cerut să nu se filmeze proiecția, din respect pentru rudele victimelor israeliene. Dacă cineva are vreo îndoială cu privire la ceea ce s-a întâmplat, sincer nu mai știu ce să spun.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Haita PSD-PNL a trimis controlul la Hidroelectrica după ce pilele susținute politic nu s-au calificat pentru faza finală a selecției directorilor

* Un candidat PNL își vrea înapoi banii cu care a fost pus să-și cumpere locul în Parlament! Șeful filialei PNL Iași, fostul ministru Costel Alexe, i-a cerut 30.000 de euro

* Unul dintre marii golani ai politicii românești – numit pe 9 ani consilier la Curtea de Conturi! Grobianul Aurelian Bădulescu (PSD), omul Gabrielei Firea, și-a șters toate mârlăniile și comentariile antisemite de pe Facebook

* Rareș Bogdan anunță sinuciderea PNL în București: „Candidatul nostru la Primărie nu va fi Nicușor Dan! Nu e un primar bun. În 2020 l-a susținut Orban, nu noi! Atunci trebuia să fiu eu candidatul, dar lui Orban i-a fost frică…”

* Șmecheria scârboasă prin care fostul șef al Curții de Apel Constanța și-a crescut pensia de la 5.400 la 6.400 de euro: s-a detașat o lună la Penitenciarul Poarta Albă, apoi s-a pensionat la 51 de ani!

* Colcăială printre „specialii” care au capturat România: judecătoarea Ana Maria Chirilă – arestată pentru că sprijinea traficanții de droguri; judecătoarea Gabriela Mazilu – prinsă cu 6 milioane de euro nejustificați

* USR acuză represalii în stil mafiot din partea șefului ANPC, care, prin intermediul unui off-shore, ar lua taxă de protecție de la proprietarii restaurantelor din Herăstrău închise de Clotilde Armand

* A doua extrădare a unui PSD-ist fugar. Fost deputat, șantajistul a fost adus din Italia, la 7 ani după revenirea forțată din Dubai

* SUA ne avertizează: Rusia va încerca să deturneze alegerile din România, de anul viitor! Planul diabolic al Moscovei de a „otrăvi” democrația din aproape 100 de țări

* Un document excepțional: scrisoarea Mitropolitului pro-rus de la Chișinău către șeful său de la Moscova, Patriarhul Kirill, în care face pulbere Rusia putinistă! / „Amestecul agresiv al Rusiei în afacerile Ucrainei și ale Moldovei” / „Așa-numita «Lume Rusă» este străină aspirațiilor și valorilor noastre naționale” / „Moscova nu a înțeles că poporul din Moldova are rădăcini latine” / „Republica Moldova se va reuni inevitabil cu România”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -